Am întrebat români dacă ar munci de acasă, acum că e și lege pentru asta

Luna trecută, Guvernul a aprobat propunerile legislative legate de telemuncă ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Ca să te scutesc de o definiție avocățească, telemunca este definită în proiectul de lege ca munca de la distanță folosind tehnologie. Există motive solide pentru a reglementa un pic treaba asta, mai ales că unele companii deja o practicau, la mica înțelegere, cu angajații.

De ce ar trebui să-mi pese de modă?

Proiectul a trecut de Guvern în august, iar acum mai are nevoie de votul pozitiv al Parlamentului. În limbaj uman, o găsești explicată aici.

Într-o țară renumită pentru masele de programatori și în care peste 60 000 de români lucrează în call centers, am căutat oameni care au lucrat, lucrau sau ar vrea să lucreze de acasă sau din altă parte decât la biroul firmei. Am înțeles că genul ăsta de activitate e potrivit pentru unii, dar nu pentru toți. Oamenii au mai zis că unele corporații vor încerca să promoveze asta ca un beneficiu net, fără să menționeze prea mult banii pe care îi vor economisi pe asta. Și că majoritatea cu care am vorbit ar alege un program mixt.

VICE: Ai făcut telemuncă?
Milana: Da, am lucrat la Amazon, pe partea de reclamații, cu clienți spanioli. A durat 10 luni. La început, ai o perioadă de training în care te obișnuiești să se întâmple totul în camera ta. Am luat-o cu entuziasm că abia intrasem pe piața muncii și „ce șmecheră sunt eu că lucrez de-acasă". Dar după câteva luni a devenit obositor să dorm în locul în care muncesc.

Mi-ai povestit că ai fost dezamăgită la început.
Da, de oameni în general. Spaniolii chiar luptă pentru drepturile lor, nu tac. Dar problema e că oamenii vor o soluție în momentul doi. Partea nasoală e că după fiecare apel te evaluau. Dar nu ziceau neapărat dacă sunt mulțumiți sau nu de amabilitatea ta, ci strict dacă le-ai rezolvat problema sau nu. Și poate unele probleme nu puteam să le rezolv eu, adică să le dau banii în momentul doi. Nu știu cum ar fi să lucrezi pe România, poate chiar ar fi mai obositor, că suntem mai dificili.

Ziceai că ai fi preferat să fie separat locul de muncă de cel de relaxare.
Da, de-asta am renunțat. În plus, eu sunt omul care e atașat de ceilalți și trebuie să stea cu ei. Nu pot doar să-i aud la telefon, nu mi-e destul.

Asta ți-ai dat seama abia după, nu?
Da, păi n-aveam de unde să știu asta, dar am descoperit în timp ce lucram.

Ai mai face asta?
Nu știu ce să zic. Poate, că momentan lucrez la o corporație, și la un moment dat obosești și acolo. Nu cred că aș mai lucra. Poate ocazional, dar opt ore pe zi sigur nu.

Dacă ai câștiga la lotto, cu ce te-ai ocupa?
Aș face o școală de vară pe limbi străine. Pe sârbo-croată mă simt cel mai stăpână pe mine. Mi-ar plăcea să văd munca mea aplicată pe cineva, mai ales la copii.

Ai preda și sârbă online?
Pe partea asta orientată mai mult pe dezvoltarea de oameni, da. Dar aș prefera interacțiunea umană. Categoric.

VICE: Ce munceai de acasă și cât a ținut?
Ioana: Acum doi ani și opt luni m-am angajat la o firmă de avocatură americană, până recent, când mi-am dat demisia. Practic, eram un fel de intermediar între bancă și avocat. Dacă tu luai un împrumut și ți se mărea rata, eu trebuia să pregătesc actele cu modificările la care erai supus, ca și creditat.

Lucrai din dormitor sau living, sau aveai un spațiu destinat lucrului ăsta?
Am o cameră-birou acasă, de-acolo. Dar am avut și excepții. Cel mai neobișnuit era că lucram pe fus orar american, adică de la 19 la 3 dimineața. Seară pentu mine era ora 1 noaptea. Uneori mă retrăgeam în pat atunci.

