Quantcast
Ne-a plăcut la Ne Placă Ce Faci

Ieri am fost la expoziţia Ne Placă Ce Faci, organizată de Burn şi Ollie Gang Shop, în Club Modern.

Ieri am fost la expoziţia Ne Placă Ce Faci, organizată de Burn şi Ollie Gang Shop, în Club Modern. A fost un  eveniment unde oameni din diverse domenii (artă, design, arhitectură, fotografie), alături de vedete care nu prea au treabă cu skate-ul sau cu arta, precum Virgil Ianţu şi CRBL, au expus  plăci de skate pictate, desenate, decorate şi cioplite de ei.

Cum unele dintre cele mai tari plăci pe care le-aţi văzut vreodată sunt destinate strângerii de fonduri pentru copiii ajutați de Asociţia OvidiuRo, dar și pentru ca eu să nu vă mai plictisesc cu aceleaşi comentarii banale pe care le fac la evenimente, m-am înhăitat cu Andrei, un skater de zece ani pe care l-am rugat să comenteze cele mai interesante plăci de acolo. Lui i-a plăcut la vernisaj, deşi artiştii i s-au părut cam dubioşi cu toate hainele alea colorate.

Andrei se dă cu skateul de vreun an, ştie deja să facă ollie (adică să sară cu placa), iar acum lucrează la o schemă nouă în care placa i se roteşte în aer. Deşi la prima vedere nu pare, e jucător de Nintendo și metalist, lucruri care-l cresc mult în ochii mei, aşa că îi susţin toate părerile. Placa lui ideală ar fi toată neagră, ar scrie cu roşu AC-DC şi ar avea fulgere roşii pe margini. Uitaţi-vă pe fotografii, ca să vedeţi ce părere a avut de fiecare skateboard.

Dacă vreţi să vedeţi plăcile pe viu, le găsiţi la Cărtureşti până pe 31 decembrie

Andrei mi-a spus că, după expoziția asta, plăcile din magazinele de skate o să i se pară banale.

Skateboardul lui favorit a fost cel al lui Mihai Popescu (altul, nu eu), pentru că avea logoul Metallica. Totuşi, n-a înţeles desenul măzgălit din mijloc.

Plăcile astea nu erau semnate, iar Andrei a crezut că nu fac parte din expo și sunt prăjituri. Pe urmă a văzut-o p-aia cu produse de machiaj, s-a prins că sunt exponate și s-a îmbufnat.

Nu știa cum şi unde ar veni roţile la omida Suzanei Dan, dar i s-ar părea tare să existe skate-uri cu picioare.

N-a înţeles de ce placa lui ROK era acoperită de ziare şi nici de ce avea o bila neagră în bot. Asta până să observe că bila era cameră video şi să i se pară genială.

La plăcile lui Tudor Borduz m-a întrebat scurt: „Omul din poze e nebun sau moare?”

Cea a lui Jon Rullz (stânga) i s-a părut nepractică, că s-ar lua vopseaua când te dai pe ea, iar cea a lui Ghică Popa (dreapta) i s-a părut cunoscută de pe vremea când urmărea Cartoon Network (acum o arde pe Disney Channel).

Credea că desenul Ioanei Ciolacu (stânga) e un fel girafă monstru cu faţă de bărbat, iar placa lui Aitch (dreapta) i se pare tare pentru că nu-ţi sare praf pe adidaşi datorită ciucurilor.

P-asta de la Black & White voia s-o ia acasă. Era absolut fascinat că pe aceeaşi placă se găseau: Teddy, Skittles, o gumă de mestecat de care nu a mai auzit, bastonaşe dulci, o sticlă de suc şi ceva medicamente, pe care el le-a identificat ca droguri.

N-a înţeles de ce placa asta se numea „Creaturi Drăguţe”, când pe ea erau numai monştri desenaţi.

M-am aşezat în dreptul plăcii cu penis, că puștiul era totuşi în grija mea. De cea a Sorinei Vazelina şi cea a lui Sinboy a zis că-s totemuri, nu plăci.

Am vrut să-l ferim de placa lui KITRA, dar a văzut-o din greşeală. A râs şi a zis c-ar fi fost mai artistică, dacă scrisul era mai mic.

Pictura lui Saddo (dreapta) i s-a părut un fel de monstru antic, cea a Pisicii Pătrate (centru) un fel de extraterestru gelatinos, iar personajul din desenul lui NOPER i se părea un savant care testa legea gravitaţiei.

Placa lui Cătălin Gărbuleţ (stânga) i s-a părut cea mai scumpă şi mai fragilă de la vernisaj, iar cea a lui Virgil Ianţu i s-a părut pictată foarte prost şi banală. I-a urat să-şi vadă de emisiuni, că nu se pricepe la artă.

Dintre astea i-a plăcut mult doar câinele cu corp de ţărăncuţă de pe skateboard-ul Alexandrei Seciu.

Din icoana de la Save or Cancel a înţeles că-i un desen cu un bărbos.

Atât placa lui Alex Gălmeanu (cea cu ţepii), cât şi cea a Leei Razovski (cea cu lumânările) i s-au părut foarte mohorâte faţă de restul skate-urilor.

Colajul de trei plăci al lui Mihai Barabancea l-a impresionat prin originalitate. Totuşi, nu ne recomandă să ne dăm pe trei skateboarduri deodată, că lui şi pe două i-a trebuit o singură încercare ca să renunţe.