De ce nu seamănă violențele de la protestele din Franța cu cele din România

Forțele de ordine din Franța au acționat exact pe dos decât au făcut-o cele din Piața Victoriei, în 10 august.

|
06 decembrie 2018, 8:49am

Fotografie de Johnny Bigoode

Franța se confruntă de trei săptămâni cu o mișcare populară care crește în intensitate în ciuda apelului autorităților la „pace socială”. Au murit trei oameni în violențele provocate de unii protestatari, 110 oameni au fost răniți și 270 au fost arestați de forțele de ordine.

În acest context a apărut tentația unora de a compara ce se întâmplă acum în Franța cu protestele din 10 august din România, marcate de violențele jandarmilor. Spre exemplu, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea s-a întrebat, retoric, de ce marii lideri ai UE nu au condamnat intervenția în forță a forțelor de ordine din Franța așa cum au făcut în cazul României?

În realitate, cele două situații sunt foarte diferite.

Protestele din Franța au plecat de la scumpirea litrului de benzină cu 0,6 euro, din cauza creșterii taxelor, ceea ce la prima vedere ar putea părea un lucru minor. Totuși, după ce faci calcule, realizezi că scumpirea carburanților lovește în primul rând în francezii care nu locuiesc în marile centre urbane și care trebuie să folosească zilnic mașina pentru a putea merge la lucru.

Una dintre femeile participate la protestele din primele zile a explicat că ea plătește în jur de 800 de euro pe lună pentru benzină, în condițiile în care trăiește din salariul minim pe economie care este de 1 500 de euro pe lună (brut).

Participanții sunt îmbrăcați simbolic cu veste galbene fosforescente, folosite de regulă pe șantiere și în cazuri de urgență. Protestatarii se mobilizează pe rețelele sociale, nu au lideri, iar fiecare grup acționează independent, după ideile unuia sau altuia: unii au blocat punctele de taxare de pe autostrăzi, permițând șoferilor să treacă fără a plăti taxa de trecere (o pierdere pentru companiile de administrare a autostrăzilor care se ridică la milioane de euro). La Mulhouse, vestele galbene au blocat portul, alții au blocat accesul în supermarketuri sau la rafinăriile de petrol, chiar și punctul de frontieră dintre Franța și Spania, cel de la Biriatou, cu intenția de a stârni o reacție și din partea spaniolă.

La început, președintele Macron și guvernul au spus că vor menține creșterea taxei pe combustibil, subestimând însă susținerea populației pentru proteste. Sondajele au arătat că 75% din francezi erau de partea „vestelor galbene”. Una dintre explicațiile acestei solidarități este aceea că majorările de prețuri afectează clasa de mijloc și cea săracă, în general oameni împovărați de taxe și impozite și care au ajuns să apeleze la împrumuturi la bănci pentru a supraviețui. Mulți au ieșit acum pentru prima dată în stradă. În Franța se estimează că un milion de muncitori trăiesc sub pragul sărăciei.

În aceste condiții, decizia puterii de a menține creșterile de prețuri a fost interpretată de mulți ca fiind una de sfidare. Președintele Macron a fost bancher și pare rupt de realitatea „Franței de jos”, adică a celor care trăiesc din salariul minim pe economie, din minimum social sau sunt în șomaj.

Tot în timpul protestelor s-a invocat, de asemenea, faptul că una din primele măsuri pe care le-a luat domnul Macron de când a ajuns la putere a fost să elimine impozitul pe marile averi, un impozit care i se aplica și lui însuși, ajutându-i astfel pe cei bogați. Unii și-au adus aminte și de exprimările neinspirate ale președintelui în exercițiu făcute în discuțiile cu oameni de pe stradă, cum a fost, spre exemplu, atunci când l-a sfătuit pe un tânăr să se ducă să-și cumpere un costum dacă vrea să-și găsească de lucru.

Nu este de mirare că popularitatea președintelui, care deja era foarte scăzută, a coborât și mai jos după reacția sa față de vestele galbene, până la 23%, potrivit ultimului sondaj Ifop-Fiducial, un scor alarmant.



De la începutul protestelor, manifestanții au anunțat că în fiecare sâmbătă, se vor duce să protesteze la Paris, unde se află și centrele decizionale. Protestatarii au mers pe Champs Elysées, în apropierea palatului prezidențial. Voiau să fie văzuți și auziți de președinte, nu lăsați pe Champs de Mars, izolați, acolo unde numărul lor ar fi fost minimalizat, din cauza spațiului înconjurător foarte mare.

Primul protest s-a sfârșit cu violențe, la fel și următoarele. Forțele de ordine au ripostat și au arestat protestatari în masă. Judecați de urgență, cei mai mulți au fost condamnați la câteva luni de închisoare cu suspendare, dar au reușit să stârnească simpatia populației.

Majoritatea inculpaților manifestau pentru prima dată, nu aveau caziere și erau provinciali veniți în capitală, unii chiar pentru prima dată în viața lor. Profilurile arestaților par ieșite din cărțile lui Victor Hugo sau Zola: poporul sărac, muncitor, disperat, care suferă și moare în indiferența politicienilor și a lumii financiare. O întoarcere în secolul XIX, la care nu se aștepta nimeni în Franța secolului XXI.

Democrația franceză s-a construit pe ideea de violență a poporului împotriva privilegiaților, împotriva injustiției sociale: „Liberté, égalité, fraternité”.

