psihologie

Lipsa atingerii îți poate face mai mult rău decât crezi

Dorința de atingere umană este înnăscută corpului nostru, iar, fără ea, „foamea de piele” sau lipsa de atingere te poate lovi puternic.
19.10.21
foamea de atingere, singuratate pandemie

Pentru o persoană ca mine, care nu prea iubește tehnologia sau noile trenduri de care sunt oamenii obsedați în prezent ca să rămână conectați cu prietenii, mă întreb constant cum va fi după ce se termină pandemia.

Dincolo de multiplele lucruri pe care le aștept cu nerăbdare - călătoriile la liber, să merg la facultate liniștită, să iau masa în oraș - un lucru simplu pe care nu l-am apreciat îndeajuns și acum mi-l doresc este să îmbrățișez oamenii dragi. Să bat cuba cu verișorul meu mai mic, să-mi îmbrățișez prietenii și să-i dau un bobârnac fratelui meu.

Publicitate

Pentru mulți dintre noi, prin intermediul pielii intuim energia altora, într-un fel în care FaceTime sau apelurile nu o pot face. Vrem de asemenea să alinăm și să fim alinați prin intermediul pielii, iar când asta nu s-a mai întâmplat de multe luni, unul dintre simțurile noastre cele mai folosite începe să se înfometeze.

„Foamea de piele” sau lipsa atingerii apare când o persoană are parte de puțină atingere de la alții sau deloc. De cele mai multe ori nu este considerată o problemă reală, dar studiile au descoperit că poate avea niște efecte serioase și de lungă durată. Fie că e vorba de o mamă care-și leagănă copilul, iubiți care se țin de mână sau prieteni buni care se îmbrățișează - o mare parte din conectarea cu alți oameni se naște din atingere. De asta deținuții din carcere își doresc atingerea umană aproape la fel de mult ca libertatea. 

„Lipsa atingerii poate avea un impact negativ - poate duce la scăderea dopaminei și astfel ajungi să te simți mai puțin conectat cu oamenii”, spune Aanchal Narang, un consilier psihologic și fondator al Another Light Counseling. „Căldura ne face să ne simțim conectați cu oamenii. Nicio activitate zilnică nu o poate compensa, indiferent dacă este vorba despre ceva simplu precum o strângere de mână sau un tuns la coafor - totul contează.”

Publicitate

Odată cu pandemia care a făcut și vizitele la supermarket stresante, izolarea ne-a făcut pe mulți dintre noi să tânjim după atingerea umană. Iar pentru cei care locuiesc singuri, dorința asta neîmplinită de a găsi alinare în atingerea altei persoane poate fi în special greu de dus. 

„Dacă mă gândesc la lunile de dinainte de pandemie, de fiecare dată când m-am simțit singură, aveam prietenele aproape”, spune Navya, în vârstă de 23 de ani, care studiază MBA în Connecticut și locuiește singură de șapte luni. „Mă îmbrățișau sau mă băteau pe umăr și cumva asta mă ajuta să mă simt mai bine temporar. Dar acum e un vis îndepărtat. Fiindcă zborurile au fost anulate și nu am putut să mă întorc acasă când a început pandemia, m-am gândit că mai bine stau aici și mă axez pe studii. Dar acum am zile când îmi vine să fug de toate fiindcă mi-e imposibil să mă concentrez și să stau singură tot timpul.”

Conform oamenilor de știință, avem fibre nervoase aferente C-tactile care „răspund optim la atingerea ușoară și fluidă tipică unei mângâieri”. Această atingere crește de asemenea eliberarea de oxitocină - numită și „hormonul îmbrățișării” - care încurajează sentimentele de devotament, încredere și conexiune, punând bazele biologice pentru conectarea cu ceilalți. În timp ce atingerea sexuală are propriul rol în plăcere, cea despre care vorbesc aici este pur platonică. Absența ei, pe de altă parte, crește nivelurile de stres, depresie și anxietate și declanșează o cascadă de efecte psihologice negative.

