Familiile obligate să trăiască în cimitirele din Cairo
Fotografii de Ali Malik
Călătorii

Familiile obligate să trăiască în cimitirele din Cairo

Din cauza crizei imobiliare, aproximativ un milion de oameni locuiesc în cimitire, unii de zeci de ani.

Nenumărate familii trăiesc în cimitirele din Cairo, înghesuite în camere mici care inițial aveau scopul de a-i adăposti pe vizitatori de soarele arzător. Timp de zeci de ani, proprietarii de cimitire au profitat de criza imobiliară din Cairo și au închiriat aceste camere săracilor. Astăzi, se estimează că un milion dintre cei 19 milioane de cetățeni ai orașului locuiesc în cimitir.

Nariman Al Samra, 66 de ani, și-a petrecut toată viața în cimitirul Salah Salem, cunoscut sub numele de Orașul Morților. „Asta văd de șaizeci de ani”, mi-a zis ea, cu privirea spre marea de pietre de mormânt. Nariman își dă seama că mă simt inconfortabil. „Nu te speria, morții sunt morți.”

Publicitate

Camera ei e mobilată simplu – un pat mic, trei scaune, un ventilator și o fotografie cu ea din tinerețe. A renunțat la speranța că guvernul îi va găsi o locuință mai umană.

„Aici m-am născut, aici m-am căsătorit, aici am născut și tot aici o să fiu îngropată”, mi-a zis ea. „În 66 de ani, nu mi s-a oferit niciun apartament decent, iar acum oricum sunt aproape de sfârșit.”

Doi bărbați în vârstă stau de vorbă în fața caselor lor din cimitirul Salah Salem

Fiica ei, Fatma, trăiește în camera de lângă, împreună cu soțul ei și cei patru copii ai lor. Nu au cine știe ce venituri – Fatma vinde rațe și găini la piața locală, iar familia nu primește niciun ajutor financiar din partea statului. Nariman are doi fii care nu trăiesc în cimitir, dar nu vrea să le ceară bani. „Au familiile lor și problemele lor. Nu pot să le cer din banii pentru copiii lor.”

Viața petrecută în cimitir n-a desensibilizat-o total pe Nariman în privința morții. Mi-a zis că uneori se mai sperie, mai ales noaptea. „Oameni suntem. De obicei am insomnii când îngroapă pe cineva nou.” În general, evită să se plimbe prin cimitir timp de o săptămână după o înmormântare.

Fatma a locuit o vreme cu familia în altă parte, dar a fost nevoită să se întoarcă. „Trăiam în mahalaua Manshiyat Nasser din sudul orașului, dar a crescut chiria și a trebuit să mă mut înapoi cu mama.” În februarie 2016, Fatma a aplicat pentru ajutoare și un apartament de la stat, dar n-a primit niciun răspuns.

Deși nopțile în cimitir sunt dificile pentru copii, zilele sunt mai suportabile.

Fatma mi-a zis că toți copiii ei trăiesc în frică, mai ales după lăsarea întunericului: „Mă trezesc în miez de noapte să merg cu ei la baie pentru că se tem să meargă printre morminte.” Pe timpul zilei, în schimb, se joacă de-a v-ați ascunselea printre ele.

Publicitate

Deși Salah Salem e situat lângă cea mai mare secție de poliție din Cairo, Fatma susține că locuitorii cimitirului nu se simt în siguranță. „Suntem o țintă ușoară pentru hoți. Când sunăm la poliție, ne ignoră.”

Deși nopțile în cimitir sunt dificile pentru copii, zilele sunt mai suportabile.

Situația e similară și în alt cimitir, nu departe de Salem. În fiecare zi, Haj Hanafy stă în fața porții de metal a cimitirului. Bătrânul de optzeci de ani a moștenit jobul de paznic al locului de la tatăl său. Abia mă vede și mă aude, dar tot insistă să mă invite acasă la el în cimitir.

Hanafy locuiește cu soția lui într-o cameră fără ferestre, iar fiica lor, Kawthar, și fii ei de 15 și 18 ani trăiesc vizavi de ei, într-un spațiu și mai mic. Mi-a zis că proprietarii cimitirului îl amenință că-l vor da afară și îl vor înlocui cu un paznic mai tânăr. Dacă se va întâmpla chestia asta, nu știe unde va trăi familia lui.

„Majoritatea persoanelor presupun că te obișnuiești să trăiești în cimitir după o vreme, dar nu e așa”, a zis Kawthar, care lucrează ca măturătoare. „De multe ori , eu și copiii nu dormim noaptea de frică.”

Cel mai mult se teme de ce o să se întâmple cu familia ei dacă tatăl ei își va pierde jobul. „O să rămânem pe străzi”, mi-a zis, îngrijorată.

Familii întregi locuiesc în camere ca asta.

Chiar și cu ajutorul unui ONG, Kawthar găsește că procesul de aplicare pentru ajutoare și apartament de la stat e foarte complicat, îndelungat și costisitor. „Nu pot să stau zi de zi să depun acte doar ca să am acces la niște nevoi umane de bază. Trebuie să muncesc ca să-mi hrănesc familia”, a zis ea.

Publicitate

După colț de casa ei stă Hajja Abel Hakim, care a trăit în cimitir toată viața, dar își dorește cu disperare ca fiica și nepoții ei să aibă o viață mai bună decât ea în alt loc. „La alegerile trecute, președintele Sisi ne-a zis că dacă îl votăm, ne va da case la toți cei care stăm în cimitire. L-am votat, dar ne-a păcălit. Nu s-a întâmplat nimic.”