ce fac oamenii cand sunt singuri acasa
„Imediat cum sunt singur, renunț la haine. Complet. Și apoi îmi văd de treabă.” Ilustrație: Yema.Visuals
psihologie

Cele mai dubioase lucruri pe care le fac oamenii când sunt singuri acasă

Ce faci atunci când ușa e încuiată și știi sigur că nimeni nu te poate vedea sau auzi?
Nadia Kara
Antwerp, BE
IG
translated by Irina Gache

Suntem cu adevărat noi înșine în fața celorlalți? Fără să vrem, uneori ne agățăm de anumite inhibiții, chiar și de față cu oamenii cei mai apropiați. Preferăm ca unele lucruri să nu le împărtășim. Dar ce facem odată ce ușa e închisă (cu cheia), când suntem siguri că nimeni nu ne poate vedea sau auzi - și mai presus de orice, de ce?

Următoarele persoane ne-au răspuns la întrebările astea.

Kiki, în vârstă de 24 de ani - „Îmi înregistrez confesiunile.”

VICE: Locuiești singură?
Kiki:
Da, locuiesc complet singură în garsoniera mea și ador asta. Viața cu colegi de apartament nu funcționează pentru mine. Cu toate astea, uneori am senzația că înnebunesc puțin. 

Și ce faci?
În mod regulat, adică de câteva ori pe zi, comentez despre lucrurile care mi se întâmplă sau ce-mi spun prietenii, într-un fel de confesiune pe care ai vedea-o în mod normal într-o emisiune la televizor. O remarcă nepotrivită, un comentariu din partea șefului sau momentul ăla când o prietenă e pe cale de a face aceeași greșeală a mia oară. Mă imaginez că stau în fața unei camere și spun ce gândesc, fac și mici glumițe usturătoare. Genul ăla de lucruri pe care nu îndrăznești să le spui oamenilor în față, dar se simt bine să poți să le spui cu voce tare. 

Publicitate

Nu simți că oferi astfel prea mult timp lucrurilor care te enervează?
Nu am văzut niciodată lucrurile din unghiul ăsta, dar da, mi-ar face sigur bine să nu mă mai enervez așa de des, sau să confrunt persoana față în față dacă chiar trebuie. Dar urăsc asta, în jumătate din dăți se transformă în ceartă și dacă nu merită, prefer să-mi fac micile comentarii în colțul meu. 

Robbert, în vârstă de 33 de ani - „Mă joc cu păpușile mele Barbie”

VICE: Ce faci când ești singur?
Robbert:
Îmi scot păpușile Barbie, hainele și accesoriile lor și mă joc cu ele ore în șir. 

De unde vine hobby-ul ăsta?
Le colecționez de mult timp și încă le ador. Locuiesc cu partenerul meu și lucrăm mult împreună, așa că atunci când sunt singur acasă, e momentul meu intim cu păpușile Barbie. 

De ce crezi că ai plăcerea asta solitară?
Cred că e mai mult un act nostalgic. Am început să le colecționez când eram foarte tânăr și au făcut mereu parte din viața mea. Și apoi, la fel ca în drag și fotografie, pe care le practic de asemenea, îmi place ideea de a crea un fel de univers utopic complet exagerat. 

Este un fel de supapă creativă până la urmă.
Complet de acord! Îmi plus, eu singur fac conceptul și creez unele dintre haine. Și partenerul meu este pasionat de drag și lucrăm împreună ca să facem costumele pentru personajul său, Veronika Deneuve. Practic, păpușile mele sunt un fel de drag în miniatură. Mi-ai dat o idee, ar trebui să reciclez bucățile de material care îmi rămân de la Veronika și să fac o versiune a ei în miniatură. Ar fi tare să aibă aceeași ținută. 

Publicitate

Jon, în vârstă de 29 de ani - „Fac o dezbatere cu mine însumi”

VICE: Ce faci când ești singur acasă?
Jon:
În general, când sunt singur acasă mă cam plictisesc puțin. Prin urmare, îmi rulez adesea un joint. Uneori mă gândesc la o temă și o dezbat cu voce tare cu mine însumi. 

Adică dezvolți un întreg argument și apoi te distrezi distrugându-l?
Exact. 

E o modalitate bună prin care să câștigi de fiecare dată.
Clar. Dar dincolo de asta, îmi permite să mă gândesc la subiecte importante. Și mă forțează să explorez diverse perspective, să le atest validitatea. 

Îți amintești o tematică care te-a marcat în mod deosebit?
Într-una dintre primele dăți când am făcut asta, am ales să dezbat pro și contra scuterelor electrice, nu știu de ce. Uneori mă ocup de subiecte mult mai serioase: am avut deja sesiuni despre aproprierea culturală, venitul de bază universal, reforma guvernului belgian…

Ok, asta sună destul de intens. Ai fost prins vreodată în mijlocul unei tirade?
Da, mi s-a întâmplat o dată. Împart casa cu sora mea, dar ea lucrează mult și doarme adesea acasă la iubitul ei. Într-o seară, am crezut că sunt singur, dar de fapt ea dormea în camera ei. A apărut brusc în toiul unei discuții cu mine însumi. A rămas în fața ușii fără să spună nimic și se uita la mine. Apoi m-a rugat să vorbesc mai încet și s-a dus înapoi în pat. 

