hoteluri kitsch din america
Foto: Hicksville Pines Bud & Breakfast  
Călătorii

Cele mai dubioase hoteluri din America în care mi-ar plăcea să ajung

Îmi doresc să vină momentul când voi putea să fac o baie într-o cadă în formă de inimă și să stau în camere psihedelice de hotel cu 15 dintre cele mai apropiate prietene ale mele.
IG
translated by Irina Gache

Bine ai venit la Fantasy Week, unde ne răsfățăm cu cele mai mișto vise despre ce vrem să facem când se termină pandemia. După un an de pandemie, avem fantezii să călătorim în jurul lumii, să dăm petreceri și să ne îmbrăcăm ca și cum nimic nu mai contează, și ne imaginăm o lume în care suntem cu toții vaccinați. 

Publicitate

Ca extrovertită cu trăsături de introvertită, comportamentele de pustnic din pandemie au fost în regulă pentru mine. Bineînțeles că mi-e dor să dansez cu necunoscuți și să fac petreceri cu pizza. Dar în general am îmbrățișat Interiorul cu stimulare ASMR, disociere și vrăjitorie. Cu toate astea, în ultima vreme mi-a fost dor să mă trezesc undeva foarte departe de apartamentul meu, într-o scoică gigantă. Sau să mă sparg într-o navă spațială din plastic sau sub un glob de discotecă. Vreau să mă plimb pe marginea drumului cu un joint în mijlocul pustiului în timp ce mă gândesc că dacă mor aici, nimeni nu va ști. Dar va merita.

Mi-e dor de hotelurile kitsch. Și într-o lume post-COVID îmi voi scufunda micile mele degete de goblin de la picioare în fiecare covor șmecher din hotelurile din SUA.

Sunt câteva modalități relativ sigure să mergi în vacanță acum, dar niciuna din ele nu implică planificarea de moment pe care o ador. Mi-e dor de zilele în care puteam să organizez o călătorie de weekend lejeră și super prăjită cu prietenii la un hotel de top, unde se revarsă azbestul, sclipiciul și vinul scump. Vreau să-mi aleg ca pat un „Cadillac” sau o „chariot” și să merg la legendarul Madonna Inn din California, plin de roz. Apetitul ăsta a existat mereu, dar a devenit și mai contemplativ în timpul nopților lungi de iarnă în era COVID. Așa că am făcut o promisiune mie și găștii mele de 16 gagici americane: Când o să pot din nou să călătoresc, o voi face în locuri unde nu ești scutit/ă de cheltuieli senzoriale. 

Publicitate

Următoarele locuri sunt o colecție de hoteluri de văzut și revăzut care să te stimuleze mental pentru când vor fi din nou ok călătoriile. Unele sunt perfecte pentru cupluri. Altele sunt locuri grozave unde să-ți abandonezi dușmanii. Toate sunt excelente să intri în cea mai bună a cincea dimensiune din tine.


Apartamentele tematice de la Black Swan Inn

Proiectul de cuplu „A Pretty Cool Hotel Tour” este de departe cea mai bună sursă pentru recomandări de hoteluri kitsch. (Intră pe vlog-urile lor să-ți clătești ochii cu niște bucurie.) Black Swan Inn din Pocatello, Idaho, este unul dintre cele mai bune descoperiri ale lor de până acum. Este în același timp un portal către Egiptul antic, o cabană rustică, o oază tropicală și (favoritul meu) un domeniu subacvatic. Perfect pentru jocul de roluri de dominator și submisiv, Ariel și Sebastian. 

Poți vedea mai multe detalii despre Black Swan Inn Luxurious Theme Suites pe TripAdvisor. 

Publicitate

Madonna Inn

Nu toate bibelourile ajung în rai, dar dacă o fac, atunci paradisul arată ca sala de mese din Madonna Inn din San Louis Obispo, California. Ăsta e kitsch-ul suprem cu note americane de la jumătatea secolului și cu o sută de camere ale căror teme oscilează (neoficial) de la „creier de Barbie prăjit” la „Flintstone ieftin”, de la lordul kink-ului austriac la duș romantic printre pietre. Începe cu spa-ul, odihneșe-te în cameră și încheie călătoria cu unul din traseele organizate de ei. 

Mai multe despre Madonna Inn pe Trip Advisor

The Whale House

The Whale House Santa Barbara

Foto: Airbnb

The Whale House arată ca un melc cu zona Zoster care a trăit din plin nederanjat sub un timbru de acid pentru ultimii 40 de ani, printre dealurile din California. Așa a fost viziunea (probabil?) a legendarului arhitect Michael Carmichael când a construit-o în 1978, inspirat de formele unduitoare din arhitectura faimosului Antonio Gaudi. Este ascunsă în natura din Santa Barbara, California, și ar putea găzdui lejer câțiva potențiali membri din categoria de risc, plus că are și o piscină imensă care duce direct în casă. 