Cum a fost perioada asta pentru tine?
Complexă. La început am fost super încântată de idee. Dacă vorbim strict de lucrat acasă, aș zice că sunt în direcția aia. Mi-ar plăcea să lucrez mai departe în felul ăsta, doar că m-a afectat fusul orar. Asta, pentru mine era crunt. De două zile m-am angajat la o nouă companie, iar între 8 și 20 pot să lucrez când vreau eu. Sau pot să lucrez de-acasă, după cele trei luni de probă.

Vei opta pentru asta?
Da. Din câte am înțeles de la colegi cu vechime, pot să lucrez de-acasă, mai puțin lunea sau vinerea. Principala condiție e să lucrezi la adresa din buletin. Firma are 1 600 de angajați. Bănuiesc că nu stă nimeni să verifice asta la fiecare.

De ce lunea și vinerea?
Ca să nu pleci în weekend, cred. Uite, eu când lucram la americani, am lucrat din Danemarca, Londra, Germania. Vara trecută, am lucrat din Vama Veche, de la terasa hostelului la care eram cazată. Da, aș vrea să mai lucrez remote, dar nu numai. Aș prefera să lucrez mixt. Mi-a lipsit contactul omenesc.

VICE: De cât timp faci programare?
Cristi: De vreo patru ani și jumătate, deja. De la ultimele două firme am trecut pe embedded, mai specific automotive. Asta nu pot să fac de acasă, pentru ca trebuie să am contact fizic cu tot felu de hardware, pe care nu ți-l dă nimeni acasă. Dar înainte de asta făceam programare web pe care puteam să le fac și de-acasă.

Acum că legea asta ar putea fi aprobată de parlament, te gândești să treci înapoi pe web?
Nu chiar, că-mi place mult mai mult ce fac aici. Implică chestii fizice, mașini și e destul de complicat încât să mă țină în priză. Toate astea sunt plusuri pentru mine. Poate ce aș face e să învăț OOP (object oriented programming, adică programare orientată pe obiecte - n.r.), mai precis Java. Asta aș putea să fac de acasă și să-mi găsesc job afară, că în aproape toate orașele se caută programatori pe asta.

Ai accepta să scrii Java remote, pentru firme de-afară?
Dacă aș primi o ofertă pe aceiași bani și ar accepta că-s la nivel de începător-inițiat… Chiar în momentul ăsta n-aș accepta, că-mi place foarte mult ce fac. Poate peste un an, doi, ar fi OK. Mă intrigă direcția aia.

Ziceai că și colectivul de la firmă te ține în priză.
Da, că nu-s un singuratic. Chiar dacă nu-s nici genul care să stea non-stop la dume cu colegii, mai am nevoie să ies la o cafea sau la o țigară. În plus, apreciez foarte mult clădirea unde lucrez. Aici, că-s la etaju' nouă și văd tot orașul, n-are cum să-mi fie aiurea. Pentru mine, contează partea aia.

Îmi mărturiseai și că te simți mai motivat.
Da, eu-s genul care dacă nu e un pic supervizat, încep să slackui. Și acasă tocmai aia trebuie: să ai disciplină, să faci ce trebuie fără să stea cineva cu biciul pe tine. Mie-mi lipsește disciplina asta, momentan. Nu că aici ar sta, dar mă duc în locul ăla, eu am treaba mea, și la ora cinci am închis ușa și am alte lucruri de făcut. Și eu am opțiunea de a face două zile pe săptămână remote, dar aleg să nu. Simt că-s mai productiv la birou.

VICE: În ce domeniu lucrezi?
Ada: La departamentul de marketing al unei reprezentanțe auto. Aș putea să lucrez de-acasă cam 70% din timp. Doar 30% nu lucrez online și trebuie să interacționez fizic.

