Șapte lucruri pe care trebuia să le facă guvernul PSD înainte să le dea drumul deținuților

În ultimele trei săptămâni, peste 500 de deținuți au fost eliberați, ca urmare a intrării în vigoare a legii 169/2017 (adoptată ca răspuns la decizia CEDO din primăvară, privind supraaglomerarea închisorilor). Legea prevede că la 30 de zile executate într-un penitenciar în condiții necorespunzătoare, deținuților li se scad șase zile din pedeapsă. Practic, potrivit avocatei Nicoleta Andreescu, director executiv APADOR-CH, vorbim despre o reducere cu 20% a pedepselor. Totodată, în baza aceleiași legi, 3 349 de deținuți s-au calificat pentru a beneficia de eliberare condiționată și, potrivit sindicaliștilor din sistem, în perioada următoare te poți aștepta ca pe porțile închisorilor să iasă peste o mie de alți oameni.

Cum printre cei 529 de deținuți eliberați s-au numărat și infractori condamnați pentru tâlhărie, viol sau omor, măsura a scandalizat opinia publică. Dacă iei în considerare și faptul că unul dintre violatorii proaspăt eliberați a recidivat la trei zile după ce a ieșit din pușcărie, revolta oamenilor devine cu atât mai justificată.

Cu toate astea, ministrul Justiției declara cu seninătate că nu se aștepta la un impact atât de mare. Bomboana de pe colivă a venit weekendul trecut, când trei deținuți au fost eliberați accidental, iar unul dintre ei, un traficant de oameni, a reușit deja să plece din țară.

Potrivit APADOR-CH, legea asta rezolvă problema supraaglomerării penitenciarelor doar pe termen scurt:

Așadar, ce ar trebui să facă guvernul înainte să dea drumul deținuților?

Potrivit Nicoletei Andreescu, ambele hotărâri CEDO împotriva României arată că problema condițiilor de detenție e sistemică, deci nu poate fi rezolvată prin măsuri pe termen scurt. Crede că ar trebui analizat cum am putea preveni infracționalitatea, dacă anumite fapte ar trebui sancționate în continuare prin pedepse cu închisoarea, ce resurse are sistemul și cum ar trebui distribuite, ce măsuri legislative și administrative se impun pentru rezolvarea anumitor probleme și așa mai departe.

De asemenea, reproșează guvernului lipsa transparenței, în sensul că nimic nu este public și vedem doar bucățele de măsuri:

Cea mai evidentă soluție pentru rezolvarea supraaglomerării e construirea unor noi penitenciare. Din 2013 încoace se tot fac studii de fezabilitate în privința a două penitenciare, unul în Berceni, altul în Caracal. Potrivit unor estimări din 2016, cel de la Berceni va fi gata undeva prin 2021 sau 2023. Totodată, Tudorel Toader a anunțat recent construirea unui nou penitenciar („modern și la standarde europene", spune ministrul Justiției) la Buzău, pe terenul unei foste unități militare, dar încă n-a oferit alte detalii: când se apucă de el, când e gata sau cât va costa. Aștept să ajungă măcar la stadiul de „studiu de fezabilitate".

Nici cei din sistem, dar nici cei implicați în monitorizarea lui nu par foarte optimiști în privința construirii unor penitenciare noi și moderne. Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București mi-a spus că bani ar fi, dar autoritățile par mai degrabă preocupate „să-i arunce pe biserici și catedrale". Apoi, reprezentanta APADOR-CH mi-a atras atenția că Ministerul Justiției e singura instituție care și-a asumat rezolvarea problemei, abordare pe care n-o consideră deloc realistă:

Tot Nicoleta Andreescu mi-a atras atenția că, la ora actuală, serviciul de probațiune duce o lipsă acută de personal. Mulți dintre cei eliberați recent ar trebui să ajungă sub supravegherea serviciului, doar că acesta se dovedește a fi la fel de supraaglomerat ca pușcăriile patriei: practic, vorbim despre 600 de oameni care trebuie să se ocupe de cam 80 000 de foști deținuți, spune directorul executiv al APADOR-CH.

Procurorul din cadrul Parchetului, care a preferat să rămână anonim, s-a arătat la fel de îngrijorat de lipsa unei monitorizări eficiente, invocând cazul violatorului care a recidivat la trei zile după ce ieșise din pușcărie:

„Sunt niște oameni care poate, cumva, ar trebui monitorizați în perioada următoare. Ar trebui să pui la punct un mecanism - cum a fost cazul ăsta de la Parchetul sectorului doi, cu unul condamnat pentru viol și tâlhărie și, după ce a ieșit, a făcut același lucru. Adică înțeleg că-i dai drumul pentru că nu are un spațiu corespunzător în închisoare. Nu e la canal, nu e în lagăr, nu-i la tortură acolo. Dar în momentul în care faci asta și omul ăla are totuși o faptă foarte gravă, parcă ceva nu-i în regulă - îi dai drumul și ți-ai terminat treaba. Nu-i chiar așa."

