Poveştile care îți arată de ce România e ţara cu cei mai rezistenți microbi din Europa

Ca pacient în România trebuie să fii dat dracului, să ştii pe care medic să-l asculţi şi pe care nu, mai nou, să-i controlezi la diplome, să citeşti şi să înţelegi prospecte, şi, dacă s-ar putea, să dai şi admiterea la medicină.

Toate acestea le-am aflat pe propria piele, acum doi ani, când m-am operat, la Spitalul Universitar din București, de un polip cervical, crescut pe colul uterin. Când m-am urcat pe masa ginecologică, pe treaptă era o pată de sânge. Nimeni nu se obosise să cureţe locul, darămite să-l mai şi dezinfecteze.

Dar panica cea mare a venit după operaţie: trebuia să iau un antibiotic şi un antiinflamator.

„Trebuie să iei”, mi-a zis doctoriţa care mă operase. Şi era nevoie să o fac câteva zile, ca la o infecţie în toată regula, chiar dacă, în scrisoarea medicală către medicul de familie, nu era precizat niciun tratament sau prescripţie medicală.

Consumul de antibiotice, mai ales când nu e necesar sau când nu sunt luate cum trebuie produce rezistenţă antimicrobiană, adică apariţia aşa-numitelor super-bacterii, care nu pot fi omorâte cu antibioticul ce le venea de hac înainte sau cu niciun antibiotic, îmi explică preşedintele Societăţii Române de Microbioloie, Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

E o relaţie cauză-efect simplă: cu cât iei mai multe antibiotice aiurea (fără reţetă sau pentru afecţiuni banale), cu atât bacteriile tale devine mai rezistente. Pe principiul „ce nu te omoară, te face mai puternic”.

Iar cei care pot ajunge cel mai uşor victime acestor „super-bacterii” sunt pacienţii aflaţi la terapie intensivă, copiii născuţi prematur, persoanele care suferă un transplant sau alte intervenţii chirurgicale, cu arsuri grave sau cu boli ce afectează imunitatea (diabet, cancer, SIDA).

„Conform unor studii internaţionale, finanţate de Banca Mondială, în următorii 30 de ani, infecţiile cu bacterii rezistente la mai multe antibiotice ar putea deveni principala cauză de deces, cu aproximativ zece milioane de victime anual”, explică Rafila.

România se clasează pe un loc de fruntaş în UE în materie de rezistenţâ la antimicrobiene şi „super-bacterii” – (cap de listă fiind celebrul stafilococ auriu), conform unui raport al Comisiei Europene din 2017 şi datelor Societăţii Române de Microbiologie.

Medicul spune că folosirea antibioticelor pentru prevenirea infecţiilor după o operaţie chirurgicală minoră, cum ar fi o extracţie dentară sau un chiuretaj nu sunt recomandabile, mai ales dacă pacientul nu are boli cronice care să-i afecteze imunitatea.

Șapte sute de mii de persoane mor anual în lume din cauza infecţiilor cu bacterii, 25 de mii numai în UE, conform OMS.

„Oricine poate fi afectat de aceste bacterii multirezistente, indiferent dacă a consumat sau nu antibiotice în exces şi indiferent în ce ţară trăieşte”, mai zice Emiroglu.

În plus, în condiiţiile în care călătorești atât de uşor şi des, oamenii pot aduce – aşa cum se poate vedea în acest grafic, microbi din ţările cu probleme (ca România) în locuri unde rezistenţa bacteriilor e mult mai mică, pentru că antibioticele sunt folosite raţional (de exemplu în Olanda sau în ţările scandinave).

În aceste state, medicii nu au voie să prescrie acest tip de medicamente „fără să facă dovada prin analize de laborator că pacientul e infectat cu o anumită bacterie, iar bacteria aceea răspunde la antibioticul recomandat”, declară expertul OMS.

De ceva vreme, România tot încearcă să reglementeze regimul acestei arme cu două tăişuri. Din 2010 farmaciile nu mai au voie să vândă fără reţetă decât doza de urgenţă pentru 24 de ore. Asta, cel puţin în teorie.

Pentru că, în practică, lucrurile stau uşor diferit.

Astfel, în privinţa automedicaţiei, îi depăşim cu mult pe confraţii noştri din UE. În 2016, conform unui sondaj Eurobarometru, 16 la sută dintre români luau antibiotice fără prescripţie, comparativ cu șapte la sută media europeană.

Maică-mea a luat ampicilină pentru o măsea umflată. A luat practic ce a găsit pe la cumnată-mea prin casă. După trei zile, abcesul i s-a retras, după care a oprit tratamentul. Peste o lună, s-a umflat la loc.

Frati-miu s-a tratat de sinuzită, tot cu ce-a găsit prin casă. Îi rămăsese de la un abces, îşi aminteşte. În cazul său, s-a tras lozul câştigător: A fost foarte mulţumit de rezultat.

Loredana, 15 ani, mamă a unei fetiţe de opt luni, s-a dus la farmacie cu durere de măsea şi a primit ampicilină. A luat două pastile, i-a trecut. La dentist nu s-a mai dus. Prietena ei, de aceeaşi vârstă, a luat şi ea ampicilină, dar pentru răceală. Tot de la farmacie. Îmi zice că încă se mai dă fără reţetă, trebuie doar să ştii la ce farmacie să mergi.

