opinie

Am fost să mă vaccinez să nu fii nevoit să... Glumesc, ar fi cazul să o faci și tu

Am ajuns ca tot omul cu zece minute mai devreme, am lăsat mașina după colț și m-am îndreptat spre puhoiul de oameni care formau o coadă destul de neregulată.
vaccin coronavirus, centre vaccin bucuresti
Autorul și asistenta lui. Imagine din arhiva sa

Slavă Domnului, provin dintr-o familie bună de oameni hipertensivi (mamă, tată, bunică, unchi; pe ceilalți nu i-am prins în viață, deci nu știu care era treaba cu ei). Sigur, pe de-o parte e nasol, că speranța de viață a unui om cu hipertensiune netratată e cu 15 ani mai mică decât normal, dar pe de altă parte are și un avantaj: pentru că hipertensiunea e o boală cronică, m-am calificat pentru a doua etapă a vaccinului anti-Covid. Prin urmare, am vorbit cu doctorița mea de familie, ea m-a înscris pe platformă (a durat cinci minute) și ieri am fost la (primul) vaccin.

Publicitate

Lucrurile s-au petrecut în felul următor: eram programat la ora 15, în incinta unui centru pentru seniori de pe Plevnei. Am ajuns ca tot omul cu zece minute mai devreme, am lăsat mașina după colț și m-am îndreptat spre puhoiul de oameni care formau o coadă destul de neregulată.

M-am așezat acolo unde se termina coada, am numărat vreo 20-25 de persoane în fața mea (nu mi-era clar cine e acolo pentru vaccin și cine e doar aparținător sau gură-cască) și am așteptat. În spatele meu a venit un cuplu mai în vârstă cu băiatul lor, care avea probabil vreo 35-40 de ani, m-au întrebat dacă sunt acolo pentru vaccin. Am zis că da, m-au întrebat dacă-s programat la ora 3, am zis că da, au vorbit puțin între ei, m-au întrebat din nou dacă-s programat pentru ora 3, am zis din nou că da. 

Au trecut vreo cinci minute și din clădire a ieșit un tip în halat de doctor, iar coada s-a destrămat, că toți au fugit să audă ce zice. Se pare că a zis că pentru intervalul 15-16 sunt programate 60 de persoane, așa că cine nu e acolo pentru intervalul ăla să stea liniștit, că îi vine și lui rândul mai târziu.

Coada și-a reluat forma ei precară, cei din spatele meu au continuat să trăncănească, mama l-a întrebat pe fiu dacă nu-i e frig, el a zis că nu, tatăl i-a zis că ar fi trebuit să se îmbrace mai gros, el a zis că e OK, mama a zis că după ce că bate vântul mai e și umbră, fiul a încercat să schimbe subiectul arătându-le un steag care flutura în apropiere, mama nu s-a lăsat și i-a zis să bea un ceai când ajunge acasă, fiul a zis că mai bine bea o tequila. Apoi a zis că a glumit. 

Publicitate

Între timp, coada a înaintat puțin, mie mi-era frig, am tropăit din picioare, mi-am mișcat degetele în teniși, i-am scris nevestei despre dialogul ălora din spatele meu, coada a mai înaintat puțin, un polițist de la poliția locală se plictisea și el pe-acolo. 

O femeie care trecea prin zonă s-a oprit să întrebe ce se petrece aici, i s-a explicat, a zis că ar vrea și ea să se vaccineze, i s-a explicat cum funcționează, femeia a zis dezamăgită: „Aha, deci nu pot să mă așez așa la coadă...”.

După vreo 40 de minute de dârdâit, am intrat în sfârșit în clădire. O asistentă mi-a luat temperatura, apoi mi-a mai luat-o o dată, apoi m-a îndrumat către un scaun. M-am așezat și o altă asistentă mi-a luat buletinul să-l scaneze și mi-a dat un formular. I-am zis că l-am completat deja acasă și i l-am arătat, femeia s-a bucurat și mi-a indicat o coadă la care să mă așez.

M-am uitat la avizierul pe care erau lipite două iconițe și în care erau poze și diplome cu activitatea seniorilor de la centrul ăla de seniori: participări la festivaluri de teatru de prin Prahova (unde trupa centrului chiar luase și un premiu), un articol dintr-un ziar, chestii d-astea. „Ce centru de seniori curat și drăguț”, mi-am zis.

