Cum arată marșul din București unde ți s-a spus că eroii neamului sunt legionarii
Arsenie Boca, simbol al neamului românesc. 
Știri

Cum arată marșul din București unde ți s-a spus că eroii neamului sunt legionarii

Frăția Ortodoxă și Noua Dreaptă i-au comemorat pe eroi cu cântece legionare, cruci și preoți.
Iulia Roșu
Bucharest, RO
ED
fotografii de Eli Driu

Dacă te-ai întâlnit ieri cu un grup de oameni îmbrăcați în costume populare, cu icoane și drapele, purtând mândri în brațe portrete ale eroilor legionari ai neamului românesc, să știi că ai dat peste Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruință”, organizația care și-a făcut datoria față de patrie și atunci când filme necreștinești (cu homosexuali!) au fost proiectate la cinematograful de la Muzeul Țăranului Român.

Publicitate

Atunci a fost un protest, acum - un marș pentru „a cinsti memoria eroilor neamului românesc”, adică pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul „Mișcării Legionare”, Toma Arnăuțoiu, eroul din munți, Vlad Țepeș (Unde ești tu, Țepeș Doamne?), Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, preotul Iustin Pârvu, Arsenie Boca și alți români cu convingeri mai mult sau mai puțin legionare.

Dan Ciprian Grăjdeanu, liderul Frăției.

Cei aproape o sută de frați ortodocși de dreapta - printre care s-au numărat și femei acoperite de basmale sau copii confiscați în numele unei cauze greu de explicat - s-au plimbat prin București pe un traseu care a început de pe Dealul Mitropoliei, a trecut pe la Piața Unirii, Universitate, Romană, Victoriei și s-a oprit la Arcul de Triumf. S-au cântat melodii patriotice, s-au pus imnuri legionare la o boxă portabilă, s-au împărțit pliante și broșuri cu ce înseamnă Frăția Ortodoxă și cum poți să fii și tu un bun creștin, mai ales dacă ești tânăr și, implicit, ai luat-o pe drumul pierzaniei progresiste.

Pe lângă frații ortodocși, au participat la marș și cei din Noua Dreaptă, oamenii care urăsc tot ce e străin - creștinește, fără discriminare. Și ei au protestat la MȚR, gata să oprească propaganda occidentală și să își ia țara înapoi, cu valorile bazate pe superioritatea sângelui, antisemitism morbid și fundamentalism religios.

Așa s-au plimbat ieri, prin Capitală, susținători ai fostei Gărzi de Fier, oameni pe care o să-i tot vezi pe la diverse proteste sau evenimente de susținere a fasciștilor - eroi de neam, fiindcă legea dată în 2005, „privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, nu le interzice să o facă. Adică, nu s-a ajuns chiar la salutul nazist, așa că e dreptul lor să-și exprime convingerile (oricât de periculoase ar putea fi ele).

Publicitate

Ce-i drept, capitolul ăsta al eroilor legionari ai României este unul dificil, apărat în nenumărate rânduri de neo-legionarii noștri, mai ales de cei intelectuali, care s-au străduit de-a lungul vremii să demonstreze că activiștii de prin „cuiburi” nu erau fasciști sau că autori care simpatizau inițial cu Hitler nu trebuie automat puși la zid. Ca exemplu de caz, poți să citești dezbaterea dintre Andrei Pleșu și Radu Ioanid (Director al Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA) despre scriitorul Horia Vintilă, condamnat pentru crime de război, dar care s-a dezis apoi de titluri de tipul: „Hitler va salva Occidentul“, scrise de el între 1937 și 1941. Dar, vorba aia, Hitler a înnebunit abia în 42.

„Eu ce îi spun copilului meu când doi bărbați se pupă pe stradă?” sau „Eu ce îi spun copilului meu când trece pe lângă oameni care merg cu poza lui Arsenie Boca în brațe?”. Dileme în viața de român

Frăția Ortodoxă n-a lipsit nici de la protestul față de decizia Primăriei Sectorului 4 de a schimba numele liceului Mircea Vulcănescu (alt erou antisemit), dar nici de la marșul pro-viață, dar mai mult anti-gay și anti-avort, organizat de Asociația „Pro Vita”. Acolo, coloana creștină era condusă de Gigi Becali - supărat rău pe bărbații homosexuali.

Și pentru că tot vorbeam de frații ortodocși, pe 9 iunie va avea loc Marșul București PRIDE. Neo-legionarii cel mai probabil nu vor rata momentul pentru a se afișa cu sutane, icoane și mesaje homofobe în preajma evenimentului, dacă e să te iei după anii trecuți.

Până atunci, poți să te uiți la fotografiile astea cu pretinșii creștini care vor să elimine establishment-ul progresist.

Publicitate

Tineri care au fost salvați de Frăție.