Arca lui Noe de o sută de milioane de dolari e un dezastru homofob

Se pare că Ark Encounter, parcul de distracții de 100 de milioane de dolari din Kentucky, cu tema Arca lui Noe, nu merge prea bine.

Conform Louisville Courier Journal, circa 860 000 de bilete s-au vândut între iulie 2017 și iunie 2018, care e destul de departe de cele două milioane de bilete vândute anual, pe care le preconizase Ken Ham, creatorul Arcei, înainte de deschiderea acesteia. (Un purtător de cuvânt al parcului a declarat pentru Courier Journal că vânzările de bilete nu reflectă corect numărul de vizitatori, din cauza existenței abonamentelor anuale și ale biletelor gratuite pentru copiii sub cinci ani. A plasat cifra reală mai aproape de un milion.)

Ham a mai dat vina și cu alte ocazii pe factori multipli pentru performanța dezamăgitoare a parcului. De la patronii afacerilor locale la atei. Dar există oare vreo explicație mai simplă? O fi posibil ca oamenii să nu-și dorească să viziteze Arca pentru că e de căcat?

Înainte să examinăm această variantă, merită să ne uităm la ce voiau să obțină creatorii Arcei atunci când s-au apucat de proiect. Conform lui Ham, scopul a fost să producă ceva atât de distractiv încât să atragă și creștini și necreștini. „Cum ajungi la publicul larg într-un mod mai de impact?”, a întrebat acesta anul trecut, într-un interviu acordat The Washington Post. „De ce să nu avem un parc de distracții la care să vină lumea cum se duc la Disney sau Universal sau la Smithsonian?” Motiv pentru care e de presupus că l-a angajat pe Patrick Marsh, un designer de parcuri de distracții care a lucrat la Universal Studios și la parcul de distracții Sanrio din Japonia, ca să lucreze la Arcă.

Deci are Arca șanse să atragă vizitatorii la fel ca Disney sau Universal sau muzeul Smithsonian? M-am dus în vizită ca să aflu:

Odată ce-am plătit 61,48 de dolari (!!!) pentru biletul de intrare și parcare, m-am suit în autobuzul expres care te duce din parcare până la Arcă, aflată de cealaltă parte a unor dealuri.

Arca – pe care o zărești prima dată în timp ce autobuzul urcă peste un deal – e cu adevărat impresionantă. După cum e și promovată, e o copie foarte, foarte mare a Arcei lui Noe.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu prea. Dincolo de exclamația inițială de „uau, ce mare e!”, pe care-o provoacă Arca, nu are cine-știe-ce valoare de distracție. E doar o clădire mare într-o formă pe care n-o prea au clădirile mari. E un pic ca atunci când iei un om dintr-un trib amazonian izolat și-l duci să vadă un supermarket gol. E aproape sigur c-o să li se pară interesantă structura, dar mă îndoiesc că o să vrea să fie obligați să plătească 61,48 dolari ca să-și petreacă o zi acolo.

Pe măsură ce intri în Arcă, treci printr-o zonă extrem de optimistă de stat la coadă. Gen, tipul ăla pe care-l au la parcurile de distracții, care se învârt în jurul propriului ax, ca să înghesuie cât mai mulți oameni cu putință într-un spațiu mic. Dac-ar trebui să ghicesc, aș estima că în spațiul ăla încap cam o mie de oameni. Când am intrat eu, eram vreo zece acolo.

Apoi intri în prima secțiune a Arcei. Care, în mod dubios, e o altă zonă de stat la coadă, creată ca să arate ca un țarc de animale, de data asta. Era loc acolo de câteva sute de oameni în plus. Nici acolo nu era nevoie de atâta spațiu când m-am dus eu în vizită.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu. Dar bănuiesc că nu prea contează, întrucât pare puțin probabil că a trebui vreodată chiar să aștepte cineva în vreuna dintre zone.

Prima sală cu exponate propriu-zis de pe Arcă e o încăpere care conține multe cuști de lemn, cu manechine animale în ele.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu prea. Animalele nu sunt interactive și nu se mișcă sau așa ceva. Poate dacă ești cine-știe-ce fan de animale împăiate ți s-ar părea tare?

Se pare că planul inițial era să aducă animale vii în secțiunea asta. Ceea ce probabil ar fi însemnat sute de animale stresate, zgomotoase, care se cacă, înghesuite în cuști într-un spațiu mic, fără lumină naturală. În funcție de pragul tău de toleranță față de cruzimea împotriva animalelor, bănuiesc că ar fi putut fi un spectacol interesant.

