Fotografii de o intimitate dureroasă

Muzeul The European House of Photography (MEP) vine cu o propunere poetică prin „Love Songs”, o expoziție colectivă de primăvară: o călătorie fotografică prin misterele relațiilor romantice, cu pericolele și tentațiile lor. Expoziția e organizată în jurul unui fir comun seducător și romantic: compilații muzicale făcute de parteneri în onoarea iubirii lor, pe vremea când se purtau casetele.

Pentru acest proiect, cei trei curatori ai expoziției (printre care Simon Baker, noul director al MEP, care a lucrat în trecut pentru muzeul Tate din Londra), au adus la un loc 14 artiști, inclusiv două staruri ale intimității, Nan Goldin și Nobuyoshi Araki. Paisprezece fotografi, de la cei mai faimoși la cei mai puțin cunoscuți, au exprimat, prin filtrul lor, conceptul fluid de intimitate în relații.

Ideea a fost a lui Simon Baker, a explicat Pascal Hoël, co-curator al expoziției. Avea acest concept în minte de mult timp, în urma unei discuții cu fotografa americană Nan Goldin, pe care a întrebat-o despre voyeurismul din opera ei. Ea i-a răspuns: „Nu e posibil să fiu voyeur în propria mea viață!”. Simon consideră că această replică reflectă un comentariu al artistului japonez Nobuyoshi Araki despre seria lui Sentimental Journey: „Când mă uit la aceste fotografii, îmi spun că iubirea e absentă, că, într-un fel, n-am reușit să o surprind.”

Când Simon a ajuns la MEP și a realizat că muzeul avea lucrări importante precum The Ballad of Sexual Dependency – 1973-1996, a lui Nan Goldin, sau seria Sentimental Journey a lui Nobuyoshi Araki, și-a zis că e un subiect minunat și a venit cu ideea să aducă artiștii la un loc sub forma unui playlist, nu audio, ci vizual.

Organizată sub forma unei plimbări în care clișeele au înlocuit hiturile, centrată în jurul a doi artiști specializați în intimitate – Nan Goldin și Nobuyoshi Araki – Love Songs acoperă două etaje ale muzeului, fiecare ca o față a unei casete cu un mixtape făcut de un iubit. Side A conține anii 1950-2000, iar Side B conține ultimii douăzeci de ani. Un amestec de nume mari și artiști contemporani de pe tot globul, expoziția acoperă teme variate, de la înfiriparea iubirii până la despărțire, de la luna de miere până la moartea unuia dintre parteneri, de la banalitatea iubirii de zi cu zi până la aventuri de o noapte. Tehnicile artistice sunt la fel de variate: alb-negru, color, retușuri, Polaroide, colaje, formate mari și mici.

„Expoziția arată intimitatea în orice moment”, continuă Pascal Hoël. „Trebuie să ne amintim că, în urmă cu zece ani, un fotograf precum Larry Clark era interzis în Paris, că multe lucruri s-au schimbat în ultima vreme în felul în care percepem intimitatea, că anumite fotografii care puteau fi expuse în anii '70 sau '80 sunt considerate problematice azi și că anumite țări au o altă perspectivă asupra intimității decât țara în care trăim. De exemplu, fotograful chinez Lin Zhipeng nu-și poate arăta imaginile în țara lui natală. Monitorizat și cenzurat de autoritățile locale, e obligat să publice cărți și să-și expună imaginile doar în străinătate!”

Printre lucrările cunoscute se numără fotografiile artistului și scriitorului Hervé Guibert, care și-a fotografiat iubitul, pe Thierry, muză personală și personaj în romanele lui, seria lui Larry Clark despre viața de zi cu zi a unei găști de skateri care se iubesc și fac sex unii cu alții și seria L'Oeil de l'amour a lui René Groebli, a cărui lună de miere a cauzat un scandal în 1950. Expoziția e o ocazie de a descoperi lucrări extraordinare de la artiști mai puțin cunoscuți. De exemplu, lucrarea artistei americane Sally Mann, care, timp de șase ani, a documentat degradarea corpului soțului ei cauzată de distrofia musculară.

Fotografiile tânărului Lin Zhipeng sunt niște explozii de culoare și au aceeași atmosferă poetică precum cele ale contemporanului său Ren Hang, care s-a sinucis în 2017. În expoziție apar și lucrările nepublicate ale artistei Alix Cléo Roubaud, care și-a fotografiat soțul, matematicianul și poetul Jacques Roubaud.

Puterea și succesul expoziției Love Song stau în faptul că aceasta a evitat capcana didacticismului, pentru că au fost selectate o serie de lucrări surprinzătoare care ricoșează din una în alta. Ieși din expoziția asta mișcat profund și tulburat, voyeur mai presus de orice, cu capul plin de întrebări despre intimitate și limitele ei. Cum a zis Pascal Hoël: „Fotografia e un instrument fundamental pentru dezvăluirea intimității. Mereu avem impresia că am ajuns la o limită, că nu avem ce să mai arătăm pentru că s-a arătat deja totul. Dar, an după an, apar alți artiști care ne uimesc. Prin talentul și geniul lor, ne conving să ne uităm la lucruri altfel și ne fac să ne punem întrebări despre noi înșine.”

Expoziția poate fi vizitată până pe 21 august 2022 în Paris.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.