Apoi a venit un doctor și m-a întrebat dacă aș fi de acord să-i las în fața mea pe cei doi bătrânei care stătuseră în spatele meu la coadă. Bineînțeles că eram de acord, ba chiar toată lumea de la coadă a fost de acord că ar trebui să aibă prioritate, așa că ne-au depășit pe toți și au intrat pe o ușă.

Publicitate

După o vreme, am intrat și eu pe ușa aia, o asistentă mi-a zis să-mi las geaca în cuier și să stau jos până-mi vine rândul. Așa am făcut, pe scaunul de lângă mine s-a așezat o fată blondă și slabă care semăna cu verișoara unei prietene, dar cum avea mască, nu eram sigur că ea e, așa că n-am salutat-o.

După vreo zece minute de așteptat, cineva a strigat: „Următorul“, și cum eu eram următorul, m-am dus acolo unde fusesem chemat. Ăsta se pare că era consultul medical, pentru că o doctoriță mi-a luat tensiunea, mi-a zis că am același nume ca un regizor, i-am zis că fusese taică-meu, a zâmbit bucuroasă, aveam tensiunea 13 cu 10.

„Cam mare”, a zis doctorița, „hai s-o mai luăm odată, că erați agitat”. Mi-a mai luat-o odată, 12 cu 8.

Mi-am luat geaca, o asistentă m-a ghidat până pe un culoar și mi-a zis să aștept puțin în fața unei uși. După două minute, de-acolo a ieșit un tip și am intrat eu. O asistentă mi-a luat buletinul, alta (erau foarte multe asistente și asistenți acolo, totul părea foarte bine organizat) mi-a zis să-mi scot hanoracul, să stau jos și să-i zic în ce braț vreau vaccinul. N-am înțeles de ce, așa că i-am zis să aleagă ea. Ea a zis că nu, nu, eu aleg, așa că i-am zis să mi-l facă în brațul stâng.

M-am uitat cum bagă acul în fiola cu vaccin, din cauza lichidului mi s-a părut că acul e foarte gros, așa că m-am uitat aiurea prin cameră, să nu văd cum îmi intră acul în piele. Asistenta a dat cu niște spirt pe braț, mi-a băgat seringa (n-a durut aproape deloc), mi-a făcut vaccinul, a lipit un plasture alb, rotund, și mi-a zis că-s gata. 

Publicitate

Cealaltă asistentă mi-a dat buletinul și o foaie pe care scria că-s vaccinat și mi-a zis să mă duc în camera de la capătul culoarului, unde să mai stau 15 minute sub observație. Adică, în caz că fac un șoc anafilactic, să mă reanimeze cineva repede. După mine a intrat o doamnă mai în vârstă, îmbrăcată în negru, cu o broboadă tot neagră.

Asistenta a rugat-o să-i spună cum o cheamă, doamna a zis „Gheorghe Elena”, „ca pe cântăreață”, am remarcat eu, un băiat a mustăcit la remarca mea, dar n-a râs nimeni. Eram totuși într-un spațiu medical, unde nu se fac glume cu Elena Gheorghe (mai târziu, când am ajuns acasă, chiar am pus piesa ei, „Ecou”, care nu-i rea pentru o piesă pop românească, mai puțin momentul de rap al lui Glance, care e de-a dreptul penibil).

După vreo 15 minute, cum n-am făcut șoc anafilactic, asistenta m-a rugat să semnez într-un registru și să plec. Când am semnat, m-am uitat la numele tipei despre care credeam că e verișoara prietenei, că era și ea acolo în cameră, am realizat că nu era ea, mi-am luat la revedere și am plecat.

Mai pe seară am sunat-o pe maică-mea, care stă în Germania, și i-am zis că am făcut primul vaccin, și ea mi-a zis că pe ea încă n-au chemat-o, că la nemți în prima etapă sunt doar persoanele peste 80 de ani și că în Frankfurt, unde locuiește ea, e un singur centru de vaccinare. În București sunt 14. Am discutat despre cum românii sunt totuși destul de bine organizați, chiar dacă se plâng. 

Publicitate

După asta am mâncat o mâncărică de ciuperci, am citit niște știri și m-am dus la culcare și bine că i-am zis asistentei să-mi facă vaccinul în brațul stâng, că începuse să mă doară, dar eu dorm pe partea dreaptă, așa că până la urmă n-a fost niciun fel de problemă cu somnul. Doar ce m-a înghesuit o pisică mai spre dimineață, dar am dat-o puțin la o parte cu piciorul și am dormit mai departe, liniștit și vaccinat.


Alex Tocilescu e scriitor, jurnalist, copywriter și muzician.