Din punct de vedere al conținutului, zona asta are un potențial masiv. Arată cum era lumea înainte de potop, ceea ce, se pare, înseamnă multe lupte între oameni și dinozauri gladiatori, sacrificii umane și indivizi mâncați de rechini.

Dar, din păcate, cu excepția a trei diorame, toate astea sunt înfățișate prin poze și text pe pereți.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu. Nu-mi imaginez că le-ar fi decimat masiv bugetul total dac-ar fi transformat secțiunea asta într-o casă a groazei sau una bântuită sau ceva de genul.

Odată ce-ai terminat de citit semnele de pe pereții secțiunii pre-potop, te îndrepți spre următoarea atracție: niște semne pe pereți. De pe semnele astea afli chestii cum ar fi neajunsurile evoluției și cum Noe și familia lui e posibil să se fi confruntat, teoretic, cu niște chestii gen eliminarea deșeurilor și ventilația. Mai există și niște figuri de ceară cu familia lui Noe.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu. Oamenii nu vor să citească semne pe pereți. Uită-te la Epcot, de la Disney World. Are o atracție care se cheamă Test Track, unde înveți despre designul de automobile, dar te dai și cu o chestie gen roller coaster, care circulă cu 100km/h. În general, se așteaptă cam o oră ca să te dai în el. La câteva sute de metri se află o sală de expoziții gen muzeu, pentru explicarea descoperirilor tehnologice, unde-i atât de liniște încât ai putea să arunci un cadavru acolo și ar trece neobservat cu zilele.

Apoi ajungi la încăperile de locuit – mai multe camere care-ți arată cum ar fi putut să trăiască Noe și familia lui. Există un semn, chiar cum intri, care-ți explică faptul că și-au asumat niște licențe artistice în timp ce concepeau zona, pentru că în Biblie nu există prea multe informații pe subiectul ăsta.

Puteau să folosească acea licență artistică pentru a face ceva mișto, gen Wakanda biblic. Dar, în schimb, au inventat un nume pentru soția lui Noe (Emzara) și au creat o expoziție despre războaie de țesut, absolut cele mai neinteresante obiecte de pe Pământ.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? NU. Poți să vezi dormitoare și sufragerii false la IKEA, pe gratis. Și nu trebuie să citești nici măcar un singur cuvânt despre războaiele de țesut în timp ce faci asta.

Astea-s câteva tuneluri întunecoase în care apar niște animale împăiate și efecte sonore ciudate.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Probabil că e cea mai distractivă chestie de pe tot vaporul, dar tot nu prea reușește să fie distractiv în sensul tradițional. Doar când te uiți la ea prin comparație cu ce-are în jur.

După cum se poate vedea în poza de mai sus, intrarea în zona asta, care e înconjurată de animale drăgălașe și uriașe, pare promițătoare.

Dar afară-i vopsit gardul. Expoziția asta, de fapt, are drept scop să te învețe că animalele drăgălașe, genul ăla de animal drăgălaș care te-ademenit către expoziție, sunt malefice. Pentru că în cărțile pentru copii în care se spune povestea Arcei – adică povestea unui bărbat din epoca neolitică, care a construit un vapor îndeajuns de mare încât să încapă doi reprezentanți ai fiecărei specii de pe Pământ – o subminează făcând-o să pară neplauzibilă.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Categoric, nu. Și, sincer, e crudă față de toți sărmanii copii plictisiți care sunt păcăliți să intre.

Arca are două zone de proiecție unde, în timpul vizitei mele, au rulat două filme în buclă.

Primul, he Noah Interview, se desfășoară pe vremea lui Noe și-l arată intervievat pe Arcă, de către un jurnalist de la ziarul local. Noe e arătos, echilibrat și de treabă. Reporterul e afurisit, are accent britanic și spune chestii de genul: „De când lucrezi la… micuțul proiect?”, în timp ce-și dă ochii peste cap. Fundalul animat cu efecte speciale, imprevizibil, în fața căruia se desfășoară interviul arată ca un videoclip Linkin Park.

Celălalt film, As in the Days of Noah, e cu aceiași actori, dar acțiunea se petrece în zilele noastre, iar un angajat de la Ark Encounter e intervievat de un reporter de la un tabloid din New York, care publică articole cu titluri de tipul: „Cei mai buni chirurgi pentru schimbarea de sex de pe Coasta de Est” și „Mergeți pe jos, doamnelor! Legea Sharia înseamnă că doar bărbații au voie să conducă!” și „Hipsterii nu mai sunt cool”.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Singura distracție de aici e involuntară, deci probabil că nu. Doar dacă nu cumva te convertești ironic.

