Escrocii care dau țepe pe net cu tehnici voodoo

Articolul a apărut inițial pe VICE UK

Dacă mă uit prin folder-ul meu de mesaje spam de pe mail, voi găsi mesaje cu subiecte precum „Vrei să mă atingi?”, „Pentru un bărbat special, o fotografie specială!” sau „Cineva vrea să te cunoască mai bine… eu!”. Pentru majoritatea dintre noi, aceste mailuri sunt o prezență atât de familiară, încât nici nu le băgăm în seamă, darămite să le și răspundem. Dar te-ai întrebat vreodată de unde vin? Și dacă funcționează vreodată?

Răspunsul, în multe cazuri, este că da, funcționează – alături de abordări similare folosite pe platforme de dating pentru cei singuri – și, foarte frecvent, ele provin din Ghana. E vorba de un bot sofisticat creat pentru a stoarce cât mai mulți bani de la proști? Nici vorbă. E mult mai mult decât atât: grupuri de oameni tineri care împart o sufragerie și sunt disperați să facă niște bani rapid, care merg periodic să caute componente de calculatoare printre deșeurile electrice și care își combină tacticile de înșelătorie online cu ritualuri voodoo.

Acest proces este cunoscut drept Sakawa, o practică din Ghana care este în creștere, iar regizorul și cineastul Ben Asamoah tocmai a făcut un lung-metraj despre asta. După ce filmul a rulat la CPH:DOX în Copenhaga, el a stat de vorbă cu mine despre experiența de a vedea Sakawa în acțiune.

Vezi și trailerul filmului

VICE: Cum ai ajuns la povestea asta?
Ben Asamoah: M-am născut în Ghana și mama s-a mutat în Belgia când eu eram încă un bebeluș. Am locuit acolo până la 11 ani, apoi ea s-a decis că vrea să își deschidă o afacere în Ghana, așa că ne-am întors și am fost la o școală cu internat acolo. M-am întors în Belgia ca să mai termin niște școli, iar când m-am întors în Ghana am dat peste această practică, Sakawa, și mi-am dat seama că mulți dintre colegii mei de școală se ocupau cu asta. Am simțit că asta ar fi fost probabil și viața mea dacă aș fi rămas în Ghana.

Ce teme ai căutat să explorezi?
Am vrut să ajut oamenii din vest să înțeleagă la un nivel mai profund locuri precum Ghana, pentru că simt că accentul s-a pus mereu pe unde s-a prăbușit o astfel de societate, în loc să fie pe punctele unde doar a alunecat puțin. Am vrut să mă concentrez pe încercarea de a crea mai multă înțelegere pentru acești oameni și pentru viețile pe care le duc și pentru motivele care îi fac să se implice într-o astfel de activitate. Noi trimitem peste hotare cantități mari de deșeuri electronice, care ajung în locuri precum Ghana, iar băieții încearcă să le recicleze, să le ardă și să recupereze cupru și metale, dar băieții din grupul Sakawa și-au dat seama că aceste rămășițe conțin și informații valoroase pe care le-ar putea folosi pentru schema lor. Deci cred că am vrut să arăt că lumea este un pic mai interconectată decât s-ar putea crede. Nu e doar un incident izolat despre africani barbari care vor să îți dea o țeapă.

Oamenii pe care i-ai filmat sunt prietenii tăi de la școală?
Nu. Sunt un grup diferit. Prietenii mei sunt un pic mai mari și fac diverse tipuri de activități legate de Sakawa, din care nu le-aș putea justifica moral pe toate pentru a le face să apară în film. Am vrut să fac un film care se concentrează pe nivelurile elementare ale Sawka. Să fac spectatorii să conștientizeze că o mare parte din asta nu e ceva sofisticat tehnic. Durează ceva timp până când îți perfecționezi strategia. Oamenii pe care m-am concentrat eu nu prea aveau experiență și nu erau buni cunoscători. Nu e mereu vorba despre un grup de oameni foarte bine organizat, de multe ori poate fi vorba doar despre un băiat tânăr sau o fată tânără care vor doar să-și câștige pâinea și se luptă să-și găsească un loc.

Nu pare să le placă ceea ce fac în film. Ai avut senzația că asta e ceva care se naște mai degrabă din necesitate decât ca o alegere?
Este o graniță fină între necesitate și lăcomie, iar băieții cu care am mers eu la școală sunt clar mai degrabă în teritoriul lăcomiei. Pe când nivelul elementar al acestei practici e născut din necesitate. Nu au ca vis suprem ideea de a deveni băieți Sakawa sau fete Sakawa, ci doar au câte un vis – așa cum și oamenii din vest au câte un vis – și folosesc asta doar ca platformă pentru a ajunge acolo. Desigur că poți dezbate asta din punct de vedere moral, dar eu am fost interesat mai puțin de asta.

Devine cu mult mai întunecat și mai complex la băieții care au trecut în zona lăcomiei?
Da. Începe cu site-uri de dating sau matrimoniale și oameni care caută dragostea. Dar crește și înspre fraudarea de cărți de credit și așa mai departe.