Mulți deținuți eliberați (dintre cei care nu intră nici măcar în supravegherea sistemului de probațiune) nu beneficiază în mod real de vreun serviciu social prestat de instituțiile statului.

Nicoleta Andreescu spune că foștii deținuți au nevoie și de „ghidaj, de ajutor, de suport, mai ales în prima perioadă, dacă nu dorim să recidiveze". Practic, la momentul actual, singurii care reușesc să nu recidiveze sunt cei care primesc sprijin din partea familiilor sau a prietenilor.

În rest, statul consideră că și-a terminat treaba odată ce infractorul și-a ispășit pedeapsa și a ieșit pe poarta închisorii.

Cea mai bună șansă la un viitor pentru un deținut e să aibă acces la niște programe eficiente de reabilitare. Din păcate, tocmai legea este cea care-i împiedică pe mulți deținuți să se pregătească pentru un viitor mai bun în afara pușcăriei.

De exemplu, Nicoleta Andreescu spune că pușcăriașilor le este interzis să beneficieze de cursuri gratuite din partea agențiilor județene pentru ocuparea forțelor de muncă „înainte de a se apropia cu 12 luni de data liberării". Practic, dacă un om este condamnat la zece ani, el nu poate să beneficieze de un astfel de curs timp de nouă ani:

De altfel, pe lângă piedicile legislative, multe dintre programele de reintegrare socio-profesională sunt doar pe hârtie și neadaptate la nevoile reale din piața muncii, mai spune Andreescu.

Când vine vorba de reabilitare, cea mai gravă problemă e numărul redus de psihologi și consilieri calificați. Acest deficit a fost semnalat de toate rapoartele de monitorizare publicate de APADOR-CH în ultimii ani, iar consecințele pot fi observate foarte clar în cazul violatorului care a recidivat la trei zile după eliberare. Practic, omul ăla a ieșit la fel de agresiv ca atunci când a intrat, în urmă cu nouă ani.

Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a Administrației Naționale a Penitenciarelor, Mihaela Cristina Enache, susține că „cei liberați la termen au trecut prin toate fazele de evaluare educațională, psihologică, socială" și că programe în sensul ăsta există cu duiumul: de diminuare a furiei, a impulsivității, de adresare a lipsei de empatie, de stopare a violenței domestice și așa mai departe. Totuși, tot ea mi-a mărturisit că deținuții pe cale să fie eliberați pot refuza să participe la aceste programe de consiliere psihologică, deci, până la urmă, nu știm sigur dacă violatorul respectiv a trecut sau nu printr-o astfel de procedură înainte de a ieși pe poarta închisorii.

Cert e că penitenciarele românești duc o lipsă acută de personal calificat în privința asta. O recunoaște și reprezentanta ANP-ului, o spune și Nicoleta Andreescu:

„Gândiți-vă că-n penitenciarele mari, de 900-1 000 de oameni, unele chiar mai mari, de abia dacă găsim doi, maxim trei psihologi. Păi, ce activitate eficientă pot oamenii ăștia să facă, mai ales dacă ne uităm că în jur de jumătate dintre cei deținuți au fost condamnați pentru infracțiuni care, într-un fel sau altul, au un grad de violență? (…) Tipurile astea de intervenție, de natură psihologică, nu au rezultate decât în lucru individual, trebuie să existe o relație directă între psiholog și cel consiliat."

Acest deficit devine cu atât mai absurd când te gândești că raportul deținuți/angajați din sistemul penitenciar este de 26 000 de deținuți la 12 000 de angajați. La prima vedere, pare că există suficient personal. Problema e că mulți dintre aceștia fac parte din aparatul administrativ, iar cei care lucrează direct cu deținuții sunt mult mai puțini.

În final, Nicoleta Andreescu spune că guvernul n-a comunicat clar criteriile în funcție de care un spațiu trebuie să fie considerat necorespunzător, motiv pentru care și apar erori precum cea de sâmbătă, când au fost eliberați în mod accidental trei deținuți:

„Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial cu o zi înainte de eliberările din acea zi de joi. Practic, ei au trebuit să introducă într-o bază de date toate camerele în care a stat fiecare deținut. De abia în ultima zi au trebuit să stabilească care dintre camerele respective au fost spații necorespunzătoare, să se genereze numărul de zile executate în spațiu necorespunzător, să se aplice fracția de 20%.

Deci la o asemenea muncă și la o asemenea grabă, nici nu mă mir că au apărut erori. Mai ales având în vedere că majoritatea deținuților, cel puțin cei cu pedepse mai mari, au fost prin nenumărate penitenciare și nenumărate camere de detenție."