Referendum anti-gay

De ce tatăl meu, preot care a adunat semnături pentru CpF, nu votează la referendum

Acest referendum îmi dezbină familia.
05 Octombrie 2018, 11:42am
Fotografie de Paul Chiorean via Flickr

Dacă astăzi ești parte a comunității LGBT sau susținător sau vreun membru al familiei tale este parte a acestei comunități oprimate sever zilele astea, n-ai cum să nu privești cu îngrijorare la ura aruncată în societate de toate forțele statului și bisericii. Pe lângă toate acestea, aliatul nostru principal, Uniunea Europeană, se uită încruntat spre România din cauza derapajelor pe justiție și a referendumului care dezbină societatea.

„Familia este celula de bază a societății”, așa susțineau comuniștii pentru a împlini visul dictatorului Ceaușescu de a avea 30 de milioane de cetățeni supuși. Tot astfel auzim și astăzi de la Coaliția pentru Familie, această prelegere despre importanța familiei, justificată de o scădere demografică puternică și continuitatea neamului. Până aici, nicio diferențiere de epoca comunistă, totul are aceeași justificare, la care doar am adăugat și puțină religie.

Întrebarea mea este ce costuri suntem dispuși să plătim pentru a împlini iar sloganul propagandistic comunist al „celulei de bază”?

Fotografie de fusion-of-horizons via Flickr

Părinții mei se tem pentru viața lor

Familia mea plătește prin probleme de sănătate. Tatăl meu este unul dintre preoții care au strâns semnături pentru CpF, dar acum problemele cu inima i s-au agravat, din cauza acestui asalt al Coaliției. Are atacuri de panică și palpitații, iar mama - doar atacuri. Se roagă de mine pe furiș, să tac, ca să nu moară tata în caz că află cât de respingătoare găsesc astăzi biserica.

Părinții mei se tem pentru viața lor, pentru simplul motiv de a avea un fiu gay. Se tem de respingerea socială, de faptul că vorbele monstruoase care s-au spus despre gay în spațiul public se vor extinde curând și la părinții și familiile persoanelor gay. Părinții mei sunt amorțiți de frică, mimând în societate o liniște deplină pe acest subiect.

„Părinții mei se prefac că eu nu sunt gay, că nimeni nu știe, că eu sunt doar fiul lor obișnuit, care nu se căsătorește încă.”

Frica a amorțit profilurile de Facebook ale multor membri ai comunității mele. Înecați în atacuri de panică și o anxietate paralizantă, unii dintre ei sau familiile lor privesc îngrijorate spre cei care îi hulesc fără regret și fără îndoială. Nu le pasă cine poate fi gay sau cine poate avea un fiu sau o fiică gay în familie, convinși fiind că dacă ei nu i-au cunoscut niciodată, aceștia nu există.

Cu tatăl meu nu mai discut această problemă, a referendumului. Am stabilit cu mama că nu le cer să mă susțină, dar nu pot accepta să meargă la vot împotriva mea. Dacă ar face asta, relația noastră s-ar deteriora semnificativ, pentru că nu voi putea să-i asociez decât cu Mitropolitul Streza care spune oamenilor bătrâni prin mănăstiri că homosexualii le vor fura copiii. În timp ce o parte semnificativă a preoților fac propagandă, alții au ales calea dulcegăriilor creștinești care să argumenteze discriminarea.

Ai mei au ales tăcerea.

Un conflict care îi roade pe ai mei: copilul vs biserica

Acest referendum a dezbinat familia noastră și încercăm cu toții, prin respect, să o ținem cât de cât împreună. Deși ei gândesc asemenea multor creștini și nu consideră că persoanele de același sex pot forma o familie, conștientizează conflictul între valorile lor și realitate.

