Un tip a trimis 500 de DVD-uri cu rețete de pizza oamenilor din Coreea de Nord

Pe lângă pasiunea lui pentru uniforme militare, dezvoltarea de arme nucleare și minciunile în privința scorurilor sale la golf, fostul dictator al Coreei de Nord Kim Jong-il iubea pizza. Spera să deschidă o pizzerie de mai bine de un deceniu, d-aia și-a trimis bucătarii din țară în Napoli și Roma ca să aducă secretele pizzaioli italiene în Pyongyang. („Unul dintre ofițeri l-a întrebat pe bucătarul Ermanno Furlanis care-i distanța precisă la care trebuie puse măslinele pe pizza”, scria într-un articol din 2009 din the Guardian.) În 2008, și-a deschis restaurantul până la urmă, pe care l-a numit „Pizza Restaurant”, și a adus făină, unt și cașcaval din Italia ca el și alți membri din elită să aibă parte de cele mai bune felii (și singurele) din nordul Seul.

„Generalul Kim Jong-il a zis că oamenilor ar trebui să li se permită să aibă acces la felurile de mâncare faimoase în lume”, a declarat la momentul respectiv managerul restaurantului Kim Sang-Soon. Dar liderii totalitari tind să mănânce rahat, așa că restaurantul - și pizzele pline de brânză și pepperoni - a fost interzis cetățenilor din Coreea de Nord. (Mâncarea de orice tip a rămas inaccesibilă pentru mulți oameni din Coreea de Nord; la mijlocul anilor 1990, când Kim visa la ingrediente pentru pizza, peste două milioane de persoane mureau de foamete și malnutriție.)

Imediat după ce Pizza Restaurant s-a deschis, artistul din Coreea de Sud Hwang Kim a decis că pizza nu ar trebui să fie oferită doar lui Kim Jong-il și ajutoarelor sale. A lucrat astfel la o serie de patru scurtmetraje în care voia să le aducă la cunoștință nord-coreenilor câteva aspecte din cultura vestică, ba chiar să le ofere puțină educație culinară.

„În Coreea de Nord, există un acces limitat la influențele culturale ale altor țări pentru oamenii de rând și e controlat extrem de strict”, a declarat pentru Deutsche Welle. „Liderii politici au privilegiile astea, desigur. D-aia a apărut deodată pizzeria asta în Coreea de Nord. Dar în realitate puțini oameni puteau să mănânce acolo.”

În clipuri, pe care le-a numit „Pizza pentru oameni”, a explorat ce s-ar putea întâmpla dacă Coreea de Nord ar deveni o democrație, iar cei doi actori și actrița care apar în filmări și-au imaginat patru scenarii care cuprindeau chiar și rețetă de pizza (al cărei blat e făcut dintr-o cocă din cartofi), pregătirea unei valize de mers în călătorie, sărbătorirea crăciunului și „cum să devii bun la dans pe muzică pop”.

„Rezultatul seamănă cu un amestec de emisiune tv și clip filmat în casă”, a zis Kim. „Am vrut să folosim un ton ușor de satiră ca să le explicăm nord-coreenilor stilul de viață vestic.”

După ce a terminat filmările, le-a pus pe 500 de DVD-uri și le-a dat unor traficanți care aveau ca sarcină să le ducă în Coreea de Nord. DVD-urile au fost distribuite pe piața neagră și, deși Kim nu știe câți oameni au văzut filmele sale, sau dacă traficanții chiar au reușit să le distribuie, a zis că a primit fotografii și scrisori de la oameni care și-au făcut pizza.

Kim a prezentat recent cele patru părți ale documentarului la un festival în Heidelberg, Germania. Poate că după ce le-au văzut, câțiva membrii din public care au trecut pe lângă pizzerii în drumul lor spre casă, s-au simțit mai norocoși decât erau cu câteva ore în urmă.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.