Publicitate

Mai multe despre Whale House pe Airbnb. 

Motelul Dive

Câteodată îți dorești să te simți ca o țigară fumată pe jumate pe marginea piscinei, căzută din gura perfectă a Laurei Dern în era Wild at Heart. Când te lovește dorința aia, te PLESNEȘTE, așa că găsești o cameră de hotel fals-ieftină la Motelul Dive din Nashville, Tennessee. Camerele vin la pachet cu un glob disco, iar barul principal seamănă cu o intrare din jocul arcade Big Buck Hunter. E greu de crezut că bunăciunea asta este de fapt un omagiu contemporan al șoselelor distruse, lucru care mă face să vreau să discut și mai mult cu proprietarii la un pahar de Jim Beam. 

Mai multe despre Hanul Dive pe TripAdvisor.

Cove Haven Resort

Ochii nu te înșală; Ăsta este într-adevăr un colaj cu o cupă imensă pe post de cadă la unul dintrele cele mai aclamate locuri pentru îndrăgostiți. Cove Haven este în Lakesville, Pennsylvania, și cumva a rezistat trecerii timpului. Este una dintre cele câteva stațiuni Cove Haven din Love Belt care a fost populară prin anii 1970. Dar este de departe cea mai mișto dintre ele pentru că are o mulțime de căzi în formă de inimă, seri cu fripturi și creveți uriași și multe alte trasee în natură pline de aventură. ȘI PAHARUL ĂLA.

Publicitate

Mai multe despre Cove Hoven pe TripAdvisor.

Hotelul Big Idaho Potato

Mă simt eliberată că altcineva a copt visul de a trăi în interiorul unui cartof  imens. Seamănă cu o versiune mai de acasă a James and the Giant Peach. Nu ți-ai da seama uitându-te la exterior, dar hotelul ăsta din Boise, Idaho, are de fapt un interior luminos, stilat și aerisit care arată mai bine decât majoritatea garsonierelor în care locuim.

Mai multe despre Hotelul Big Idaho Potato pe Airbnb.

Area 55 Futuro House

Futuro House Area 51

Foto: Airbnb

Clar unul dintre cele mai bune locuri de examinat și în care să fii examinat/ă de iubit/a. Area 55 Futuro House din Joshua Tree, California, îți oferă oportunitatea să dormi într-o bucată de arhitectură legendară, cum „există Doar 85 (de locuințe de genul) în lume”, scrie gazda, „19 în SUA și doar într-una poți să te cazezi”. Bagă ciupercile halucinogene în rucsac și pregătește-te să înveți (în sfârșit) cum să vorbești cu extratereștrii împreună cu Long Furby al tău. 

Publicitate

Mai multe despre Area 55 Futuro House pe Airbnb.

Victorian Mansion la Los Alamos

Victorian Mansion Los Alamos

Foto: TripAdvisor

Nu există energie mai excitantă decât cea din Plastic Gladiator, și asta e doar una dintre camerele cu tematică excepțională din Victorian Mansion din Los Alamos, California (vecini cu Madonna, apropo). Pe lângă timpul petrecut cu iubitul, sunt camere cu tematici inspirate din apartamentele pariziene romantice, Grease (vezi patul gigant sub formă de Cadillac), Egiptul antic, pirați și ceea ce pot să descriu doar ca „Senzuala Căsuță din Prerie”.

Mai multe despre Victorian Mansion pe TripAdvisor

Hicksville Pines Bud & Breakfast

The Hicksville Pines

Photo: TripAdvisor

Aș face orice pentru o căsuță în formă de A, dar mai ales pentru una care are și postere fosforescente. Hicksville Pines Bud & Breakfast este un hotel relativ nou din Idyllwild, California, și a fost de fapt creat împreună cu ajutorul viziunilor kitsch/retro ale Ditei Von Teese și Third Man Records. Căsuțele micuțe aduc și un omagiu preferaților proprietarului: „Dolly Parton și John Walters. Interioarele cabanei sunt un tribut adus lunii de miere kitsch din anii 70, unui Crăciun care ține tot anul, culturii grecești și lui 420, în onoarea legii viitoare din California care va permite consumul recreațional de marijuana”, susține site-ul. Casa asta pare foarte distractivă.

Publicitate

Mai multe despre Hicksville Pines Bud & Breakfast pe TripAdvisor.

Abia mi-am înmuiat degetele de la picioare în apa plină de clor din hotelurile kitsch americane, dar sper că te vor inspira să-și faci lista pentru viitoarele călătorii. Un sfat final? Nu subestima cât de devreme (câteodată chiar cu luni în avans) se rezervă genul ăsta de locuri; ia cu tine un halat de baie demn de actor/actriță porno din 1980 cu ocazia asta.


Editorii VICE au selectat independent toate locurile din articolul ăsta. S-ar putea să primim un mic comision dacă faci rezervare prin linkurile de pe site-ul nostru.