De ce drogurile le afectează mai rău pe femei

Prin golul strâmt dintre ușile dulapului stricat în care se ascundea, Anne* îi vedea pe cei trei bărbați înarmați care spărseseră ușa ca să intre în apartamentul soios în care locuia. Fata de 14 ani, căreia aproape că-i era prea frică să respire, de teamă să n-o audă, știa ce caută: un singur lucru – rezerva consistentă de heroină și cocaină pură (crack) pe care-o vindea ea pe stradă, ca să-și finanțeze dependența.

În fața ochilor ei se dădea un război teritorial, iar ea habar n-avea cum să-i pună capăt. A reușit să scape cu viață în ziua aia, acum mai bine de zece ani, dar cum se ajunsese aici? Viața asta – fiecare zi trăită pe muchie de cuțit, alternanța între ruletă rusească cu moartea și amorțeala pe care i-o dădeau drogurile și care-o despovăra pe moment de probleme – îi trăda copilăria și educația plăcută, de clasă de mijloc, dintr-un orășel englezesc. „Aveam tot ce-i trebuie unui copil", spune Anne azi. „Iubire, stabilitate, bunătate."

Cu un an înainte fusese violată. Bărbatul care comisese abuzul care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna a fost închis șase ani, dar se pare că Anne e închisă în continuare, captivă de boala ei psihică acută și de o dependență crâncenă de droguri. La vremea respectivă era un copil prea mic ca să înțeleagă gravitatea traumei pe care a îndurat-o, așa că, în schimb, a fugit de propriile ei sentimente și de familie – singura ei rețea stabilă de sprijin. Ofensa și ura de sine pe care i le-au provocat gestul reprobabil al unui singur bărbat a trimis-o într-o căutare disperată după metode de a evita durerea care persista.

În cele din urmă, și-a găsit adăpost în heroină și crack; părea singurul mod de a întrerupe durerea psihologică profundă, chiar dacă pe termen scurt. „Când ești atât de deprimat, ai face orice ca să scapi de propriile sentimente", spune Anne. „M-am apucat de droguri pentru că așa nu mă mai simțeam tristă. A fost ușor să alunec în dependență, iar vânzarea drogurilor a devenit parte din viața mea normală. A însemnat că pot să mă asigur că am destul cât să mă-mpiedice din a mă confrunta cu propriile gânduri. În capul meu, ideea de a mă confrunta cu ce simt era mai înfricoșătoare decât pericolele asociate cu ideea de a fi dealeriță de droguri."

Viața lui Anne a început să se destrame și i-a determinat traiectoria prin lumea subterană a delicvenței și a problemelor de sănătate – a fost internată de mai multe ori pe motiv de insuficiență respiratorie -, care s-a accelerat într-un ritm alarmant. Azi, la 11 ani de-atunci, ca mamă a doi copii – dintre care unul i-a fost luat din îngrijire – și însărcinată cu încă un copil pe care-ar trebui să-l nască luna asta, precum și cu rănile fizice și emoționale pe care i le-a provocat un șir de relații abuzive, se chinuie în continuare să rămână pe o cale pozitivă și e înscrisă într-un program de metadonă.

Povestea lui Anne e tragică și mult prea banală. Femeile care suferă violență fizică și sexuală prezintă un risc de opt ori mai mare de a ajunge dependente de droguri decât femeile care nu au astfel de experiențe, conform unui studiu al coaliției Agenda – un grup de organizații care militează pentru schimbări pentru femeile și fetele aflate în situații de risc. Cercetarea recunoaște faptul că abuzul de droguri și alcool la femeile abuzate e, cel mai probabil, o formă de auto-medicație menită să le ușureze suferința și ideația negativă. „Abuzul de droguri e adeseori un simptom al unei game variate de probleme, mai degrabă decât o cauză", spune un raport al organizației, intitulat Răni ascunse. „Spre deosebire de egalii lor, care aleg să ia droguri în scop recreațional, femeile dependente simt de multe ori că se droghează de nevoie."

Relația asta dintre experiențele violente și dependență la femei a fost recunoscută de stat în Strategia pentru Droguri pe 2017, publicată în iulie. Planul promite să abordeze legătura dintre abuzurile comise de partenrii intimi și droguri, pentru a „sprijini abordările inovatoare de lucru cu victimele și abuzatorii și pentru a reduce în mod sustenabil abuzurile violente și de droguri".

