Publicitate
Tech by VICE

Am locuit în Cernobîl ca să văd ce efecte au radiațiile asupra ciupercilor

Experiența m-a ajutat să redefinesc Cernobîlul. Poate că nu e un loc înfloritor, dar are o comunitate.

de Christopher Robinson; consemnat de Matthew Gault; translated by Oana Maria Zaharia
11 Iunie 2019, 4:00am

Christopher Robinson e un microbiolog care a petrecut trei luni în Cernobîl când era student la Fulbright în 2017.

Amintirea mea preferată din Cernobîl sunt cățelușii.

Mă trezeam la ora 6 în fiecare dimineață, mergeam un kilometru de la hostel până la hotel, unde se vindeau țigări și vodcă și se serveau delicatese precum varză, ouă fierte și cârnați cu maioneză. Luam micul dejun cu ceilalți oameni de știință care studiau Cernobîlul din diverse motive. De obicei o luam pe o cale ocolitoare spre hotel, ca să dau de o haită de treizeci de căței prietenoși. De fiecare dată, mă tăvăleam pe jos cu ei.

Am fost la Cernobîl cu o bursă Fulbright, ca să studiez efectele radiațiilor asupra ciupercilor. Niște studii anterioare au arătat că, cu cât sunt mai multe radiațiile, cu atât există mai puțină biodiversitate. Dar la fungi e invers. Se pare că le plac radiațiile. Unor ciuperci le merge și mai bine în zonele cu radiații mari. Am vrut să studiez asta.

1559943146094-22_favorite_dog
Imagine: Christopher Robinson

Era 2017, eram în Ucraina de zece luni și trebuia să petrec nouăzeci de zile în zona de excluziune Cernobîl, ca să studiez structurile ciupercilor din zonă. M-am prins în asta până peste cap. Se pare că e incredibil de dificil să mituiești persoanele dintr-o zonă militarizată și să cercetezi cu oameni care nu te vor acolo și nu-ți vorbesc limba. A trebuit să fiu foarte echilibrat timp de un an întreg, pentru aveam doar banii primiți de la Fulbright. Iar totul costă în Cernobîl. Trebuia să mituiesc soldații, să-mi cumpăr mâncare, să plătesc ca să folosesc echipament.

Cernobîlul pare înghețat în timp. Toată lumea vorbește rusa aici, ceea ce e neobișnuit pentru autoritățile ucrainene. Multe persoane încă locuiesc acolo, dar totul arată incredibil de sovietic. În fiecare dimineață, trebuia să merg la un birou și să îi spun unui bărbat unde aveam de gând să fac investigații în ziua respectivă.

1559943088361-07_pripyat_river_2
Imagine: Christopher Robinson

După aceea mergeam într-o casă din vecini, proprietatea unui om de știință, și începeam munca pe ziua respectivă. În primele săptămâni în care am fost acolo, i-am ajutat pe niște cercetători de la Geographic Information Systems să facă mapping. Voiau să vadă dacă radiațiile afectaseră creșterea și biodiversitatea pădurilor. Așa că am petrecut primele trei săptămâni în excursii cu cercetătorii prin păduri.

Lângă o astfel de pădure, am văzut niște călugărițe ortodoxe rusoaice. Guvernul ucrainean le-a dat bani ca să locuiască în Cernobîl. Am ieșit din păduri și am dat peste o catedrală imensă în mijlocul unei ferme. Când ne-am apropiat, o sută de femei au ieșit din biserică încărcate cu plase cu ciuperci. Voiau să le testăm radioactivitatea cu aparatul, așa că le-am făcut pe plac. Iar ele ne-au hrănit cu borș și ne-au dat ciuperci.

Pe lângă păduri, mă mai plimbam prin sătucurile sovietice abandonate. Locuri pe care turiștii nu le văd în mod normal la Cernobîl. Erau neschimbate din perioada comunistă. Era ciudat să le vezi, pline de scrisori și notițe vechi, înghețate în timp.

Multe dintre animalele pe care le-am întâlnit erau oarbe. Să trăiești în Cernobîl e ca și cum te-ai uita toată viața la un soare slab. Soarele emite constant radiații ultraviolete, radiațiile descompun proteinele din ochi și duc la cataractă. În Cernobîl e un nivel foarte scăzut de radiații reziduale. Așa că mai toate animalele au ochii strălucitori și galbeni din cauză că orbesc. Într-o zi, când ne plimbam printr-o pădure frumoasă la apus, am ajuns într-o poiană unde erau patruzeci de cai. Toți aveau ochii galbeni ca de foc și nici nu s-au uitat la noi când am trecut.

1559943117579-20_cute_dog_3

Zona avea o oră fixă până la care puteai sta afară, după care erai arestat și poate chiar evacuat. M-am ras în cap înainte să plec și m-am gândit că dacă port glugă și fac o mutră morocănoasă voi putea merge peste tot. Seara exploram clădirile, făceam fotografii, îi ajutam pe vecini la grădinărit. Nimeni nu mi-a zis niciun cuvânt. M-am integrat de la sine.

În săptămânile în care am locuit acolo, turiștii veneau și plecau. Ajungeau, mergeau în Prîpeat, luau cina și plecau. Unii dintre localnicii cu care am vorbit erau supărați că Kievul încurajează turiștii. Pentru ei, Cernobîlul e un mormânt comunal și nu le plac turiștii, dar turismul aduce bani.

Iar oamenii din Cernobîl au nevoie de bani. Într-o zi colectam semințe pentru un entomolog. În Cernobîl există un tip de gândac specific care mănâncă doar semințele radioactive din regiune. Ca să strâng semințele, propteam o scară înaltă de un copac și urcam pe ea să tai ramuri. De acolo sus, dintre crengi, am văzut o femeie bătrână care a fost atât de curioasă ce fac încât s-a urcat pe scară.

Avea un coș plin cu fructe și m-a servit și pe mine. Voia să mă ajute. Am încercat să-i spun că nu are voie să urce, dar nu vorbea engleză. Între timp, s-au mai adunat în jur 15 oameni din comunitate. Până atunci, îmi imaginasem Cernobîlul ca pe un loc în care oamenii muncesc și mor de cancer, radiații, alcool și droguri. Când am văzut asta, mi-am amintit că Cernobîlul e un sat de oameni care n-au de gând să-i permită unui reactor nuclear să distrugă locul în care au crescut.

1559943167785-24_soviet_statue
Imagine: Christopher Robinson

În prezent, descoperirile mele despre fungi sunt neconcludente. Am reușit să culeg mostrele de care aveam nevoie, dar nu și să descompun ADN-ul, partea cea mai costisitoare. Dacă aș primi o nouă bursă, poate aș putea încheia proiectul. Dar a fost mai mult o ocazie pentru mine să merg în Cernobîl și să experimentez Ucraina. Încă sunt mândru de munca mea, dar munca în sectorul privat mi-a arătat ce aș fi putut face diferit.

Și vreau să mă întorc. Sunt atras în special de oameni. Până la urmă, Cernobîlul e doar o pădure nordică temperată. Cel mai interesat sunt de oamenii de aici. Vreau să merg să stau de vorbă cu ei, să le învăț istoria, să aflu de ce au hotărât să rămână.

Și vreau să văd din nou cățelușii.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
HBO
Cernobil
ciuperci
radiatii
reactorul nuclear
Pripeat
animale Cernobil