Tech

Compania care face iarbă fără miros

O companie canadiană vrea să inventeze o iarbă mai puțin puturoasă.
iarba
Imagine: Getty Images 

O companie canadiană a anunțat săptămâna trecută că va aduce în magazine canabis fără miros. CannabCo Pharmaceutical Corp., cu sediul în Ontario, a făcut parteneriat cu o companie deocamdată anonimă ca să facă „Purecann”, o varietate de marijuana fără miros.

Va avea aceiași mugurași verzi și suculenți, dar mirosul va fi aproape nedetectabil, chiar și atunci când e aprinsă cu bricheta, conform companiei.

Publicitate

Când președintele și CEO-ul companiei, Mark Pellicane, a auzit prima oară de această tehnologie, și-a dat seama că va fi una profitabilă. „O femeie poate transporta canabis în geantă fără să-și facă griji că toți cei din jur se vor prinde din cauza mirosului. Mai mulți consumatori se plâng de miros, mai ales în locurile închise, iar această tehnologie îi scapă de această problemă”, a zis Pellicane.

Într-un e-mail către Motherboard, Pellicane a zis că ideea e să le ofere consumatorilor de canabis mai multe opțiuni. „De când canabisul a fost legalizat în Canada, simți des mirosul pe străzi, lucru care mă bucură. Mereu am susținut libertatea de alegere, iar acum consumatorii de canabis, atât medical, cât și recreațional, au o altă opțiune.”

Dar ce e iarba fără mirosul ei? Aroma distinctă a marijuanei vine de la terpeni, o categorie de uleiuri esențiale produse de plante, conform lui Peter Grinspoon, doctor la spitalul general din Massachusetts și membru al grupării activiste Doctori pentru Legalizarea Canabisului.

De exemplu, limonenul e un terpen care le dă lămâilor, portocalelor și unor varietăți de canabis aroma citrică. Bineînțeles, poți să scoți terpenii din muguri, dar ei sunt cei care contribuie la aromă, așa că Purecann probabil că nu va avea gust. Pelicanne a confirmat că e posibil ca terpenii să fie afectați de această tehnologie.

„Terpenii sunt o parte esențială a consumului de canabis și au și proprietăți medicinale. De ce ai vrea să scoți aroma?”, a zis Grinspoon.

Publicitate

Deși cercetările sunt încă neconcludente, unele studii sugerează că terpenii pot contribui la proprietățile medicinale ale marijuanei. De exemplu, linalool e un terpen care se găsește în anumite tipuri de iarbă, dar e cunoscut pentru faptul că îi conferă levănțicii mirosul specific. La rozătoare, linaloolul a dovedit că are proprietăți antidepresive, anticonvulsive, antiinflamatoare și antianxioase.

E clar că terpenii contribuie la unele dintre calitățile medicinale ale marijuanei, a zis Grinspoon. A adăugat că e imposibil să faci fumul complet fără miros pentru că atunci când planta arde, se va crea obligatoriu un miros.

„Mi se pare o vrăjeală”, a zis Grinspoon. „Ca doctor, oricum noi nu le recomandăm oamenilor să fumeze. Ci să folosească un vaporizator sau o tinctură, pentru că nu vrem să le cauzăm iritații la plămâni.”

CannabCo susține că iarba fără miros poate reduce sentimentul de arsură pe care consumatorul îl are când trage un fum lung din bong, ceea ce ar fi minunat pentru cineva care încearcă iarbă pentru prima oară. Dar Grinspoon spune că nu există dovezi pentru asta.

„De unde știu ei asta? Nici măcar nu pot face teste placebo pentru că oamenii și-ar da seama imediat care e iarba obișnuită și cea fără miros”, a zis Grinspoon.

Pellicane a accentuat că CannabCo nu are încă dovezi pentru asta și că e nevoie să colecteze mai multe informații, dar angajații și clienții au spus totuși că au tușit și i-a usturat mai puțin când au încercat iarba fără miros. „Am observat acest lucru cât timp am lucrat la dezvoltarea soiului și din interacțiunile personale și observațiile consumatorilor”, a zis Pellicane.

Publicitate

Per total, produsul pare să încerce să rezolve stigmatizarea asociată cu consumul de iarbă. Nu pare foarte încurajator să fumezi iarbă fără miros doar ca vecinii să nu se plângă sau să nu te simtă părinții sau socrii la o reuniune de familie.

„Ar fi absurd să nu recunosc că există un fenomen de stigmatizare față de consumatorii de canabis, dar nu de asta am inventat noi iarba fără miros, ci ca să oferim mai multe opțiuni, să contribuim pozitiv la industria canabisului”, a zis Pellicane.

A zis că Purecann ține și de respect. „Canabisul e grozav, dar unele persoane din jurul nostru nu pot tolera mirosul. Sunt copii care trăiesc în clădiri cu fumători de iarbă, cunosc oameni cărora li se face rău de la miros sau au migrene. De ce ar fi rău să consumi canabis și să-i respecți pe cei care nu tolerează mirosul, atunci când contextul o cere? E vorba de respectul față de ceilalți.”

„Canabisul e iubit de multă lume și mulți încearcă să facă bani din treaba asta, iar acest entuziasm generează și idei bune, dar și proaste. Cred că trebuie să o analizăm pe fiecare în parte când apare și să ne întrebăm: Oare chiar ajută la ceva chestia asta?”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.