Istorie

Șeful mafiei care a stat la baza personajului Don Corleone din „Nașul”

Precum legenda filmului, Frank Costello a supraviețuit asasinatului și a încercat să-și conducă familia spre onoare după un trecut brutal.
Imaginea din stânga: Marlon Brando ca Vito Corleone în Nașul. Credit: Paramount Pictures. Imaginea din dreapta: Frank Costello depunând mărturie în fața Congresului în 1951. Credit: Library of
Congress)

În mai 1957, gangsterul din New York, Frank Costello, a fost victima unei încercări de asasinare orchestrată de Vito Genovese, rivalul său, pentru controlul a ceea ce a fost la un moment dat familia interlopă a lui Lucky Luciano. Luciano, la momentul ăla era exilat în Talia, iar Costello și Genovese se aflau într-un conflict de lungă durată ca să ajungă la conducerea lumii interlope. Genovese era puțin mai imprudent – poate mai lacom – și l-a convins pe Vincent „Bărbia” Gigante să-l linșeze pe Costello. Cumva (glonțul i-a julit capul, dar nu i-a străpuns craniul) capul mafiei a supraviețuit. A observat că ceva nu era în regulă, în orice caz, și a început să iasă din viața asta, ca să se pensioneze la casa lui din Sands Point în Long Island. Costello a încercat să-și trăiască viața într-o manieră normală, să moară în propriul pat și nu de mâna unui asasin, în ciuda rădăcinilor Cosa Nostra.

Publicitate

În cartea lui viitoare, Top Hoodlum: Frank Costello, Prime Minister of the Mafia, câștigătorul premiului Pulitzer pentru literatură și istoric specializat în mafie, Anthony M. DeStefano narează viața lui Costello, un bărbat ale cărui conexiuni politice au ajutat Mafia să facă practic ce dorea. VICE a vorbit cu DeStefano ca să afle cât de mult a servit Costello ca model pentru Don Corleone al lui Mario Puzo, din Nașul, despre diverșii politicieni puternici (inclusiv un viitor președinte) cu care s-a întâlnit și cât de mult s-a apropiat Costello de atingerea legitimității pe care și-o dorea.



VICE: Se zice des în cercurile obsesive ale mafiei că Frank Costello a fost modelul pentru Don Corleone al lui Mario Puzo. A confirmat vreodată Puzo asta?
Anthony M. DeStefano: Nu știu dacă Puzo a zis-o vreodată, dar imaginea lui Costello a fost parte din inspirație. Cred că este posibil să mai fi fost vorba de alții doi în mix. Don Joe Profaci, care era magnatul uleiului de măsline – a fost un punct de legătură cu Don Corleone și afacerile sale. De asemenea: Carlo Gambino. Costello nu avea familie, dar Gambino și Profaci da. Cred că ei sunt cei trei lideri mafioți care au inspirat și au contribuit la caracterizarea lui Don Corelone. Este un amalgam din toți trei.

De ce crezi că mafioții reali precum John Gotti și Al Capone au parte de mai multă atenție și notorietate în cultura pop decât cineva ca Frank Costello, deși Costello a avut cu siguranță mai multă putere și influență în momentele lui de vârf.
Costello nu era un criminal. Nu era un tip dur. Era mai degrabă un politician, un facilitator, un fel de diplomat. Gotti și Capone au primit mai multă publicitate pentru că Capone a fost portretizat în The Untouchables. A fost un gangster de mare rang pe la mijlocul secolului al 20-lea. Gotti a vrut să fie un gangster și cumva a umplut o nevoie în anii 1980 și începutul anilor 90 de oferi un fel de imagine de tip mafiot pe care o aveau cei din trecut față de presă și public.

Publicitate

De unde crezi că a venit dorința lui Costello de a fi respectat în înalta societate – dorința lui să se ridice deasupra mafiei?
A început cu faptul că el venea dintr-un mediu și o familie de imigranți săraci. Când a văzut cum trăia pătura de vârf a societății, a aspirat și el la acel respect pentru că nu avusese parte de el. A vrut să fie amintit ca cineva care era legitim pentru că voia să se scuture de imaginea de gangster cumva imigrant și sărac. Dar în final nu a putut să facă asta. Și-a blestemat viața de gangster în care crescuse. Era un produs al timpurilor, pentru că majoritatea tipilor ăstora nu aveau prea multe când venea vorba de resurse familiale sau conexiuni normale din afară. Trebuiau să reușească pe cont propriu, să facă lucruri care erau ilegale, dar pe care publicul le dorea, ca bețiile și jocurile de noroc.

