Am folosit o mașină electrică ca să mă plimb (aproape) gratis prin București

Hai să dau la o parte cea mai mare problemă cu mașinile electrice: sunt scumpe. Cea mai ieftină e cât un automobil premium pentru cetățeni obișnuiți ai României și lumii. Da, o fi ăsta viitorul, dar prețul acum e la nivel de „bacșiș Ion Țiriac” nu de „hai să salvăm planeta cu mașini electrice”. În fine, să zicem că te învârți și te trezești într-o mașină electrică. De-acolo începe viața bună.

Eu nu mi-am cumpărat una, dar am dat-o câteva ture pe cea pe care Uber a băgat-o în programul Green. E un model Renault Zoe cu o autonomie de circa 300 de kilometri. Ia însă autonomia asta relativ la orice model electric, pentru că, evident, cu cât mergi mai agresiv, cu atât se duce bateria ca zăpada sub soare. Așa că m-am împrietenit rapid cu modul eco și am încercat să fiu acel tip de om care are, cum se laudă profesioniștii, un condus defensiv.

Ce-o să scriu mai departe e despre viața cu o mașină electrică, nu despre mașină propriu-zis. Asta și pentru că filosofia mea la mașini e simplă: te duc dintr-o parte în alta. Unele mai repede și mai confortabil, altele nu, dar tot acolo ajungi și la atât le reduc pe toate. M-a impresionat cu atât mai mult un model electric, pentru că eu nu înțeleg cum benzina și motorina pot fi atât de scumpe. Pe bune, dacă te duci într-o benzinărie după un sendviș și-o cafea, până te-ai întors deja litrul e mai scump. Bine, în curând dieselul va fi interzis în marile capitale.

Ca senzație într-o mașină electrică, e ca și cum ai fi pe-un patinoar, dar controlezi totul. E atât de fină plecare, e atât de fin mersul, mașinile astea „alunecă” pe șosea cu un zumzet pe care îl auzi doar dacă asculți cu atenție. Și da, cutia e automată, o grijă în minus. Nici n-aș vrea să intru în polemica asta clasică: manuală sau automată. Am făcut școala pe una manuală, am condus o electrică automată, viața merge înainte și fără detalii de-astea aberante.

Cu bateria încărcată la circa 85%, mașina putea să facă circa 250 de kilometri. Ai spune că e lejer să ajungi la Ploiești sau alt oraș de pe lângă București. E suficient și de-un Pitești (și cu ceva speranțe te și întorci). Poate dai și-o tură până la mare, cel puțin până la Constanța. Realitatea e însă că nu știi cum te vei descurca acolo unde ajungi.

Oricât de puține stații de încărcare ar fi în București, sunt suficiente cât să nu rămâi blocat. În alte orașe situația nu-i la fel de roz. În Cluj, de exemplu, că tot se visează capitală, ai mai puține stații decât degete la mâini. Sigur, dacă ai avea mașină electrică, te-ai descurca. Îți faci adaptor pentru încărcare, eventual iei baterii externe de la care să încarci, dar asta înseamnă deja că-ți schimbi obiceiurile.

Mașina electrică ucide, cel puțin încă vreo cinci ani, din spiritul ăla aventurier: plec la drum și nu-mi pasă unde merg. Benzina, motorina au ajuns banale, sunt pe toate drumurile, de la benzinării fancy cu salon de cină până la o dărăpănătură dintr-un cătun românesc. La o adică, în cel mai rău moment, tragi cu furtunul din rezervorul cuiva și tot te deplasezi până unde ai nevoie. Bine, poate că mai degrabă iei benzină într-o sticlă mare de apă. Ideea e că te învârți mai ușor.

Comoditatea e ceea ce lipsește, deocamdată, mașinilor electrice. Desigur, nu va fi o chestie care să rămână așa zeci de ani. Dar așa e acum. Până atunci, o să tot stai pe net să găsești prize, stații și, eventual, soluții la o problemă inconfortabilă.

În prima seară de mașină electrică am mers la Mega Image după niște cumpărături. Am ales fix magazinul de la Dristor unde există și priză. Ai loc de parcare, scoți cablul, conectezi și-o lași la încărcat. Am lăsat-o vreo oră și ceva și a fost suficient să ajungă de pe la 15% la 70%. Da, asta e a doua mare problemă: mașina nu se încarcă în minute, ca aia clasică, ci în ore.

Ca să găsești stațiile de încărcare, cum trăim deja în vremea bună a internetului, desigur că există un site pentru așa ceva. Eu am găsit plugshare. Bagi orașul și vezi ce ai. E de mare ajutor să te uiți și la ce prize găsești acolo unde vrei să ajungi. De exemplu, Renault Zoe de folosită la Uber Green folosește Type 2. Altele au altceva (știu, lipsește standardizarea, o să fie bătaie de cap cu asta). Dar am verificat harta și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit o stație chiar și pe lângă periferia mea. Mai poți încerca și un site românesc.

Acum vine partea a doua cu stațiile astea. Unele sunt deschise, cum sunt cele de la Mega, doar vii cu cablul, conectezi și încarci. Plătești parcarea, după prima oră. Altele sunt cu un card pe care trebuie să ți-l comanzi online. La altele plătești parcarea.

Din ce am văzut, prețurile fluctuează între un leu și 10 lei. Apoi, ai plată pe oră pentru parcare. De exemplu, la Cocor, ai patru lei pe oră pentru parcare și mai plătești un leu per kilowatt. Stația asta face parte din rețeaua Polyfazer. Ai aplicație, vezi unde poți să încarci și ai acolo mai multe informații.

Acum o să-mi reproșezi că nu te plimbi chiar gratis. Da, într-adevăr, sunt locuri unde plătești. Dai maximum 50 de lei pe-o încărcare, pe-un plin adică, și te plimbi între 200 și 400 de kilometri (depinde de mașină). Știi câtă benzină bagi de 50 de lei? Mai puțin de 10 litri. Și acum vine partea bună. Dacă încarci la magazinele care au stații de încărcare, e aproape gratis. De-aia le și recomand pe alea, ca să simți că-ți recuperezi investiția (sau că ești zgârcit, oricum, alegerea ta).

Nu știu, nu m-am urcat cu gândul de-a salva planeta. Știu că emisiile de dioxid de carbon de la mașina mea (dacă aș avea) ar avea un impact extrem de mic față de chestiile mai mari. Chestia cu mașina electrică e că este exotică. Oamenii se uită, întreabă, sunt curioși. Devii, indiferent ce marcă ai avea, un fel de star. Sigur, dacă ai avea o mașină Tesla ai fi chiar boss. Sau măcar BMW.

În cele câteva zile cât am folosit mașina am descoperit problemele astea: timp mare de încărcare și stații puține (a se citi: nu pe lângă casă). Ca avantaje: senzația de-a conduce e alta, economia de bani e imensă și sentimentul general pe care îl ai e plăcut. E ca și cum ai merge într-o căruță, dar a ta are arcuri și paravânt. Cam asta e diferența între electrică și clasică, atât cât o pot rezuma eu fără să fiu expert în mașini.

Sigur, alții știu mai multe, pot vorbi ore întregi despre diferențe, eficiențe și altele. Eu tot același interes îl am: să mă duc de aici până mai încolo. Și mașina electrică m-a dus, dar mi-a plăcut mai mult în asta decât în cele clasice. Treaba e că atunci când te dai jos din ea, te dai, puțin, jos din viitor și asta e cu adevărat plăcut.