În Franța se spune că președintele este „un monarh republican”, ceea ce îl obligă să respecte poporul care l-a ales ca reprezentant. De asemenea, revoluția franceză reprezintă și momentul de constituire a contractului social, în care populația deleagă puterea unor reprezentanți aleși care gestionează, în numele lor, respectând interesele tuturor, afacerile publice, Republica.

Legea franceză este foarte strictă în ceea ce privește violența împotriva protestatarilor

Contractul social din Franța implică o concesiune majoră, cea a delegării violenței către stat. Ea trebuie să fie în egală măsura proporțională și să aibă ca singur scop să apere cetățenii.

În Franța, este exclus ca forțele de ordine să fie cele care declanșează violența, din contră, trebuie ajuns la un anumit grad de violență din partea protestatarilor pentru ca polițiștii să primească ordine de a se apăra. Legea franceză este foarte strictă în acest sens și apără în primul rând cetățenii.

Sâmbătă trecută, la Pau, membrii unui batalion de poliție și-au dat jos căștile după negocieri cu protestatarii care cântau imnul național, La Marseillaise, la acel moment. Protestarii i-au aplaudat.

În alte părți, din contră, au avut loc scene de o violență extremă, unele fiind chiar filmate, în care forțele de ordine au bătut un protestatar ajuns la spital. O anchetă s-a deschis în acest caz.

În alte situații similare, justiția franceză a condamnat drastic polițiștii care au manifestat violențe disproporționate asupra protestatarilor.

Este foarte ușor de observat că jandarmii nu au fost cei care au provocat protestatarii, așa cum s-a întâmplat cu forțele de ordine din România, în 10 august, în Piața Victoriei. Dimpotrivă, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și flash balls doar după ce unii protestatari, de fapt extremiști infiltrați printre vestele galbene, au aruncat în ei cu sticle și pavaje scoase de pe șosea sau chiar cu acid. Protestatarii violenți au și vandalizat magazine și Arcul de Triumf.

În Franța, forțele de ordine nu au dreptul să amendeze un cetățean care protestează, indiferent dacă protestul este declarat, autorizat sau nu. Iar pentru a putea aresta un manifestant, el trebuie să fie prins în flagrant în timp ce degradează bunurile publice sau private, iar forțele de ordine trebuie să aducă această dovadă în fața judecătorilor.

Instituțiile UE nu au de ce să ceară anchete în ceea ce privește protestele din Franța, cum cerea vicepreședintele ALDE, pentru că justiția franceză are deja jurisprudență în cazuri similare, iar astfel de situații se judecă în regim de urgență. Ancheta și judecata infracțiunilor săvârșite la proteste se derulează foarte repede, cât mai aproape de momentul evenimentelor, tocmai pentru a evita neîncrederea cetățenilor în sistemul judiciar și în independența justiției. În plus, forțele de ordine se desolidarizează rapid de polițiștii violenți, care încalcă regulile. Unii dintre aceștia ajung la închisoare.

Ce se întâmplă mai departe?

Emmanuel Macron și-a anulat toate vizitele în afara țării pentru a se ocupa numai de problemele interne. Situația a devenit extremă și acum vestele galbene cer, din ce în ce mai apăsat, demisia președintelui.

„Este o anumită urgență de a calma climatul social… cred că riscul major pentru Franța nu este acum revoluția, ci mai degrabă lovitura de stat”, spunea istoricul Emmanuel Todd pe postul de radio France Culture.

Recent, prim-ministrul Edouard Philippe a anunțat suspendarea creșterii taxei pe carburanți, menținerea tarifului gazului și a electricității la nivelul actual pentru iarna aceasta, dar și înăsprirea controlului tehnic pentru autovehicule. Niște măsuri care, speră clasa politică, va readuce pacea socială și va permite deblocarea economiei. Până în acest moment, protestele au costat 0,1% din PIB-ul național, o pierdere pe care Franța nu și-o poate permite chiar acum, în perioada dinainte de Crăciun.

În rândul protestatarilor, măsurile anunțate de guvern au fost primite ca o dovadă a fricii autorităților. O primă victorie.

Din nou, se poate remarca atitudinea împăciuitoare a autorităților franceze care își dau seama că situația este explozivă și că trebuie să facă un pas înapoi. În România, autoritățile și propaganda acestora i-au jignit pe protestatari și i-au acuzat că au vrut să dea o lovitură de stat. Guvernul Dăncilă nu a făcut niciun pas înapoi în intenția de schimbare a legislației penale, ba mai mult se pare că pregătește o amnistie care să-i ajute pe politicienii acuzați de corupție, în ciuda avertismentelor venite de la Bruxelles.

Ministrul de Interne francez, Christophe Castaner, a îndemnat vestele galbene să nu mai vină la Paris, forțele de ordine fiind depășite de evenimente. Sindicatele de poliție au îndemnat autoritățile să acționeze pentru a readuce pacea socială în Franța. Un sindicat de poliție a depus deja un preaviz de greva începând cu ziua de sâmbătă. Cu toate acestea, cetățenii nu vor să cedeze pentru că neîncrederea în politicieni pare să fi ajuns la un punct fără întoarcere. Se anunță deja a patra sâmbătă de protest în capitala Franței la care vor participa alături de vestele galbene, liceeni, sindicate din transportul rutier și agricultori. O situație care se anunță deja explozivă.

Irene Costelian este jurnalistă franceză și colaborează cu Liberation, France Culture și Arte.

Editor: Gabriel Bejan

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE