Am fost la muzeul din România care îți arată pe ce spărgeau ai tăi banii în comunism

Când vine vorba despre trecut, concetățenii mei gândesc destul de binar. Ba a fost mai bine pe vremea lui Ceaușescu, ba era iadul pe Pământ. Puțini însă conștientizează că perioada pre-democratică era una în care se făceau bani care erau cheltuiți pe produse, doar că acestea proveneau în principiu din instituții deținute de marele Stat, nu de către marea Corporație.

Așa că Muzeul Consumatorului Comunist din Timișoara e locul care ilustrează cel mai bine lucrul ăsta. Am fost azi până acolo, ca să-ți fac o selecție cu cele mai frumoase exponate.

Ovidiu Mihăiță este unul dintre părinții locului. Pe lângă actorie, lumini, scenografie, regie și compoziție la Auăleu și administrarea punkobarului Scârț, (care coabitează cu muzeul), el a clădit locul ăsta cu mâinile sale și cele ale prietenilor care s-au implicat benevol.

Care e ultimul gest patriotic pe care l-ai făcut?

„România e praștie la capitolul cultură. Mi-am dat seama de asta când am realizat că România are douăzeci de teatre independente, iar Germania patru sute. Adică dacă cineva a făcut și-un muzeu al instrumentelor muzicale într-un sat din Ungaria, Timișoara de ce nu ar putea să aibă ceva tot mic, dar pe un subiect important? Și-atunci am decis să fac o serie de trei, iar Muzeul Consumatorului Comunist să fie primul dintre ele", mi-a zis Mihăiță.

Tot el mi-a mai povestit că muzeul a fost construit în primăvara lui 2015, din obiecte colecționate din piețele de vechituri din oraș dar și de la oameni care trimiteau colete din țară cu ce-aveau ai lor sau bunicii prin casă.

Există și exponate mai scumpe printre ele, pentru care s-au strâns bani fără a întinde mâna, ci după ce oameni cu diferite firme au aflat că mai e nevoie de câțiva lei pentru a termina proiectul. Deși cineva i-a sugerat ca accesul să se facă pe plată, scârțarii au refuzat. Asta pentru că „e o chestie de istorie, la care lumea trebuie să aibă acces necondiționat”, spune Mihăiță.

După ce cobori și treci de hol, prima cameră în care intri e livingul. Acolo poți vedea ce aveau oamenii prin casă atunci, ceea ce noi numim azi entertaimnent. Adică discuri, radiouri, un TV (desigur, cu mileu și pește bibelou pe el), un minibar secret și două-trei cărți. Piesa de rezistență însă e albumul cu vederi din toată lumea șaisecist-optzecistă. Eu însă am găsit și cea mai frumoasă vedere românească pentru tine.

Am întrebat care-i cel mai securist obiect din muzeu. „Majoritatea și le-au păstrat”, mi se răspunde, dar aflu despre paltonul ăsta pe care l-a adus cineva. Ca orice bun spion, l-am luat pe mine, mi-am pus căciula și m-am angajat în tehnici avansate de supraveghere a persoanelor de-un interes deosebit.

Nicio casă fără bibelou pare să fie regula de aur a acelor vremuri. Desigur, nu toți se puteau lăuda cu o figurină ca asta, foarte hippie.

În camera birou și spațiu de joacă, găsesc o păpușă neagră cu tente maronii pe nas și obraji, de zici că-i ceva experiment rasist de prost gust. Ovidiu îmi zice că „sunt făcute de Arădeanca Arad și ăsta e hornar, nu jucărie rasistă. Dar l-ai văzut pe ăla cu barbă? Hai că ți-l arăt!”.

Bucătăria e locul favorit al gospodinelor și alcoolicilor casnici, așa că acolo m-am simțit cel mai confortabil. Evident, ce oximoron mai frumos decât berea Casino suptă după o specialitate rară precum suta de grame de parizer românesc?

„Sifoanele erau importante și întâlnite peste tot pentru că toată lumea făcea suc și șpriț cu ele. Adică îți puteai cumpăra un Brifcor p-atunci, în cazul în care nu aveai pile care să-ți facă rost de-un Pepsi-Cola produs sub licență, așa că lumea își mixa pe-acasă. Și nu multă lume știe, dar Brifcor vine de la Băutură Răcoritoare Indigenă Fabricată cu Concentrat Original Românesc. Asta am aflat de la un domn care a lucrat la o fabrică în care se făcea băutura. Dar Brifcor sună chiar bine, nu?", mi-a mai spus Mihăiță.

Ce, crezi că românii, mai ales cei iubitori de capitalism, nu aveau câte un vinil mai de contrabandă sau despre cultura anglofonă prin casă?

Ies și las un bacșiș ca orice om cu bun-simț. În fond, ce e mai românesc decât ciubucul importat de la otomani? Nu înainte de a încheia turul, îl întreb pe Ovidiu de donații sau alte nevoi materiale ale muzeului.

În loc de concluzie, artistul face un apel: „Știi cea mai tare piesă făcută pentru Ceaușescu? E făcută de niște sud-africani. Asta aș pune-o să cânte pe fundal în Muzeu. Dacă chiar ar vrea cineva să doneze ceva, ar fi mișto să primim un stick cu puțină memorie și cea mai ieftină boxă în care să-l băgăm și să-i dăm play. Adresa de-aici e Scârț Loc Lejer, Str. Laszlo Szekely nr. 1 (fosta Zoe), Timișoara.”

Vezi mai jos mai multe fotografii din Muzeul Consumatorului Comunist.