Publicitate

„Într-o țară ca India, atingerea în relațiile de prietenie este destul de importantă și am fost privați de ea atât de mult timp”, spune pentru VICE Rhea Gandhi, psihoterapeută și președintă a Indian Chapter of the International Attachment Network. „Când suntem stresați, corpul nostru eliberează un hormon numit cortizol, iar una dintre modalitățile de calmare a oamenilor este prin atingere. De exemplu, când un bebeluș plânge în pătuț, se liniștește adesea când este ridicat și luat în brațe, fiindcă îl face să se simtă în siguranță. Contactul tactil în copilărie este cel mai reconfortant. De fapt, cercetările au arătat că dacă nu suntem atinși îndeajuns de mult ca bebeluși, e posibil să experimentăm o mulțime de dificultăți de dezvoltare.”

Lipsa frecventă a atingerilor pozitive când ești copil poate afecta dezvoltarea oxitocinei care ar putea dăuna intimității și aptitudinilor sociale, deși asta nu se aplică tuturor. Conform unui studiu publicat în Comprehensive Psychology, indivizii ai căror părinți i-au îmbrățișat în mod regulat sunt mai predispuși să îmbrățișeze oamenii când devin adulți.

Multe persoane asociază atingerea cu încrederea și dacă n-au încredere în cineva, este puțin probabil să-și dorească să fie atinse de el. Dar asta nu înseamnă că nu le place să fie atinse. Să nu-ți placă să fii atins/ă poate avea diverse cauze. Câteodată persoanele care se identifică ca asexuale sau cele din spectrul neurodivers nu sunt neapărat doritoare de atingere. 

Publicitate

„Am stat singură în Bengaluru șase luni și am lucrat de acasă”, spune Arjun, în vârstă de 25 de ani. „Nu a fost doar dificil, ci și prea mult de îndurat. Îmi sunam des prietenii și pe mama și vorbeam constant cu ei în timp ce munceam fiindcă îmi ofereau o eliberare, ca și cum era cineva cu mine acolo. Dar asta nu prea m-a ajutat mult timp. M-am întors acasă în Delhi în august și mi-a fost mult mai bine. Să locuiesc cu familia mea mă ajută cel puțin. Pot vorbi cu mama, pot ieși la o plimbare cu ea și să o îmbrățișez, iar totul e mult mai bine după asta.”

Atingerea poate adesea calma alte funcții corporale, cum ar fi tensiunea arterială și pulsul. Poate ajuta și la a face față singurătății. Studiile au arătat că o atingere blândă și pozitivă de la un străin poate de asemenea ajuta la reducerea sentimentelor de excludere socială.

„Atingerile sexuale s-ar putea să nu ofere același fel de confort”, spune Gandhi. „Senzația (de atingere platonică) este diferită de cea erotică. Atingerea, în special în India, este de asemenea strâns legată de încredere, în special pentru femei. Ne simțim adesea alinate când suntem atinse de cei în care avem încredere și asta ne oferă un sentiment de siguranță și conexiune.”

Deși tehnologia ți-a sărit în ajutor în pandemie, un lucru pe care încă nu-l poate replica sau înlocui este contactul piele pe piele. Nici tehnologia haptică, care este folosită pentru jucării sexuale și jocuri video ca să mimeze senzația, nu poate reproduce atingerea umană. 

Publicitate

Cu toate astea, există strategii pe care le poți folosi ca să reduci foamea de piele. Una dintre ele presupune animale. „Să poți să atingi și să fii alinat/ă de o altă ființă vie este de mare ajutor în satisfacerea setei în deșertul atingerii. Un alt sfat este poate să încerci și să te alini folosind un gest cu care te simți bine, o atingere cu care te dezmierda un părinte sau persoana care te-a crescut. De exemplu, dacă părinții te mângâiau pe cap într-un anume ritm ca să te ajute să adormi când erai copil, poți încerca să faci asta singur/ă”, a adăugat Gandhi. 

Chiar și îmbrățișarea unei perne poate să te ajute și-ți poate aduce căldură, direct pe piele imită atingerea unei alte persoane. Sau cu ajutorul unui animal de companie, pentru că creierul tău percepe ca pe o îmbrățișare. Masajele, dușurile lungi, dansul, chiar și plimbatul prin cameră sunt câteva activități care te pot ajuta să faci față foamei de atingere când ești singur/ă. Până va veni momentul când lucrurile pe care le iubeam nu mai sunt și cele potențează transmiterea virusului - îmbrățișări, strângerile de mână - continuă să reziști. Și poate adopți un animal.