Realitatea este că eu voi trăi și voi forma o familie pe viață cu bărbatul de lângă mine, iar acest fapt nu poate fi negat doar pe criterii de credință personală. Toți credem în familie, în valori comune, iar diferența este sexul partenerului, nimic mai mult. Pe ei nu asta îi deranjează cel mai mult, ci ura socială. Părinții mei trăiesc cu o spaimă zilnică.

Oare vor afla enoriașii că am un fiu gay?
Oare îmi vor încuia biserica și mă vor huli după 25 de ani de slujire și dedicare?
Oare preoții, colegii mei, își vor pierde respectul față de mine, mă vor evita, bârfi și denigra?

Din păcate, răspunsul la toate aceste temeri în mintea lor este mereu același. DA. Toate se vor împlini.

Părinții mei au de ales între mine și biserică, dar în realitate nu pot face o alegere definitivă, așa cum cer clipurile de propagandă CpF.

„Vor trebui să stea acasă, iar asta nu le pune sub semnul întrebării credința, ci este singura opțiune care îi va face sa poată dormi noaptea.”

Sora mea consideră că familia se întemeiază între un bărbat și o femeie și că ar trebui ca noi - homosexualii - să primim o alta formă de recunoaștere. Dar, deși crede astfel, nu va merge nici ea la vot. Stă acasă pentru că știe că acum nu se clarifică definiții așa cum spune Coaliția (acestea sunt deja în Codul Civil), ci se legitimează social homofobia și ura. Se folosește „GAY-ul” ca un simbol al decăderii occidentale în fața căreia România trebuie să se apere cu orice armă. Acesta nu este un referendum despre gay și familie, ci despre Uniunea Europeană.

Personajele din imagine nu au legătură cu conținutul articolului. Fotografie via Pixabay

Tatăl meu va întoarce și celălalt obraz

Creștinismul i-o cere și el o va face. Tata, în credința lui, își va întoarce obrazul din supunere față de biserică și va citi, în duminica de 7 octombrie, predica impusă de patriarhie sau episcopii, prin care va îndemna enoriașii să-mi fure dreptul la egalitate în fața legii. Mă va vinde cu inima frântă și bolnavă și plângând apoi în aceeași zi pentru ce a făcut. Își va înghiți teama și durerea pentru că altfel nu se poate. Altfel, și-ar pierde locul de muncă pe care l-a avut toată viața și tot respectul unei comunități.

Prețul plătit pentru propagandă este tortura psihologică îndreptată asupra comunității LGBT și a familiilor acestora. Prețul plătit ar fi în opinia domnului Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, normalitatea căsătoriei unui bărbat gay cu o femeie heterosexuală care nu va fi iubită și apreciată niciodată, dar care va zămisli prunci pentru marele ideal al „continuității neamului”. Totul pentru țară!

Prețul plătit este al libertății noastre, a tuturor. Mama, tata, frații mei, toți trebuie să tacă. La fel și familiile celorlalți membri ai comunității LGBT care nu trăiesc în capitală și nu au curajul de a fi out.

Adevărul este că la mine în oraș eu nu mai știu niciun alt gay asumat. În orașele de provincie nu există homosexuali, ei sunt ascunși de frică. Iar această frică trebuie menținută printr-o propagandă prezentă la fiecare colț de stradă sau de pâine, la TV și chiar în online.

Pentru a trece acest referendum, s-au dat legi cu dedicație pe ultima sută de metri, iar CNA a schimbat legea campaniei cu doar trei zile înainte de scrutin pentru a se putea face îndemnuri de prezență la vot în 6 și 7 octombrie, fapt ilegal până în acest moment. Și, în timp ce justifici că majoritatea decide, privește către noi, comunitatea LGBT și gustă din acest „trup” și „sânge” al dictaturii religioase la care suntem supuși în aceste zile.

Sper că internetul va putea coagula trei milioane de români din cei aproape șase milioane necesari cvorumului, care vor sta acasă pe 6 și 7 octombrie, invalidând prin alegerea lor justă, legală și legitimă de a boicota, un referendum care tocmai îmi distruge familia.