FYI.

This story is over 5 years old.

Tech

Cât de pregătit ești să bagi chicken nuggets din carne crescută în laborator?

Oamenii ăștia au reușit să scoată dintr-o singură pană nuggets de pui.
pui crescut in laborator
Screenshot via YouTub

Articolul a apărut inițial pe Munchies.

Acum câțiva ani, cercetători medicali de la Universitatea din Mississippi au decis să-și concentreze atenția pe nuggets de pui de la fast food. În loc să-și mănânce meniurile de la McDonald's, oamenii le-au analizat în laborator. După ce au studiat rezultatele, probabil că și-au dat seama că au făcut cea mai bună alegere. Un nuggets examinat conținea 40% țesutul muscular de pui, iar restul de 60% era o combinație de „cantități generoase de grăsime și alte țesuturi, inclusiv țesut conjunctiv și corpusculi osoși.” Celelalte erau jumătate mușchi, jumătate vase de sânge, nervuri și epiteliu.

Publicitate

Cinci ani mai târziu, un start-up din San Francisco promite nuggets de pui mai „curați”, deoarece nu mai conțin tradiționala carne. Just Inc. spune că a descoperit cum să cultive un nugget de pui cu ajutorul celulelor dintr-o pană de pui.

„Noi am venit cu ideea de a folosi o singură pană de la cel mai bun pui pe care l-am putut găsi”, a spus Just într-un clip de pe YouTube, intitulat „Clean Meat: A Vision of the Future”. „Primul lucru pe care trebuie să-l facem e să identificăm o celulă pe care să o folosim ca material genetic de bază. După care, trebuie să găsim un aliment în care să crească. Trebuie să identificăm o combinație corectă de substanțe nutritive, care vor stimula celula să se multiplice, rapid și cu o densitate mare. Acești nutrienți sunt obținuți din plante.”

man holding feather

Conform BBC, celula din pană și acele proteine din plante se bagă într-un bioreactor, alături de o „schelă pentru a da structură produsului și o cultură sau mediu de creștere pentru a hrăni carnea". Tot procesul durează două zile, iar donatorul de pene încă duce cea mai bună viață de pui la o fermă din apropiere. (Cred mai mult povestea asta decât că Sniffles, terrier-ul din copilărie, trăiește la acea fermă fără de nume, nemaivăzută).

Noyes a clarificat însă că, deși BBC a spus că totul durează două zile, asta depinde de linia celulară, la ce scară e producția și tipul de produs ce trebuie obținut. „Procesul începe cu izolarea liniei celulare, apoi dezvoltarea bancului celular și apoi optimizarea acestuia. După ce identificăm și selectăm cele mai bune celule crescute în izolare, procesul de producție este unul relativ rapid, care durează de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcție de rezultatul dorit”, a adăugat el.

Publicitate

„Deși este adevărat că celulele pot fi luate dintr-o pană, ele pot fi, de asemenea, colectate dintr-o biopsie mică, inofensivă de la un animal, dintr-o bancă de celule sau prin alte mijloace. Celulele primului nostru produs nu vor fi luate dintr-o pană”, a spus Andrew Noyes, director de comunicare la Just.

Totuși, cum să denumești produsul finit? „Până la urmă, carnea pe care o producem este creată în «cultivatoare» mari, similar cu o fabrică de bere sau o fabrică de producție a culturilor de alimente”, a spus Noyes. „Prin urmare, noi am denumit-o «carne de cultură», care e un termen mult mai neutru, decât altele. «Crescut în laborator» e un termen evaziv, cu o conotație negativă. Majoritatea alimentelor pe care le consumăm și de care ne bucurăm la ordinea zilei încep într-un laborator și sunt apoi cultivate la o scară mai mare și comercializate.”

Indiferent de terminologie, directorul și co-fondatorul companiei Just, Josh Tetrick, deja a început să promoveze puiul pe Twitter. „Acum patru sute de mii de ani, carnea a intrat în dieta umană, iar de-a lungul istoriei, oamenii au trebui să omoare animalul ca să se bucure de carne. Mai întâi cu sulițe, apoi cu mașinării industriale”, scrie el. „În curând paradigma asta o să se schimbe. #justchicken.”

Săptămâna trecută, doi reporteri BBC au încercat nuggets-urile din cultura Just și s-au bucurat că aveau gust de, ei bine, pui. „Pielea era crocantă, iar carnea gustoasă, deși textura internă era un pic mai moale decât te-ai fi așteptat de la un nugget de la McDonald's sau KFC”, au scris ei.

Publicitate
1540318772925-Screen-Shot-2018-10-23-at-111428-AM

Noyes a spus că firma are în vedere o „gamă de linii celulare de la diverse specii" și că acele „bucăți de pui cu pâine" ar putea să nu fie forma finală a cărnii de cultură. „Unele dintre prototipurile noastre au inclus și pui picant cu cârnați și cârnați umpluți cu pui", a spus el. „Sub rezerva unor considerente de reglementare, ne propunem să facem prima noastră vânzare comercială până la sfârșitul anului 2018. Nu am dezvăluit unde intenționăm să dăm drumul la vânzare, dar va fi într-un restaurant sau mai multe restaurante, nu în supermarketuri. Este puțin probabil să vândă carnea în Statele Unite, așa că am colaborat în mod activ cu autoritățile de reglementare din alte părți ale lumii."

Detaliile privind modul în care vor fi vândute și reglementate cărnurile din Statele Unite sunt încă în dezbatere. Administrația pentru Alimentație și Medicamente (FDA) și Departamentul Agriculturii din SUA (USDA) vor organiza o ședință publică comună, pentru a discuta despre multe aspecte legate de aceste produse. (La întâlnire va participa și Peter Licari, directorul tehnic de la Just).

Așa cum explică și Engadget, una dintre cele mai mari probleme e dacă aceste cărnuri de cultură vor putea fi denumite „cărnuri”. Dacă da, vor fi reglementate de USDA. Dacă nu, FDA va prelua sarcina. Însă compania Just este optimistă în legătură cu posibilitățile puiului crescut în laborator, și ce ar însemna pentru animale, pentru noi și pentru planetă. „Realizezi că am descoperit cum funcționează viața și acum nu mai e nevoie să omorâm pentru alimente”, a spus compania într-un video pe YouTube.

Plus, așa am scăpat și de oasele de pui.