Katharine Sacks-Jones, directoare coaliției Agenda, spune că planul e binevenit. „E esențial că există concepția asta acum, a felului în care genul influențează dependența și a faptului că arată complet diferit pentru bărbați, respectiv femei", spune aceasta. „Guvernul recunoaște că femeile au, într-adevăr, nevoie de o abordare diferită și că vrea să susțină «abordări inovatoare», așa că sperăm că asta înseamnă că se vor gândi la cum putem să încurajăm și să finanțăm mai bine niște servicii care contribuie cu expertiza necesară pentru a funcționa pentru femei".

Creșterea abruptă a numărului de femei care mor pentru că abuzează de droguri – care sporește într-un ritm uluitor în Marea Britanie, pentru ca de curând să atingă cea mai înaltă cotă de când a început să fie atestată – e reprezentativă pentru diferențele astea. Decesele de acest gen aproape că s-au dublat în Anglia și Țara Galilor în ultimii zece ani, în timp ce decesele provocate de abuzul de droguri în rândul bărbaților au crescut cu 48% în aceeași perioadă. Cu toate astea, cifrele astea sunt nimic pe lângă situația din Scoția, unde toate decesele legate de droguri în rândul femeilor au crescut cu mai mult de 216% între 2006 și 2016. La bărbați, creșterea a fost de 77%.

„Orice moarte care are legătură cu drogurile e o tragedie și, deși abuzul de droguri a scăzut față de acum zece ani, suntem complet dedicați reducerii fenomenului și efectelor sale nocive", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului. „De aceea, în iulie guvernul a dat publicității o nouă strategie comprehensivă anti-drog, care stabilește o abordare echilibrată, la care participă poliția, sistemul de sănătate, comunitățile și partenerii globali, ca să se confrunte cu traficul ilegal de droguri, să-i apere pe cei mai vulnerabili și să-i ajute pe dependenții de droguri să se refacă și să-și schimbe viața complet."

Dar datele despre morți provocate de droguri sunt cu-atât mai greu de înțeles când înțelegi că nu poți să le pui pe seama faptului că mai multe femei se droghează. Paradoxal, se pare că se droghează mai puține, dar mor mai multe din cauza abuzului. Aproape 12% dintre bărbații cu vârste cuprinse între 16 și 59 de ani au luat un drog ilegal, zice Sondajul despre Criminalitate în Anglia și Țara Galilor 2015 – 2016, prin comparație cu doar 5% dintre femei. Cu toate astea, se pare că femeile ajung mai repede de la primul contact cu drogurile la abuz de substanțe decât bărbații. Despre fenomenul ăsta, numit „telescopare", se crede că e un efect al predispoziției psihologice a femeilor față de efectele alcoolului și drogurilor.

Guvernul pune creșterea numărului de decese provocate de droguri pe seama unor motive despre care zice că-s multe și complexe. Printre ele, se numără „acumularea de boli psihice și fizice" care predispune segmentul îmbătrânit de consumatori de heroină la supradoză.

Aileen Campbell, ministra scoțiană a sănătății publice mai spune și că sporirea numărului total de decese provocate de droguri poate fi „direct asociată cu utilizatorii care au început să consume acum multe zeci de ani", dar insistă că numărul total al consumatorilor e în scădere, în urma „reducerilor semnificative ale duratei tratamentului" și a faptului că în țara ei s-au investit peste 689 de milioane de lire pentru rezolvarea problemei consumului de alcool și de droguri din 2008 încoace. Cu toate astea, a declarat pentru VICE că guvernul scoțian a comandat niște studii anume care vor examina creșterea numărului de femei care mor din cauza abuzului de droguri, „care să caute cauzele fenomenului și să expună soluții pe care le-am putea implementa."

Ian Hamilton, cercetător la Universitatea din York, sugerează că sporirea dramatică a numărului de femei care mor din cauza abuzului de droguri indică modul în care un sistem inadecvat le abandonează atunci când au cea mai mare nevoie de ajutor. „Lipsa sprijinului se termină deseori tragic, după cum dovedește creșterea numărului de femei care mor din cauza drogurilor în Anglia și Țara Galilor în ultima vreme", spune acesta. „Guvernul și sistemul public de sănătate din Anglia sugerează că sporirea numărului de decese la bărbați și la femei se datorează faptului că îmbătrânesc consumatorii de heroină. Numai că – ce convenabil – asta distrage atenția de la tăierea finanțărilor și a sistemului de sprijin despre care vorbește cazul lui Anne. Tratamentul pentru dependența de droguri în Marea Britanie trebuie reformat radical, dacă vrem să îndeplinim nevoile femeilor și să reducem numărul de decese."