Cât de atinși de mafie erau politicienii din New York sau polițiștii din vremea lui Costello în comparație cu restul țării?
Poliția era implicată în Prohibiție în sensul că mișcau alcool și făceau contrabandă cu băuturi pentru gangsteri și descărcau transporturile. Politicienii vedeau mafia ca fiind o sursă de bani, de care ei aveau nevoie. Dar dacă te uiți prin țară, în locuri precum Kansas City, mafia a avut influență și acolo. Chiar și în Sud, în zona Arkansas. Mafia, așa cum era în acele orașe, avea aceași țintă, dar în New York a fost mai amplificată, pentru motivul evident pentru care New York era capitala media.

Publicitate

Toată lumea a auzit de Tammany Hall în momentele de glorie, dar cred că cititorii vor fi surprinși să afle cât de implicați erau oameni precum Costello în evenimentele politice de masă.
În 1932, se afla cu delegații la Democratic National Convention în Chicago și lucrau ca să îi asigure lui Franklin D. Roosevelt nominalizarea la prezidențiale. Era la convenție cu liderul Tammany, Jimmy Hines, care ani mai târziu va fi închis pentru corupție. Hines primea plăți dese de la jucătorii de noroc, controla un magistrat care dădea la o parte cazurile de infracțiune la cererea sa, avea influență asupra biroului procurorului din Manhattan și proteja operațiunea cu jocuri de noroc a lui Dutch Schultz.

Dar de ce anume mai era New York-ul un teren fertil așa de perfect pentru contrabandiști, mafioți și pentru polițiștii corupți cu care lucrează, în comparație cu alte orașe mari?
New York-ul avea cinci familii – acea structură era pusă în mișcare de Luciano. Mașinăria democratică, pe vremea Tammany, devenea mai săracă cu trecerea timpului – vorbim despre secolul al 20-lea – și aveau nevoie de o sursă financiară bună. Gangsterii erau sursa lor pentru că aveau un stoc de bani mare de pe vremea prohibiției. Puteau seduce politicienii de care mafioții aveau nevoie pentru favoruri. Să aibă poliția și guvernul de partea lor. Ca să creeze un fel de structură, într-un sens politic, care să fie favorabilă crimei organizate.

Publicitate

New York-ul a fost destul de corupt politic în ultimii ani, cu câțiva lideri politici din Albany neatinși inițial, ulterior în decădere. Se compară corupția de acum cu cea de atunci?
Nu cred că mafia a influențat corupția din New York de decenii, care exista încă din anii ‘60 sau ‘70. Dar încă avem, esențial, aceleași motive pentru corupție: banii și puterea. Felul în care este sistemul politic aici, bazat pe donații politice și bani, este propice corupției.

Cât din evitarea condamnării majore a lui Costello – în ciuda proeminenței sale – a fost noroc?
Norocul a fost o parte din asta. Era în ascensiune prin anii 1820, 1930 și 1940 când legile nu erau atât de concentrate și reglate cum sunt astăzi cu statute șantajiste. Când s-au dus după el pentru Prohibiție, și pentru taxe, n-au avut probele împotriva lui. Din anumite puncte de vedere, el a fost Teflon Don al acelei perioade pentru că a evitat cazurile care i-au învins pe contemporanii săi. A fost investigat pentru diverse treburi, dar nu l-au căutat decât mai târziu, când în sfârșit au primit o citație de nesupunere federală pentru el fiindcă nu a vrut să depună mărturie în fața Congresului.

Cât de aproape de legitimare crezi ca a fost Costello pe vremea lui? A obținut ce voia sau încă mai lupta pentru mai mult?
După părerea lui s-a apropiat, dar în mintea societății mai avea de parcurs ceva distanță. Fiorello LaGuardia (primarul New York-ului) s-a dus după el cu forță maximă, pentru operațiunile cu jocuri de noroc din oraș, numindu-l unul din tâlharii și golanii șantajiști. L-a urmărit cu entuziasm și asta i-a creat probleme fiindcă l-a forțat pe Costello să-și mute operațiunile jocurilor în sudul Louisianei. Atenția pe care a primit-o Costello de la oamenii legii l-a împiedicat să scape de imaginea aia de șantajist, de cap de mafie. Ai văzut asta în audierile Kefauver.

Costello a crezut că va scăpa cu mărturia lui, dar s-a întâmplat pe dos. Oamenii au ieșit dând din cap și concluzionând: „Ei bine, tipul asta face ceva greșit sau a făcut ceva greșit în viață.” Nu a avut de fapt niciodată voie să se dezică de imaginea asta. Chiar dacă faci bani legal, dacă ai imaginea asta nasoală, acea reputație, te va împiedica să ajungi așa zis legitim. Cred că lumea avea impresia că el nu e pe bune. Indiferent ce credea sau făcea el.

Acest articol a apărut înițial pe VICE US.