Publicitate
Film

Femeia asta a expus planul americanilor care justifica războiul din Irak

Katharine Gun a expus complotul dubios al guvernului american. Iată povestea ei.

de Michael Segalov; fotografii de Chris Bethell; translated by Oana Maria Zaharia
30 Octombrie 2019, 5:00am

Nu se poate spune că a fost naivă. Katharine Gun a știut foarte bine pentru ce a fost angajată; nici n-avea cum să nu știe, după doi ani în care a lucrat la GCHQ ca „analist și translator” din limba mandarină. Doar că nu știa, pe atunci, de ce era capabil angajatorul ei.

Dimineața de vineri, 31 ianuarie, 2003 a început la fel ca oricare alta. „Am ajuns la birou, mi-am deschis calculatorul și mi-am verificat e-mail-ul”, a povestit Katharine, 16 ani mai târziu. „Aveam în inbox un mesaj de la Agenția Americană de Securitate, ceea ce deja era foarte ciudat.”

Katharine a citit conținutul atentă și i s-a făcut rău: era un ordin din partea autorităților americane care le cerea britanicilor să spioneze șase membri ai Consiliului de Securitate ONU. Informațiile colectate urmau să fie folosite drept justificare pentru a convinge națiunile respective să autorizeze războiul din Irak.

Katharine a realizat imediat importanța mesajului. Se documentase despre pregătirile care fuseseră făcute în eventualitatea unei invazii americane și nu o convinseseră argumentele; imaginile din Războiul din Golf pe care le văzuse în adolescență îi rămăseseră pe veci întipărite în minte. Acum i se cerea să contribuie la autorizarea unui nou război prin găsirea de informații cu care americanii voiau să șantajeze comunitatea internațională. Această informație avea o greutate enormă în campania anti-război – Katharine s-a gândit că ar putea stopa orice invazie pentru totdeauna.

katharine gun 2019
Katharine Gun în Londra, 2019

„Pentru mine, treaba asta a întrecut orice limită”, a zis ea. „Și am hotărât imediat că publicul trebuie să știe ce sunt în stare să facă americanii ca să justifice acest război. Mi-am dat seama că era un e-mail exploziv.”

Inițial, Katharine s-a gândit să aducă e-mail-ul în atenția unui manager, dar timpul era scurt, pentru că amenințarea războiului era iminentă. Katharine s-a temut că va fi descurajată și pusă sub supraveghere dacă va da raportul, așa că și-a ținut gura și s-a dus acasă în weekend. Lunea următoare a plecat de la birou, a imprimat o copie a e-mail-ului și a ascuns-o în geantă.

În noaptea aceea, Katharine a trimis o scrisoare cu respectivul e-mail unui contact care și-a dorit să rămână anonim. De acolo, a ajuns în mâinile lui Yvonne Ridley, o foarte cunoscută activistă anti-război. În dimineața următoare, Katharine s-a întors la birou ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și și-a continuat munca, încercând să nu se gândească la asta.

Două săptămâni mai târziu, pe 15 februarie 2003, un milion de persoane au ieșit pe străzile Londrei ca să protesteze împotriva ideii ca Marea Britanie să se alăture războiului din Irak. Katharine a fost și ea prezentă. „Opinia publică era înverșunată împotriva invaziei și am crezut că aceasta nu va avea loc. Tony Blair era prea obsedat de popularitate și eram sigură că va ține cont de asta”, își amintește ea.

katharine gun liberty 2019
Katharine Gun la Liberty Office, 2019

Ne aflăm într-o cameră liniștită la sediul organizației pentru drepturile omului Liberty, la câteva străzi de locul unde a avut loc protestul. „Părea că protestele vor fi de ajuns ca să împiedice războiul. Ajunseseră într-o etapă în care eram sigură că e-mail-ul pe care îl făcusem public nu va mai conta, că nici nu va mai ieși la suprafață.”

Au trecut câteva săptămâni și n-a apărut nimic despre e-mail. Poate că reporterii au stabilit că era fals, s-a gândit Katharine. Poate îi exagerase ea importanța. Viața a mers înainte. Și apoi, într-o dimineață, Katharine a cumpărat ziarul The Observer, așa cum făcea în fiecare duminică. Și pe prima pagină era e-mail-ul pe care îl trimisese. Acum publicul știa.

„M-am simțit imediat în pericol”, a zis ea și mi-a povestit cum a încercat să-și stăpânească panica și disperarea, cum s-a străduit să nu atragă atenția asupra ei. „Cum am ajuns acasă, m-am așezat lângă soțul meu și am început să plâng incontrolabil.”