Dar unde dă greș sistemul de sprijin pentru femeile care încearcă să obțină ajutor ca să se scape de o dependență? Deși e de două ori mai probabil să te droghezi ca bărbat decât ca femeie, cota totală de oameni care beneficiază de servicii specializate e de peste trei bărbați la fiecare femeie. E alarmant, pentru că sugerează că multe femei nu accesează tratamentul. În plus, așa mediul de tratament împotriva drogurilor și al alcoolului poate să devină intimidant pentru femeile care au fost abuzate de bărbați și riscă să le împiedice să ceară ajutor sau să se prezinte la întâlnirile cu lucrătorii sociali.

Anne spune că a dat odată nas în nas cu un fost prieten violent – de la care fugise cu câteva luni înainte și ajunsese într-un refugiu pentru femei – la un centru de tratament anti-drog. „Ești prinsă în așa o lume, e o demență", explică aceasta. „Câteodată nu poți să-i eviți pe ăia pe care nu vrei să-i vezi când te duci în locuri de-astea." Atât Sacks-Jones, cât și Hamilton, recunosc existența factorului ăsta și sunt de acord că multe femei amână începerea tratamentului, pentru că știu că sunt „dominate de bărbați, dintre care mulți au comis acte violente și abuzuri împotriva femeilor." „Pe lângă asta, personalul din sistemul de sănătate nu are abilitățile și expertiza să facă față traumelor pe care le-au trăit aceste femei", adaugă Hamilton.

Sacks-Jones crede că e nevoie urgent de centre medicale care să le permită femeilor dependente să se vindece ca lumea. „E foarte important să existe servicii doar pentru femei, unde pot să se ducă femeile, unde să se simtă în siguranță fizic și emoțional, ca să poată să-nceapă să descoasă unele dintre problemele cu care se confruntă", spune aceasta. „Fără genul ăsta de sprijin, exclusiv feminin, care ține cont de problemele specifice legate de abuz și traumă și de faptul că multe femei ajung să fie mame, de exemplu, precum și de rușinea și stigmatul care se adaugă atunci când ești femeie dependentă de droguri, n-o să ajungi niciodată la rădăcină. Serviciile trebuie să recunoască și să reacționeze la situația asta. În clipa de față nu e cazul."

La fel, Jane Slater, manager de proiect la Anyone's Child: Families for Safer Drug Control, spune că introducerea tratamentelor anume pentru femei e crucială. Insistă să susțină că absența unor asemenea servicii le refuză, în esență, femeilor drepturile lor fundamentale. Mai cere niște politici progresiste, bazate pe dezincriminare, despre care afirmă că vor oferi acces la niște fonduri care pot fi investite în niște programe de recuperare mai eficiente.

„Femeile suferă disproporționat de mult și în feluri specifice, ceea ce înseamnă că serviciile anti-drog trebuie să adreseze nevoile lor specifice", explică aceasta. „De multe ori nu fac asta și din cauza acestei lipse, femeile sunt efectiv abandonate să sufere și uneori să moară. E nici mai mult, nici mai puțin decât obscen că guvernul încă își cheltuie cea mai mare parte din bugetul anti-drog ca să aplice legi anti-drog, al căror unic scop e să continue să le marginalizeze și să le supună la violență pe femei. Guvernul trebuie să înceteze urgent să mai incrimineze vreun utilizator de droguri și să realoce banii pentru a oferi niște servicii defalcate pe genuri, care respectă drepturile femeilor și le asigură accesul de bază la sănătate. Tot ce e mai prejos de asta ar însemna eșecul de a apăra unii dintre cei mai marginalizați oameni din societatea noastră."

Un purtător de cuvânt al guvernului reiterează ideea că dezincriminarea abuzului de droguri nu e în niciun plan. Afirmă că motivul e „un număr substanțial de dovezi științifice și medicale conform cărora reglementarea drogurilor e nocivă și poate dăuna sănătății fizice și psihice ale individului, precum și a comunităților."

