Starul porno care luptă pentru drepturile bărbaților

„Mi-am dorit dintotdeauna o familie și a fost important pentru mine să fie cu o parteneră de sex feminin, în așa fel încât copiii mei să fie produsul unei relații de iubire.”
13.8.18
Fotografie de Philipp Tanzer  

Cum devine un star porno premiat un activist pentru drepturile bărbaților? Asta e întrebarea pe care mi-am pus-o după ce am dat iama la cel mai mare summit din lume pentru drepturile bărbaților – Conferința Internațională despre Problemele Bărbaților – în Londra luna trecută.

La conferință l-am cunoscut pe Philipp Tanzer – cunoscut și sub numele de Logan McCree, un performer născut în Germania, faimos pentru tatuajele care-i acoperă tot corpul și pentru partidele în trei premiate. După ce fost încoronat Mr Leather al Germaniei în 2004, Tanzer a început să joace în multe filme, semnând un contract exclusiv cu unul dintre cei mai mare producători de pornografie homosexuală, Raging Stallion Studios.

În 2012, Tanzer a renunțat la pronografie când s-a mutat la Durness, unul din cele mai nordice orașe din insulele scoțiene. De atunci și-a împărțit timpul între conducerea unei galerii de artă și implicarea în lumea întunecată a activismului pentru drepturile bărbaților.

Uitându-mă în urmă, mi-e greu să spun ce am găsit așa de ciudat la transformarea lui Tanzer – până la urmă, lumea pornografiei homosexuale nu prea e cunoscută pentru abordarea iluminatoare asupra relațiilor de gen – dar am vrut să știu cum a ajuns să se simtă atât de acasă în lumea MRA (Activism pentru Drepturile Bărbaților).

Când am vorbit la telefon după conferință, Tanzer a insistat că a susținut mereu egalitatea de gen – problema, a spus el, o reprezentau feministele moderne care acum ocolesc egalitatea în favoarea privilegiilor speciale pentru femei și în același timp se etichetează ca victime. Dar interesul pentru custodia copiilor l-a determinat pe Tanzer să facă mutarea și să devină un MRA în toată regula.

În mare parte asta nu este o surpriză. Activiștii pentru drepturile bărbaților insistă asupra custodiei copiilor din vremuri străvechi (cu mult înainte ca Fathers 4 Justice să se gândească să atace Parlamentul în costumele transpirate de supereroi). Ce e interesant la Tanzer, totuși, este că nu a avut copii – și nici vreo parteneră feminină care să-i ia.



„Pentru o perioadă lungă de timp am fost preponderent interesat de bărbați”, mi-a spus el. „Nu mă identificam ca gay, din moment ce nu mă încadram în cultura gay. Pentru un timp m-am autoproclamat ca fiind asexual cu o preferință pentru bărbați.”

„Mi-am dorit dintotdeauna o familie și a fost important pentru mine să fie cu o parteneră de sex feminin, în așa fel încât copiii mei să fie produsul unei relații de iubire. Când am ajuns la vârsta de 30 de ani am început să ies cu femei din nou și să mă intereseze întemeierea unei familii.”

Cumva predictibil, vestea noii relații a lui Tanzer nu a fost tocmai bine primită de fanii lui. A făcut o declarație în care a infirmat acuzațiile despre cum cariera lui e un caz cinic de „homosexual pentru bani”. De fapt, tocmai ieșise dintr-o relație de lungă durată cu un alt actor și a continuat să se culce cu bărbați în timp ce se întâlnea cu femei (cu acceptul iubitei lui de atunci).

În timp ce era entuzismat să-și întemeieze o familie, Tanzer a devenit obsedat de ideea că la un moment dat și-ar putea pierde copiii. De ce anume s-ar putea întâmpla asta nu a spus, dar a adăugat că a rămas „cea mai mare frică” a sa. Era profund mișcat de poveștile bărbaților ai căror copii le-au fost luați; bărbați care au insistat că au fost futuți de un sistem care a neglijat fără milă drepturile și bunăstarea taților.

Indiscutabil, sunt multe de dezvăluit aici (nu în ultimă instanță, noțiunea regresivă de a numi femeile pântece mobile, și Tanzer care credea că avea nevoie de o parteneră de sex feminin ca să-și crească copiii într-o „relație iubitoare”), dar – mă gândesc eu – este un bun exemplu de cum ideologia MRA își recrutează adepți folosindu-se de fricile bărbaților. Era o tactică pe care am recunoscut-o din timpul în care am studiat mișcarea.

În toată gălăgia despre feminism ca un „cult al victimelor”, adevărul este că MRA pot fi destul de lipsiți de rușine când încurajează și exploatează sentimentele de victimizare ale bărbaților. Ascultă-i pe cei de la MRA discutând, să zicem, despre acuzațiile de hărțuire sexuală (care zic ei că sunt fabricate de feministe ca să lase bărbații fără joburi), și o să realizezi că ce vor să facă este să genereze un sentiment de neputință și că ți s-ar putea întâmpla ție. Este destinat să pluseze pe fricile și interesele publicului – și poate fi foarte eficient.

Fotografie de Philipp Tanzer

Odată ce am dezbătut meritele legii familiei, l-am întrebat pe Tanzer despre pornografie și dacă ideea că bărbații erau maltratați de societate i se trage din cariera sa. Cu lumea pornografiei încă prinsă de acuzațiile de viol, oare a recunoscut că industria asta e una exploatatoare în care bărbații de la putere abuzează constant de pozițiile lor?

„Am avut norocul să am o experiență pozitivă în pornografie”, mi-a spus el. „Echipa cu care lucram era ca o familie, toți ne susțineam reciproc. Au fost evident și niște probleme – actori cu probleme cu drogurile, de exemplu – dar compania de producție chiar a încercat să ajute oamenii cu asta.

„De fapt, părea mult mai ok decât lumea heterosexuală. Deși nu am făcut pornografie heterosexuală, am împărțit o dată studioul și am văzut bărbați tratați ca dracu de actrițe. Se țipa la ei și li se spunea exact ce au voie sau nu să facă.”

Probabil cel mai surprinzător despre experiența lui Tanzer nu este trecutul lui profesional: este că cineva în poziția lui – conștient de problemele masculine cu care se confruntă unii bărbați, și chinul de a-și împăca dorința de a avea o familie cu identitatea non-conformistă – ar simți chemarea să susțină aceleași norme de gen care, cel puțin din perspectiva mea, nu i-au făcut bine.

Este o ironie crudă a mișcării anti-feministe că bărbații ispitiți să fie soldații patriarhatului sunt adesea cei care au cel mai mult de suferit de pe urma lui în primul rând: tocilarii, inadaptații, stângacii și cei singuri. În unele moduri, povestea lui Tanzer este unică – în altele, este trist de normală.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.