Katharine a presupus că jurnaliștii vor folosi scrisoarea ca pe un punct de pornire pentru o investigație mai largă. Dar, în schimb, îl publicaseră direct pe prima pagină. Asta era o problemă. Doar câteva persoane primiseră comunicatul, iar GCHQ urmau să investigheze cine îl făcuse public.

În următoarea dimineață de luni, Katharine a realizat imediat că la birou era o atmosferă dubioasă. Toată lumea era suspectă, iar colegii erau chemați, pe rând, la interogatoriu cu echipa internă de securitate. Marți a venit rândul ei să fie interogată. Nici până azi nu are idee cât de convingătoare a reușit să fie la interogatoriu – dar oricum n-a mai contat: miercuri, s-a dus direct la manager și i-a dezvăluit că ea trimisese e-mail-ul.

A durat două ore ca polițiștii din divizia specială să ajungă la GCHQ în Cheltenham. În acest timp, Katharine a fost din nou interogată și apoi escortată la cantină. Când s-a întors, escortată de securitate, toți colegii ei știau deja. Katharine și-a petrecut noaptea aceea într-o celulă, la secția locală de poliție. Cum nu avea niciun plan pus la punct, i s-a dat un avocat din oficiu.

O echipă i-a cercetat casa înainte ca ea să fie intervievată în dimineața următoare. „Ofițerul mi-a strâns mâna după ce am fost eliberată pe cauțiune. Mi-a zis că a fost o plăcere să mă cunoască și că îi pare rău că s-a întâmplat în circumstanțele respective.”

De acolo, lucrurile au evoluat lent. Un reprezentant sindical a luat legătura cu ea ca să-i ofere sprijinul și, după ce s-a dus vestea că o femeie anonimă fusese arestată pentru că dezvăluise informația, Katharine a fost contactată de John Wadham, directorul organizației în al cărei birou stau cu ea în momentul de față. „Am rămas suspendată într-o stare de așteptare, cu un nor negru deasupra capului”, mi-a povestit Katharine. „Nu aveam idee ce voiau să-mi facă.”

Între timp, războiul din Irak deja începuse. În noaptea de 19 martie 2003 au început să cadă bombele. Am întrebat-o dacă în acea perioadă de purgatoriu a simțit că regretă ce a făcut. Își dăduse viața peste cap și pentru ce? „Da, am simțit regret. Dar sunt unele lucruri pe care le faci nu pentru rezultat, ci din principiu, pentru că știi că așa e corect”, mi-a zis.

Și apoi, în noiembrie, a venit telefonul de la avocatul ei. Urma să fie taxată de un procuror. Nu se aștepta la asta. Urma să fie judecată în fața Curții Supreme, iar presa și publicul urmau să-i cunoască numele. S-a dus la Yorkshire să se ascundă, în timp ce presa declanșase vânătoarea.

După ce s-a stins scandalul inițial, m-am întors în Londra să mă întâlnesc cu echipa Liberty și avocatul meu, Ben Emmerson. „Am venit cu o idee pentru apărare – că acționasem din necesitate – dar de obicei nu există necesitate pentru care să poți încălca actul care protejează secretele naționale oficiale.”

S-a mai pus și întrebarea dacă va pleda vinovată sau nu? Sfatul avocatului a fost să accepte că făcuse ceva ilegal, pentru a-și scurta sentința. „Problema e că nu mă simțeam vinovată. Însemna că urma să am dosar penal pentru că făcusem un gest corect și integru.” Așa că a hotărât să pledeze nevinovată și să spere că va avea noroc.

În data de 25 februarie 2004, Katharine a sosit la Old Bailey pentru proces. În jumătate de oră, acuzarea a hotărât să renunțe la caz, din motive care au rămas misterioase până azi. S-a sugerat că guvernul era disperat să se asigure că documentele care conțineau consiliere despre legalitatea războiului – cerute de apărare – nu vor fi făcute publice.

A durat mult până când Katharine s-a simțit confortabilă să vorbească despre ce s-a întâmplat. Presiunea și stresul și-au spus cuvântul. Numai gândul la asta îmi cauza anxietate. Dar acum sunt bine. Acum trăiește în Turcia, împreună cu soțul ei și copilul lor. Iar un nou film – Official Secrets, în care rolul ei e jucat de Keira Kneightly – îi spune povestea.

„Lumea se mișcă într-o direcție total fascistă, corporatistă. Asta mă îngrijorează și ar trebui să ne îngrijoreze pe toți. Dar există niște oameni care încearcă să lupte cu treaba asta. Aceste dezvăluiri de secrete de stat fac parte din această luptă. Nu e o infracțiune, ci o responsabilitate”, mi-a zis ea.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Tagged:
america
Irak
Katharine Gun
razboi
informatii secrete
razboiul din Irak
spion