Medicul stomatolog generalist Cristina Drăgu a văzut multe cazuri de automedicaţie, abcese tratate incorect care au făcut ca dinţii să devină irecuperabili şi să fie nevoie de extracţie. „De obicei, dacă nu vin la un consult, pacienţii iau alt antibiotic decât cel necesar şi dezvoltă rezistenţă, iar în cazul unei infecţii respiratorii, cum ar fi pneumonia, este posibil să nu mai răspundă la tratament.” „Noi prescriem antibiotice când avem nişte abcese mari sau o pastilă-profilaxie, înainte de intervenţia chirurgicală. În ceea ce priveşte infecţiile, preferăm tratamentul local, direct în canalele radiculare şi mai puţin antibioterapia generală, pentru că o cantitate mică ajunge de obicei acolo unde e nevoie. Altfel, trebuie să recomandăm şi un protector gastric sau un antifungic ca să tratăm efectele adverse pe care le produc antibioticele sistemice.”

Există şi reversul medaliei: pacienţi care încearcă să-i convingă pe medici să nu le prescrie antibiotice fără rost.

Camelia, IT-istă, absolventă de Politehnică, a semnat pe proprie răspundere că nu acceptă tratamentul cu antibiotice pentru fetiţa ei nou-născută. „La ieşirea din maternitate au vrut s-o oprească trei zile şi să-i administreze intravenos pentru că, la analize, proteina C reactivă ieşise puţin mărită. Mă gândeam că o să-i facă un test şi o să ştie ce bacteria e şi ce antibiotic trebuie folosit, dar au zis că e în sânge, şi oricum nu se vede, şi trebuie să-i dăm preventiv, ceva cu spectru larg. A fost creepy că a trebuit să-mi asum eu asta, după ce mi-au zis că e riscant, că e mică. După două zile, când am refăcut analizele, erau perfecte, fusese o inflamaţie, dar nu infecţie.”

Andrada, 26 de ani, absolventă de Psihologie, spune că i s-a prescrisc augmentin timp de cinci zile, pentru o banală gripă, la recomandarea atât a medicului de familie, cât şi a medicului ORL-ist.

„Au crezut că e vorba de ceva bacterian, streptococul acela pe care îl are toată lumea, dar s-a dovedit că era doar gripă”, îşi aminteşte ea. Antibiotice pentru gripă? „Da… dar toţi recomandă. Până şi medicul de familie. E primul lucru pe care îl dă imediat cum apare febra. Dacă ar fi doar tuse, nas înfundat, într-adevăr, poţi să iei doar ibuprofen, antiinflamatoare”, spune Andrada.

Sandra Alexiu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, vorbeşte despre un veritabil haos în sistemul medical, în această privinţă: „Sunt multe cauze pentru excesul de antibiotice, pentru că, în România, nu cere nimeni respectarea protocoalelor. Fiecare prescrie după cum îl taie capul, după cum a învăţat acum 50 de ani la facultate sau după cum a citit cine ştie ce.”

„De multe ori mă cert cu unii că nu vreau să le dau”, spune medicul de familie Iulian Popovici. „Nu, domnule, că mie mai demult mi-a fost foarte rău şi m-am salvat cu azitromicină, mi se răspunde. Pe unii reuşesc să îi conving că nu au nevoie, dar altora, care insistă foarte tare, le dau până la urmă. Medicul de familie trebuie să fie băiat bun, să le rezolve pe toate, ca pacientul să nu ajungă mai departe, la specialist. Uneori, de exemplu în cazul răcelilor la copii, le dau şi le spun să aştepte trei zile, să folosească un antitermic, paracetamol sau ibuprofen şi dacă nu le scade febra şi e tot 38,5-39, atunci să le dea. E regula celor trei. Dar ei îl cumpără imediat şi chiar dacă nu îl dau atunci, că se simte mai bine copilul, i-l dau altă dată. Taică-miu e din Călărăşi, îşi ia antibiotice când vrea fără prescripţie, are o farmacie unde e client fidel. I-am spun să mai renunţe la automedicaţie, să mă mai întrebe şi pe mine.“

L-am întrebat dacă există un protocol de administrare. „Numai în ce priveşte doza pe care trebuie s-o dai în funcţie de vârstă şi greutate, nicidecum vreo regulă de administrare prin care trebuie să-i faci înainte un test. Îi mai trimiţi să-şi facă analize în caz de infecţie urinară, dar la cele faringiene sau ale pielii, se merge pe anumite antibiotice cunoscute.“

După tragedia din Colectiv, cu decesuri cauzate de bacterii rezistente şi lipsa de igienă din spitale, Ministerul Sănătăţii condus atunci de Vlad Voiculescu a lansat campania „Nu antibiotice la întâmplare!”. S-a făcut un spot care ar fi putut să devină la fel de celebru ca „ăla mic de respira greu”, dacă ar fi fost difuzat mai intens, însă eu nu-mi amintesc să-l fi văzut atunci. S-au împărţit flyere medicilor de familie și celor din spitale, pacienţilor, s-au afişat postere.

Consumul a mai scăzut, am ajuns de pe locul doi pe locul patru în UE, dar asta se datorează, spune Alexandru Rafila, scăderii consumului în ambulatoriu. „Mai avem de lucru la administrarea de antibiotice în spitale, mai ales la cele de linia a doua, care trebuie folosite doar când celelalte nu mai dau rezultate, pentru că folosirea lor ca primă intenţie intensifică fenomenul rezistenţei.“