Internet

„Sânii din ananas” sunt noua modă pe Instagram

O nouă modă care să-ți distrugă feed-ul împreună cu toată pâinea aia prăjită cu avocado.
Screenshot via Instagram

În ultimele secole, ananasul a fost un simbol al ospitalității pentru gazdele grațioase din SUA. Conform unei posibile legende apocrife, când căpitanii navali din New England se întorceau din călătoriile în Caraibe, își puneau un ananas în gard ca să-și anunțe prietenii și familia că au ajuns cu bine acasă. Fructul, care nu este nici pe departe nativ din SUA, servea de asemenea și ca invitație neoficială pentru oricine să vină în vizită, să bea un păhărel și să-l asculte pe căpitan cum vorbește despre comerțul cu condimente sau mai știu eu ce.

Publicitate

În secolul al 17-lea, ananasul reprezenta un fel de bogăție extravagantă, iar aceste delicatese ultra rare puteau costa până la 8 000 de dolari per bucată. În ciuda prețului piperat – sau din cauza lui – coloniștii foarte bogați erau cunoscuți pentru importul ananasului și pentru că-l foloseau ca aliment central la petrecerile unde transmiteau prietenilor mesajul: „Dă-vă dracu, am bani de fructe”. În secolulul nostru 21, totuși, The Sun insistă că aceste fructe tropicale omniprezente sunt o modalitate pentru femei să amintească tuturor că au sâni.

Sânii din ananas sunt ultima modă, de la celebrități la bloggeri, rețelele sociale sunt înnebunite după asta”, scrie tabloidul britanic. „Moda asta îi arată pe utilizatorii de Instagram pozând topless cu ananași în fața sânilor”. (Ah, ne-am prins acum!) Conform The Sun, această poziție este faimoasă printre cei care au acces la un departament robust de legume-fructe și/sau o stațiune de vacanță, inclusiv participanta la un reality show TV britanic, Sophie Kasaei, modelul italian Valentina Fragegrada și alte modele și actrițe.

„Poziția asta este atât de populară, încât există și o pagină de Instagram dedicată modei”, spune The Sun. Ăsta este un adevăr – dar a existat cu mult înainte de vara asta. Acel cont de Instagram @fruitbra a fost creat la finalul lui mai 2017, iar printre participanți se numără nu numai ananași, ci și nuci de cocos, pepene, papaya, fructul dragonului, avocado și pepene cantaloupe. (Mai are și o poză cu tematică de stea de mare, care ar fi trebuit descalificată. Nu, nu este vorba despre fructul stea).

Publicitate

Între timp, hashtag-ul #pineappleboobs a fost folosit doar în 324 de poze. Prima oară în octombrie 2013 de către o companie care vindea bikini și topuri cu ananași printați în zonele acelea de corp. Deși s-a intersectat cu @fruitbra, majoritatea pozelor cu acel hashtag au legătură cu costumele de baie, tricourile și alte haine cu ananași falși care acoperă sânii purtătorului. (Contul care a dat naștere la #pineappleboobs, @amorromacollective, nu a mai postat nimic din iulie 2016, iar site-ul nu mai este activ.)

Josh Cantu, un adept timpuriu al ananasului, a postat o descriere obscură la poza lui. Când a fost întrebat de asta el a răspuns: „Dă-vă-n pula mea, o să devin Insta Faimos, nu mai contează, frățioare.” Bravo, frățioare!

Ai reușit.

Articolul a apărut inițial pe US.