Și-apoi vine vremea pentru încă niște semne. Încăperi după încăperi pline de semne. Mai multe semne decât au fost vreodată adunate într-un singur loc. Mai multe semne decât toate cele de la Marșurile Femeilor, adunate. Semne cu titluri de genul: „Depoziție trans-continentală” și „Paraconformități” și „Fosile polistrat” și „Enigmaticul Stonehenge.”

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu. Nu, nu. Te provoc să te gândești la o activitate mai puțin distractivă decât cititul unui semn despre ce-o fi aia o fosilă polistrat.

Una dintre cele mai noi adăugiri la Arcă este o expoziție gândită să arate ca un roman grafic, care spune povestea unor puști de facultate care-și chestionează credința (atenție, spoiler: Dumnezeu se dovedește a fi cool, de fapt).

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Ken Ham a descris expoziția ca pe „o plimbare printre paginile unei cărți”. O descriere alternativă ar fi „ca și cum citești niște semne lipite pe perete”.

Odată ce-ai ieșit din Arcă, poți să te duci într-o zonă de grădină zoologică, cu zebre și cămile și niște animale ca la grădina zoo pentru copiii mici, cum ar fi măgarii și caprele. Există, desigur, și semne – care de data asta îți explică de ce fiecare animal demonstrează că nu există evoluție.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Bănuiesc că depinde de ce simți față de grădinele zoo. Pe mine mă cam întristează să văd animalele în captivitate, așa că, dacă mă duc la așa ceva, mi-ar plăcea să văd ceva un pic mai tare decât o capră.

Tot afară există și tiroliene, pe care poți să te dai pentru un cost suplimentar de 49, până la 119 dolari. Nu m-am dat, pentru că se știe că nu te distrezi cu tiroliana. Cu excepția instructorilor de tiroliană și a Gladiatorilor Americani, nu există nici măcar o singură persoană în viață care să se fi dat mai mult de o dată cu tiroliana.

Bigotismul anti-LGBTQ e o mare atracție în parcul de distracții și e împroșcat cu generozitate peste tot.

Toți oamenii care lucrează sau sunt voluntari ai parcului trebuie să semneze o „declarație de credință”, care îi exclude explicit de la angajare dacă sunt gay, bi sau o persoană care „[a] încercat să-și modifice genul prin operații sau aparențe”.

În timpul vizitei mele, am văzut mai multe reclame pentru un eveniment pe care-l găzduiește Arca, intitulat: „Sacru: Îmbrățișând concepția lui Dumnezeu despre sexualitate”, care pare să fie un soi de eveniment transfob de genul terapie de conversie pentru gay.

Pentru că nu-l satisface să le fure persoanelor queer joburile și identitățile, Ken Ham mai desfășoară și o campanie în curs de a „lua înapoi curcubeul”, o chestie promovată printr-un show de lumini de noapte, în culorile curcubeului, precum și materiale promoționale disponibile la magazinul de suveniruri.

E SUFICIENT DE DISTRACTIV ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Conform sondajelor Gallup, numărul de oamenii care nu le suportă pe persoanele LGBTQ scade de la an la an. Ca să încorporezi chestia asta atât de intens în parcul de distracție, pare, cel mai probabil, o întrebuințare proastă a resurselor.

E SUFICIENT DE DISTRACTIVĂ ARCA ÎNCÂT SĂ TE CONVERTEASCĂ LA UN SISTEM DE CREDINȚE CREAȚIONIST? Nu. În esență, e un depozit de semne care a costst 100 de milioane de dolari, plus 50 de dolari per vizită – plus parcarea.

Ceea ce e cam nasol. Toți copiii, chiar și cei pe care-i târăsc ai lor la atracții creaționiste, merită să se distreze. Doar pentru că ai tăi preferă să dea bani pe aberațiile astea, mai degrabă decât Six Flags sau un joc pe PS4, nu înseamnă că meriți o copilărie de căcat.

S-a scris inițial că autorii Arcei plănuiau o expansiune care urma să includă o călătorie de groază cu tema „Cele zece molime din Egipt”. Dar Patrick Kanewske, purtător de cuvânt, mi-a spus că atracția nu stă prea bine, cât timp se concentrează pe construirea unui nou amfiteatru, o zonă de magazine și mâncare și o clădire „Turnul Babel”, care să conțină „mai multe expoziții diferite, care să discute povestea biblică a potopului”.

Pare neplauzibil, dar sper că măcar una dintre chestiile astea să aibă ceva mai puține semne.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.