O altă barieră în calea accesului femeilor la tratament e teama de a fi decăzută din drepturile parentale. Multe nu cer ajutor și suferă în tăcere pentru că se tem că dacă recunosc că au o problemă o să li se ia copiii. Și Anne știe cum e să ți se rupă inima când ți se ia un copil din cauza dependenței de droguri și a bolilor psihice. Primul ei copil, care are astăzi șase ani, a fost plasat legal în grija părinților ei când avea doi ani și jumătate, pentru că autoritățile legale au decis că s-ar afla într-o situație de risc dacă ar rămâne cu mama lui. Și de când a născut al doilea copil, acum un an și jumătate, asistenții sociali o monitorizează îndeaproape. Acest fiu e subiectul unui ordin de protecție pentru minori și al unui ordin legal de planificare. Au loc periodic întâlniri de „grup primar de sprijin" și conferințe pe tema protecției copilului, în care sunt evaluate nevoile și se verifică dacă Anne se descurcă și mai și îndeplinește o seamă de obligații legale.

Anne a ajuns să se drogheze „foarte rău" cam în perioada în care fiul ei cel mai mic avea vreo patru luni și a fost periculos de aproape să-l piardă. Era pregătită să facă orice ca să-l păstreze și s-a rugat de asistenții sociali s-o trimită într-un centru de reabilitare de tip „mama și copilul" ca să se poată lăsa, dar i s-a refuzat finanțarea de care avea nevoie. În schimb, părinții lui Anne au fost nevoiți să intervină ca să o susțină 24 de ore din 24 – singura altă variantă era să dea copilul în plasament. Autoritățile locale au fost mulțumite că restul familiei se asigură că Anne nu e lăsată să aibă singură grijă de copil, așa că a reușit să-l păstreze. A intrat în programul de metadonă în care mai e și azi și e testată pentru droguri săptămânal, ca să dovedească cât de intens se străduiește să se elibereze din ghearele dependenței. Nu știe ce-o să se-ntâmple peste câteva săptămâni, când i se va naște și fiica.

Rosanna O'Connor, directoarea departamentului pe probleme de droguri, alcool și tutun al sistemului public de sănătate din Anglia spune că reglementările tratamentelor anti-drog recunosc că serviciile trebuie să ofere sprijin în probleme răspândite printre dependentele de droguri, printre care și traumele și abuzul. „Autoritățile locale sunt responsabile de evaluarea nevoilor din comunitate și de înființarea unor servicii de tratament anti alcool și droguri care să facă față acestor nevoi", adaugă aceasta. „Printre astea se pot număra servicii pentru părinți și copii și sprijin exclusiv pentru femei, dacă se consideră că e necesar sau prioritar la nivel local. Autoritățile locale au propriile criterii de evaluare pentru centrele de reabilitare în regim intern, cu ajutorul cărora stabilesc cine ar trebui să primească finanțare."

Un purtător de cuvânt al autorităților locale care s-au ocupat de cazul lui Anne spune că nu poate să comenteze asupra cazurilor individuale, dar că protecția și sprijinul victimelor abuzurilor e o prioritate esențială: „Am dezvoltat o abordare în forță, cu mai multe agenții, în cadrul căreia lucrăm îndeaproape cu poliția și cu alte agenții, ca să ne asigurăm că intervenim rapid și în modul cel mai adecvat nevoile și că oferim o abordare holistică asupra susținerii și consilierii victimei. În ce privește ajutorul acordat familiilor care întâmpină greutăți, evaluăm fiecare caz în parte individual și, ori de câte ori există această posibilitate, lucrăm cu întreaga familie, astfel încât părinții și copiii să poată rămâne împreună, în condiții de siguranță."

Anne e disperată să-și revină și speră ca într-o zi să poată avea grijă de toți cei trei copii ai ei. A făcut progrese uriașe și a redus treptat doza de metadonă, cu ajutorul unui lucrător social. Dar drumul ei e departe de a se fi încheiat și se teme că tratamentul bazat pe un înlocuitor de metadonă nu-i decât un pansament, pentru că, de fapt, cauza profundă a dependenței ei rămâne netratată. „Am în continuare nevoie de terapie ca lume și de ajutor ca să trec peste anii de traume și droguri, dar acum știu că mi-a ajuns și că pot să mă schimb", zice ea. „Vreau să le ofer copiilor mei cea mai bună viață pe care știu că le-o pot oferi. Nu pot să trăiesc fără ei și știu că nici ei nu pot să trăiască fără mine."

* Numele a fost schimbat pentru protejarea identității