Fotografii cu cel mai cunoscut crematoriu din București

Când eram mic îmi petreceam fiecare vacanță de vară pe la bunici, într-un sat mic din Suceava. Bunica, o femeie simplă, cu frică de Dumnezeu și cu datina-n sânge, mă lua cu ea la toate evenimentele mondene din sat. Pe lângă mersul obișnuit la slujbă, în fiecare duminică, cel mai frecventat loc pentru adunare socială era tot biserica, dar din alt motiv: înmormântările.

Am fost la atât de multe înmormântări, încât ajunsesem să le simt ca un fel de party. Nu mai era nimic trist. Primeam suc, dulciuri, mâncare din abundență, alți copii cu care să mă joc leapșa printre morminte. Eram obișnuit cu ideea de înmormântare și ritualul își cam pierduse din valoare. Am descoperit tot pe-atunci, în filme, ideea de incinerare.

De atunci n-am cunoscut pe nimeni care să aibă o rudă într-un borcan deasupra televizorului, dar ar putea fi o opțiune de ritualizare a corpului destul de bună. Mai ales că un loc de veci poate să te coste și câteva mii de euro, alternativa incinerării nu poate fi așa rea. Acum, în București, există un singur crematoriu funcțional, cel de Vitan-Bârzești. Însă București îl are și pe unul dintre cele mai vechi locuri de tipul ăsta din zona balcanică: crematoriul „Cenușa". Domină parcul Tineretului și e văzut ca un edificiu exotic. Totuși, în interior e mai mult ca o casă părăsită decât un loc al groazei.

Au trecut câteva zecii de mii de persoane p-aici și a funcționat câteva decenii bune. Din păcate nu mai este funcțional de prin 2002, dar este un loc foarte bun pentru fotografii. Așa a ajuns și Mihai Petre acolo, un fotograf de 30 de ani din Capitală.

„Fie că va fi renovat și transformat într-un muzeu, fie că va fi lăsat să se degradeze ca până în prezent, cu timpul acesta se va schimba," mi-a zis Mihai, care a ajuns să-l fotografieze și pentru că avea niște amintiri apăsătoare din copilărie. De intrat, a intrat destul de ușor. A obținut acces de la Administrarea Cimitirele și Crematoriilor Umane (ACCU) și s-a pus pe fotografiat.

„Feelingul e fascinant, având în vedere că am copilărit în cartier, în fumul crematoriului. Eram nerăbdător să-l explorez. Îl mai vizitasem, dar doar în zonele «civile», în columbar (acolo unde sunt ținute urnele cu cenușa celor incinerați). Atunci nu am avut acces peste tot, să pătrund în străfunduri, și să aflu adevărul despre diversele legende urbane care îl înconjoară. Nu, nu am descoperit tuneluri sau ascuzători. Doar praf, păianjeni, și urmele lui Sergiu Nicolaescu lăsate în urma filmărilor," mi-a spus Mihai.

„În interior fiecare element decorativ are o semnificație, doar să caști bine ochii, multe dintre ele orientale, exotice, alese parcă să amplifice durerea și solemnitatea. Apropo, numele uneia dintre statuile de la intrare este «Durerea»."

Chiar dacă la noi nu-i prea populară metoda asta de dispariție, sunt oameni care cer ca cenușa să le fie transformată în medalioane sau să fie suflată de vânt peste mare. Ba chiar, în America, sunt oameni care vor ca cenușa să fie pusă-n gloanțe și altcineva să tragă după căprioare cu ele. Mihai nu vrea nici groapă, nici crematoriu.

El e mai mare fan al criogenizării, măcar mai ai o oarecare speranță că în viitor ai putea fi înviat. Până o să vedem și viitorul, aruncă un ochi peste fotografiile astea și să vezi și cealaltă opțiune de după moarte.