M-a prins Poliția Română cu iarbă la mine chiar de Ziua Marijuanei

Era o petrecere în oraș chiar de 19 aprilie, în ajunul 4/20, Ziua Internațională a Ierbii. Concertul se terminase, era vreo două noaptea, așa că am ieșit din club, să luăm aer.

Trei băieți și o fată ne-am așezat pe malul râului ce traversează orașul, unii dintre noi cu berile neterminate în mână. Dacă și-așa se făcuse 4/20, am zis că să aprind un pai.

Fac, aprind, și evident că nu-l împărțim, că asta i-ar incrimina pe ceilalți. La un moment dat, remarcăm o mașină de poliție abia după ce trece. Destul de relaxați, glumim un pic că ce bine că nu ne-a luat în seamă. Dar nu trece mult și ne orbesc niște lumini. Era faza lungă a unei mașini. S-a dovedit că tot o mașină albă cu girofaruri era.

Sting repede paiul și-l arunc. Cam târziu, însă, că un norișor verde încă ne înconjura. Polițiștii ne-au întrebat de sănătate. Evident, berile erau motivul cel mai vizibil pentru care aveau de ce s-o facă. Am zis că tocmai am ieșit de la concert să mai povestim un pic.

Ne-au întrebat dacă am consumat și alte chestii. Am zis că nu. În fond, nu aveau nicio dovadă în sensul ăsta. Dar ne-au pus să golim tot ce aveam în buzunare. Chiar tot. Unul dintre amici și-a scos toate cablurile și periuțele de dinți din ghiozdan. Nici acum nu știu de ce le avea la el.

Amicul ăsta o mai dă câteodată pe descusut oamenii, așa că i-a întrebat dacă s-a întâmplat vreo infracțiune prin cartier sau ceva. Practic, voia să știe ce știu ei sau de ce ne bănuiesc.

Eu băusem vreo șapte beri și niște shot-uri înainte, deci imaginează-ți starea mea. Cu mișcări lente și ușor dezarticulate am scos grinderul pe care îl aveam în buzunar. Polițiștii n-au zis nimic.

Au așteptat calmi și apoi ne-au întrebat dacă asta e tot. A, în prealabil ne-au întrebat cum ne cheamă și ne-au cerut numele, fază la care amicul blond cam de vârsta mea le-a zis numele de alint. Mă rog, el e și un pic mai anxios.

În fine, după întrebarea cu „asta e sigur tot ce aveți? Haide, scoateți tot acum”, m-a trecut un fior că nu ar fi bine să mă percheziționeze și s-o găsească singuri. „Nu, mai am eu ceva”, am zis.

Le-am scos și le-am recunoscut că e iarbă. Am zis că e doar a mea. De-aici s-a mai destins un pic atmosfera. Ofițerii ne-au anunțat că trebuie să mergem la secție. Ne-au luat în mașină pe locurile din spate și am pornit.

Punctul în care ne-am prins că asta chiar se întâmpla a fost când au dat prin stație la niște colegi pe lângă care am trecut că merg la secție cu cineva care avea „niște ierbucă” la el. Adică, din punctul ăla știi că trebuie să treci prin toată procedura.

Am ajuns la secție. Acolo, atmosferă un pic ciudată, cu lumină de neon în semi-beznă, ceva panou cu poza unui oarecare și linii care duceau către alți oarecare, ca-n filme. Dar și o liniște apăsătoare, mai ales pentru mine. Ne-au anunțat că prima dată li se scriu prietenilor care aveau beri în mână procesele-verbale cu amendă de 100 de lei pentru băut în public.

După asta, tipa a plecat, că avea cursuri a doua zi. Cealaltă persoană (ăsta mai matur) a rămas cu mine. Știi mema aia cu DJ-ul Villalobos total transpirat și textul cu „mi-i puțin răutz”? Ei bine, nu eram chiar așa, dar m-a luat un pic cu aciditate de la tot alcoolul ăla, așa că m-am dus să borăsc de vreo două ori. Dar oamenii nu erau panicați și scârbiți, ba unul dintre polițiști a venit să vadă dacă sunt ok o dată. I-am răspuns că da, să-mi țină ochelarii.

Polițiștii fumau în secție lejer în tot timpul ăsta. (La sfârșit, ne-au dat și nouă o țigară.)

Ne-am mutat după aia în biroul lor, unde mi-au confiscat materialu’. Când au auzit că am studiat în străinătate, mi-au zis „tu ești băiat bun, nu trebuia să ți se întâmple ție asta”. Mai mult, după ce ne-am relaxat cu toții, au început să-mi spună cam ce ar fi mai bine să declar ca să fie totul ok în fața procurorului.

În timp ce se scurgeau cele două ore petrecute la secție, ne apropiam încet-încet de plecare. La un moment dat, amicul i-a întrebat ce părere au despre statele și țările în care s-a legalizat recent iarba, chiar și pentru consum propriu.

„Nu ne interesează legea din Olanda, noi o aplicăm pe cea din România”, ne-au răspuns. Dar tot au recunoscut că ei n-ar avea nimic împotrivă, „dacă ar fi legal”. În plus, m-au întrebat dacă nu puteam să fumez acasă sau într-un alt spațiu privat. Și mi-au recomandat să le rulez acasă și să le țin în pachetul de țigări. Apoi, am cerut și primit o lanternă, să fac curat în budă.

Se apropia dimineața și nici ei nu aveau foarte mare spor, așa că au încheiat procesul verbal, au sigilat totul și mi-au înmânat foaia. Am semnat-o, dar le-am cerut să-l citesc înainte. Nu erau genul de polițiști dubioși, dar m-au luat un pic la mișto când am cerut asta, de parcă nu aveam încredere în ei. Mă rog, eu am simțit că e mai în siguranță așa.

Mi-au zis că mă va suna un procuror, cândva. Ne-au dat drumul și ne-am tirat mai încolo. Ca să ne mai relaxăm, amicul m-a dus la un hot dog și-o bere. După toată experiența asta, n-a mai rămas decât să merg acasă și să mă culc.

A doua zi, am gândit strategia. Un prieten mi-a recomandat un avocat, just to be safe, și eu am început să șterg chestii din telefon. Am fost cam paranoic câteva săptămâni, îmi lăsam telefonul în alte camere când aveam ceva de vorbit și din alea. Avocatul practic a râs când i-am zis ce problemă am și era foarte relaxat, a zis să-i dau un semn când mă sună procurorul.

M-a sunat abia după ce a trecut vara și acum aștept să văd dacă e adevărată faza aia că în România încă mai poți intra la pârnaie pentru un cui.