Ți-ar plăcea să o inviți la dezbatere data viitoare?
Faza e că atunci când fac asta singur mă simt mai în siguranță. Mi-e mai puțin teamă că o să mi se facă observație dacă spun ceva greșit, deși mă distrez când depășesc limitele și mă corectez atunci când se întâmplă. Nu e același lucru cu momentul când altcineva vine cu un contraargument concret, fără să te anunțe. Și atunci când dezbat singur, am impresia că am tendința să fiu mai relaxat, nu țin atât de tare de poziția mea. 

Publicitate

Nathalie, în vârstă de 27 de ani - „Improvizez cântece pentru câinele meu”

VICE: Cât de des ești singură acasă?
Nathalie:
De obicei nu prea sunt singură, dar acum e iubitul meu în vacanță și a trebuit să rămân aici, așa că sunt singură câteva săptămâni. Dar nu chiar total singură: câinele meu Rockie e aici.

E mișto că îți ține companie.
Da, clar! Am des conversații cu el, dar cred că e ceva destul de comun pentru oamenii care au animale de companie. Recent am început totuși să-i cânt piese pe care le improvizez. 

Cum sună? Poți să ne faci un demo?
„Numele lui e Rockie, mănâncă papucii, e un winkie tinkie blinkie stinkie…” Ceva de genul, nu trebuie să fie ceva elaborat. E mai mult o modalitate prin care să-l distrez sau să-l recompensez: când ieșim la plimbare și nu latră la oameni, îi cânt cântecele ca să-l felicit că e un câine așa de bun. 

Și Rockie ce părere are?
E greu de spus. Am citit la un moment dat că le place și câinii se simt stimulați când le vorbești, aparent e chiar și mai bine când o faci în rime. Momentan, Rockie mă ajută să studiez: uneori îi recit lecțiile, e practic. De fapt, fac asta mai mult pentru mine: dacă aș fi singură acasă, fără cântecele și conversațiile noastre, probabil că n-aș spune un cuvânt toată ziua. 

Aaron, în vârstă de 28 de ani - „Stau în fundul gol”

VICE: Ce faci când ești singur acasă?
Aaron:
Stau gol. 

Nu ești singurul: sunt multe persoane care au răspuns asta. Aparent este un hobby solitar destul de răspândit.
Nu mă surprinde. Mulți suntem nudiști. 

Publicitate

Locuiești cu alte persoane?
Da, acum subînchiriez o cameră într-un apartament unei fete pe care nu o cunosc încă foarte bine. Nu e că nu ne înțelegem bine, pur și simplu n-am petrecut încă mult timp împreună. 

Și atunci când nu e acasă, profiți de situație ca să stai în fundul gol?
Imediat cum sunt singur, renunț la haine. Complet. Și apoi îmi văd de treabă: fac curat prin casă, bag hainele la spălat, spăl vasele… Sincer, ador să fiu gol. E cel mai bun sentiment de libertate. Dacă nu poți sta dezbărcat acasă, atunci unde?

Ai dreptate. Cum de ți-a venit ideea asta?
Ei bine, aparent e ceva ce-am făcut de mic. Dacă te uiți la fotografiile de la ai mei de acasă cu mine bebe, vei găsi o mulțime cu mine gol. Nu e ceva ce m-au învățat părinții, nu eram o familie de nudiști. Pur și simplu am început să umblu gol de la o vârstă fragedă. 

Ce-ți place atât de mult la nuditate?
E confortabilă. Mă simt bine, liniștit… Te obișnuiești. Dacă mi-e cald, mă ajută să dau jos straturile de haine. În plus, când sunt în vizită la prieteni, rămân adesea în chiloți. 

Dar gol complet ești doar în momentele de singurătate?
Mai mult sau mai puțin, da. Excepția e când sunt în vacanță cu prietenii în Spania și stăm cu toții goi pe plajă. E atât de mișto!

Uwi, în vârstă de 30 de ani - „Las dezordinea să se desfășoare”

VICE: Adică?
Uwi:
Am o super putere care-mi permite să fac dezordine în apartament cât ai zice pește. Persoana cu care locuiesc e mai maniacă, iar eu trăiesc în haosul meu organizat. Ne-am mutat recent împreună, așa că încă avem de gestionat modurile cum funcționăm fiecare: când e acasă, sunt foarte atent să nu las lucrurile aruncate peste tot fiindcă știu că nu suportă dezordinea. 

Și apoi când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă, nu?
Cam așa ceva, da. Nu cred că mă dezlănțui neapărat conștient, dar cred că creierul meu se întoarce automat la vechile reflexe, cum ar fi: „O să pun chestia asta la locul ei mai târziu” și „Poate aștepta”. Deci, dacă nu sunt atent, situația poate scăpa rapid de sub control și să ajungă la proporții greu de gestionat.

Publicitate

Acum, de exemplu, sunt singur acasă de o săptămână și trebuie să mă motivez ca să mențin un minimum de ordine zilnic, altfel va trebui să fac o sesiune imensă de ordine generală pe ultima sută de metri… 

… sau îți poți imagina că vine acasă mai devreme decât te așteptai, cum fac părinții în filme.
Asta deja s-a întâmplat. Un moment deloc glorios, recunosc. Atunci am improvizat o scuză de tipul „Ei bine, tocmai urma să mă apuc de curățenie”. 

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.