Ai prefera ca partea de online s-o faci de-acasă?
Da, pentru că modul în care e gândit sistemul de muncă e ca și cum toți am fi extrovertiți. Parcă s-a ignorat că îi poate afecta pe cei introvertiți, iar aceștia nu mai pot lucra la capacitatea maximă.

Câte zile crezi că ai lucra de acasă?
Trei din cinci. Lejer.

Ai birou acasă?
Am loc suficient încât să-mi fac.

Cum ți se pare munca în echipă?
Marketingul tre' să fie mână-n mână cu vânzările. Chiar dacă există Skype și tot felul de tehnologii, suntem în România. Și colegilor mei dacă le dau trei mailuri, la niciunul nu mi se răspunde. Trebuie să mă duc și să le zic personal, că altfel nu reacționează.

De ce crezi asta?
Poate de lene, nu știu. Sau poate-s mai old school. Și oricum mi se pare că nici companiile și nici românii nu sunt pregătiți pentru telemuncă.

Mi-ai zis că munca ta depinde de București.
Da, o parte, căci trebuie să implementez la nivel local ce mi se dă de acolo. E un fel de remote work și ăsta. Oricum, munca pe care o desfășurăm în ziua de azi se întâmplă prin e-mail și pe internet. În afară de cei care lucrează la ghișee, sau cum e cazul în domeniul meu la un service auto, unde trebuie să interacționezi direct cu clienții, celelalte departamente nu ar avea motiv să te oblige să mergi fizic la job.

Dacă ai avea miliarde, ce ai munci?
Nu știu să-ți spun. Dar probabil că n-aș alege să am birou acasă și doar de acolo să lucrez.

VICE: Ce funcție ai și de când te-ai apucat?
Lorand: Inginer software, de mic copil aș putea spune. Eu scriu în Scala, care e undeva „on the fringe of programming". A stat și a macerat vreo 50 de ani în mediul academic și abia acum iasă la suprafață ca alternativă reală la limbajele existente. Cel puțin pe programare web.

Nu-i ca embedded, să lucrezi cu aparatură. Poți lucra și de la distanță.
Nu, tot ce-ți trebuie e un calculator și o conexiune la net. Cel puțin o dată la câteva săptămâni lucrez de acasă. Dar în general fizic, de la o firmă.

Acum că poate se va vota legea telemuncii, ți-ai renegocia contractul ca să lucrezi mai mult de acasă?
Mie îmi convine felul în care lucrez acum. În primul rând pentru că dacă sunt în Timișoara, nu prea are sens să lucrez de acasă.

Care sunt avantajele muncii de la sediu firmei?
Că sunt acolo, cu echipa mea. Știi, pe Skype mai durează zece minute până ce-ți răspunde cineva. Dacă ești acolo, poți avea discuții mai ample. Unele discuții clar tre' să fie acolo, că pot dura și șase ore. Ai putea să le ai pe Hangouts, dar îți trebuie cel puțin voce, evident.

Cum crezi că va schimba legea telemuncii peisajul profesiei tale?
Păi, până acum exista un fel de înțelegere tacită că programatorii pot lucra și de acasă, fără neapărat un cadru legal. Acum, mai multe firme cred că o să facă mai obligatoriu munca de acasă, ca să-și reducă cosurile pentru birou. Oamenii poa' să-și plătească singuri costurile astea, ce naiba. Practic, în domeniul ăsta sunt sigur că ceva ce avantajează firmele va fi ambalat ca ceva ce-i super avantajos pentru angajat. Dar e o chestie mai cu dublu tăiș.

De ce?
Interacțiunea umană contează chiar și-n programare. Da, unii oamenii vor fi avantajați și am prieteni care știu c-ar alege asta.

Dacă ți s-ar impune să lucrezi de la distanță, ai rămâne la compania respectivă?
Eu nu prea rămân în nicio companie în care mi se impune ceva. Deja lucrez opt ore, așa că mai mult de atât ce puteți să-mi impuneți? Nu, n-aș rămâne.

Dar o opțiune de patru cu patru, sau o zi da, o zi nu?
Dacă-mi dictează contextul vieții, da. Dar să mi se impună, sub nicio formă.