FYI.

This story is over 5 years old.

Opinie

Românii supărați pe comentariul Americii îți arată cât de ușor se lasă manipulați de Dragnea

Dragnea și Tăriceanu și-au asumat ilegal, în numele Parlamentului, o poziție în fața acuzațiilor din SUA de influențare a justiției.
Fotografie via contul de Facebook al lui Liviu Dragnea

Americanii i-au certat puțin pe politicienii noștri care fac ce fac și nu se lasă până nu distrug legile justiției, printr-un comunicat al Departamentului de Stat. A fost ceva cât se poate de serios și ai zice că lumea ar fi trebuit să-și dea seama cât de grav este derapajul guvernului. Acum știi și tu că nu-i chiar așa, altfel acest text nu ar mai exista. O parte din români au fost profund indignați de „tupeul” americanilor care i-au tras pe politicieni de urechi. Suspiciunile lor au fost, însă, confirmate de îndată ce Dragnea și Tăriceanu au dat un comunicat pasiv agresiv în care își asumau ilegal, în numele Parlamentului, că sunt surprinși neplăcut de mesaj, dar vor continua cu voturile neopriți.

Publicitate

În traducere, Dragnea și Tăriceanu au înșirat o serie de „favoruri” făcute pentru SUA, pe principiul „am făcut chestiile astea, acum ciocul mic”. Printre cele enumerate se află: Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA (adică s-au uitat în calendar), achiziționarea sistemului de apărare Patriot (după ce au boicotat ședința) și alocarea a 2% din PIB pentru apărare (după ce a insistat Iohannis s-o facă). Au mai vorbit despre cât de mișto sunt legile lor și că americanii nu au înțeles, de fapt, cum stă treaba.

Îți dai seama că, după comunicatul celor doi, românii sceptici au fost și mai motivați să se revolte peste americanii ăia care se tot amestecă în treburi interne. Dar te las pe tine să vezi exact cum s-au manifestat pe internet.

Americanii să-și vadă de ale lor, că nu suntem colonia lor pe care să o bombardeze

Cele mai multe comentarii sunt cam în genul ăsta, că americanii își tot bagă nasul și trebuie să-și vadă de problemele lor. Îți dai seama că românul este cu adevărat supărat atunci când își încheie discursul cu „cu asta basta și pliscul mic!”. Tanti de mai sus e cu adevărat furioasă, a pus șase semne de exclamare.

Am să presupun că se referă la SUA când vorbește de o țară care i-a bombardat pe cei care nu s-au supus. Dar da, cam așa sunt văzuți americanii în ochii românilor, niște sălbatici care dau cu bombe dacă nu te supui. Am chicotit la acea încheiere din care înțelegi că ambasadorul e persoană „NONGATA”.

Publicitate

Citește și Ce înseamnă „statul paralel” și cum îl folosește PSD pentru a manipula

Ah, da, delirul cu bombardarea continuă. Nu știu dacă e dovadă de paranoia sau pur și simplu asta au priceput ei despre americani.

Ai înțeles, ideea principală e tot aia. Că ambasadorul se amestecă prea mult și ar trebui să-și adune catrafusele și să se ducă acasă. Mă îndoiesc că oamenii ăștia înțeleg care este rolul și care sunt atribuțiile unui ambasador. Pentru ei, e doar un băgător de seamă care trebuie ignorat și trimis acasă.

Nu există știre în România în care să nu fie pomenit Iohannis. De data asta, concluzia e că americanii ni l-au băgat pe gât, ca să ne transforme într-o colonie. Huoooo!

Să luăm exemplu de la Ceaușescu

Mă rog, aici vorbim de „Ciaușescu”, dar exemplul ăla bun de urmat e tot ăla. De-aia le-a mers lor bine în comunism, că nu se amesteca nimeni în treburi interne. În afară de ruși, bineînțeles, dar hei, NOI SUNTEM ROMÂNI și știe toată lumea că ne descurcăm și singuri.

Cine nu e de acord cu Dragnea și Tăriceanu e trădător de neam

Ceea ce au făcut cei doi politicieni nu se numește curaj, ci tupeu ordinar. Bine, nu și pentru doamna de mai sus care crede că străinii ne fură „icoanele dreptății” și prin acest comunicat li s-a tăiat elanul. Tot din cauza lor nu avem păduri, de parcă nu tot niște politicieni români au încheiat contracte cu alte firme care să le taie, și tot din cauza lor nu avem nici autostrăzi. Aparent, autostrăzile au existat cândva pe teritoriul României, dar au venit niște străini și le-au furat, bucată cu bucată, până am rămas doar cu drumuri cu o singură bandă pe sens. Ideea e că bravo lor, domne, că le-au zis-o americanilor.

Alții vin cu reacții și sugestii și mai extreme. În principiu, e ok ce au făcut Dragnea și Tăriceanu, dar ideal ar fi fost să le răspundă și mai dur. De asemenea, Tepeș e pomenit indirect, pentru că trădătorii de țară, oricare ar fi ei, trebuiesc trași în țeapă. Delirul cu exterminări continuă, pentru că o ducem așa cum o ducem din cauza unor trădători. Nu e complet greșit, însă problema e că genul ăsta de oameni nu realizează că fix ăia pe care-i susțin sunt responsabili de tot.

E trist că încă dau peste astfel de reacții la fiecare știre despre comunicatul SUA și răspunsul lui Dragnea și Tăriceanu. Oamenii ăștia nu realizează că acel comunicat a venit după lungi întregi de negocieri și discuții diplomatice. Ambasadorul nu s-a trezit cu fața la cearceaf și a început să dicteze chestii în România. Americanii pur și simplu s-au săturat să fie luați peste picior de niște politicieni care își servesc doar propriul interes și trăiesc cu impresia că funcționează strategia cu „zicem ca ei, dar facem ca noi”.