A existat în mintea ta o paralelă care trebuie trasă între înșelător și înșelat? Se pare că toată lumea e o victimă într-un fel sau altul – unii din cauza circumstanțelor, iar alții pentru că au fost șantajați. Pare cumva că oamenii din ambele tabere nu prea vor să fie acolo unde sunt în viață.
Absolut. Ai emisiuni precum Dr. Phil, unde vin oameni cu extrem de mulți bani și vorbesc precum niște victime [ale celor care fac scamming pe mail], dar e mereu prezentat din punctul de vedere al vestului. Nu m-a interesat asta – am vrut să arăt că ambele părți au o problemă. Majoritatea acestor băieți nu găsesc plăcere în ceea ce fac, nu stau și cântă kumbaya în timp ce o fac. Când spui unui număr mare de oameni că îi iubești, din nou și din nou, până la un punct cuvântul „iubesc” își pierde semnificația. Devii mai insensibil la el și nu mai are valoare. Asta poate avea un impact asupra relațiilor tale cu alți oameni. Le afectează și lor viețile.

Când îi vezi pe băieți pretinzând că sunt fete la telefon – ba chiar deseori făcând sex prin telefon – vorbind cu bărbați din Statele Unite, pare ceva foarte extenuant.
E muncă grea la mijloc. Vorbești cu oameni și încerci să le faci ochi dulci timp de săptămâni înainte să obții 50 de dolari din asta. Apoi trebuie să mergi să plătești creditul de telefon, deci putem spune că e o investiție financiară și emoțională în același timp.

La nivelul la care ai documentat tu, cam cât de mult succes aveau? Ce rată de răspuns primeau?
E foarte jos. Ei folosesc site-uri pentru întâlniri și vor face cu ochiul cuiva de 50-70 de ori până primesc un răspuns. Apoi trebuie să îi convingă destul de mult ca să poată să facă oamenii să creadă că ei chiar sunt în Ghana. Să zicem că vorbesc cu 100 de oameni și 10 chiar cred minciunile care li se spun – din aceștia 10, poate reușești să scoți ceva de la cinci dintre ei dacă îi convingi că ești în Ghana și că ai nevoie ca ei să trimită bani în Africa și să te ajute să vii în America la ei. Aș estima că în jur de 5% din cei care practică Sakawa pot să facă mii de dolari din asta, dar când e vorba de cei care practică asta de vreun an, ei ar putea să facă în jur de 200 de dolari pe lună.

Ce înseamnă, de fapt, Sakawa?
Unii oameni cred că termenul vine din limba Hausa, dar cred că, în general, înseamnă doar o păcăleală online combinată cu ritualuri voodoo, sau juju cum le spun ei.

Cât de centrală este credința și practica voodoo în activitatea de scamming pe internet?
Voodoo este o religie animistă care a existat aici de dinainte de creștinism. Are rădăcini foarte adânci în majoritatea țărilor africane, iar oamenii cred în asta la fel de mult ca în lumea fizică din jurul lor. Mulți oameni cred că voodoo este ceva care funționează instant, în vreme ce creștinismul e ceva mai pe termen lung, precum viața de după moarte. Așa că, în viziunea lor, indiferent dacă ești băiat Sakawa sau dacă vinzi roșii la piață, odată ce practici și voodoo sunt șanse mai mari să ai succes în tot ce îți propui. Știind asta, mulți preoți voodoo falși au folosit oportunitatea asta. E multă falsitate acolo. Toată lumea păcălește pe toată lumea. Preoții voodoo îi păcălesc pe băieții Sakawa, iar băieții Sakawa îi păcălesc pe vestici.

Deci preoții voodoo chiar își fac reclamă către băieții Sakawa pentru acest gen de ajutor?
100%. E o strategie de business în toată regula. Unul dintre preoții vooodoo mi-a permis să-l filmez în timp ce-și făcea toate reclamele și chestiile de genul ăsta. El e unul din exemplele de oameni care pur și simplu au tratat asta ca pe un business. E marketing pur: face reclame la radio, panouri publicitare și așa mai departe. Mulți oameni profită de asta.

Cam cât de mulți oameni practică Sakawa?
Nu e doar un grup marginalizat care practică asta. Sunt cam opt din zece în rândul tinerilor în Ghana. Chiar și cei care au job-uri principale – ar putea de exemplu să predea la școala generală în timpul zilei iar seara când vin acasă să stea pe laptop și să facă asta. Băncile participă și ele la asta ca să primească banii, mulți oameni sunt implicați – toată treaba are rădăcini adânci.

Oamenii pun în continuare botul la asta sau încep să mai afle despre practică și să nu mai meargă?
Asta era cea mai mare frică a lor legată de participarea la filmul meu. Își făceau griji că dacă îi expun nu vor mai face bani din asta. Dar nu sunt prima persoană care să filmeze asta sau care să scrie despre asta, și mai e și Dr. Phil la televizor care avertizează oamenii în legătură cu asta. Nu schimbă cu nimic status quo-ul. Va exista mereu o persoană singură sau libidinoasă care va pica în plasa lor.

Ca într-o ironie ciudată, faptul că ei profită de ceva ca să facă un ban din asta pare foarte potrivit cu cultura capitalistă din America, nu?
Da, pare. Este exact așa. Trebuie să faci ce poți cu mijloacele pe care le ai la dispoziție. În final, nimeni nu o să te ajute și poți să te îneci în amăgire, așa că ei se ridică și lucrează cu instrumentele pe care le au la îndemână. Eu chiar sper că vor găsi o platformă diferită ca să facă asta. Chiar aș vrea să contribui activ la găsirea unui mod prin care ei să își folosească abilitățile pentru altceva. Eu cred că aceștia sunt niște băieți cărora, dacă li se oferă platforma potrivită, ar putea să facă altceva.