FYI.

This story is over 5 years old.

Capsula în formă de ou care îți salvează viața în caz de cutremur

Inginerul mexican Reynaldo s-a inspirat din designul preistoric pentru capsula menită să reziste la impact violent.
oul capsula
Reynaldo Vela prezintă Capsula K-107. Imagine: Paul Biasco

În timp ce străzile din Alaska sunt ocupate de echipele de salvare care încearcă să repare situația după un cutremur major care a avut loc pe 30 noiembrie, în cartierul La Condesa din Mexico City, oamenii s-au adunat să admire o capsulă în formă de ou, rezistentă la impact, dotată cu mâncare pentru o lună în caz de dezastru.

Prețul ei? Doar zece mii de dolari.

Deși cartierele precum La Condesa și Roma sunt încă în reparații după cutremurul Puebla din septembrie 2017, există și multe clădiri abandonate. Din unele au rămas doar grămezi de moloz. Dar un tânăr inginer mexican crede că a găsit o soluție parțială pentru următorul mare cutremur.

Publicitate

Soluția, conform inginerului Reynaldo Vela, în vârstă de 32 de ani, vine sub forma unei capsule în formă de ou care li se vinde, deocamdată, doar bogaților și corporațiilor. Când simți că tremură pământul, nu trebuie decât să sari în ou, să tragi zăvorul și o să fii ok chiar dacă se dărâmă clădirea pe tine. Cel puțin așa susține inventatorul.

După cum a scris ziarul El Universal anul acesta, capsula, care are senzori de alertă seismică și semnale luminoase cu GPS, a fost aprobată de statul Mexic, de Consiliul Național al Științei și Tehnologiei și de campusul Atzcapozalco al Universității Naționale Autonome din Mexic, cât și de mai multe laboratoare și organizații private.

Întrebarea este dacă această capsulă va deveni un obiect la ordinea zilei în sufrageriile și birourile din Mexic și din toată lumea. Nu de alta, dar arată cam morbid – un sicriu strălucitor din viitor.

Oul, numit Capsula K-107, a fost perfecționată timp de opt ani, după cum mi-a povestit Vela într-un interviu pe care i l-am luat la sediul companiei sale. Vela mi-a zis că înainte de cutremurul din septembrie 2017 vânduse doar trei capsule. (A patra capsulă era la el acasă, dar el era pe stradă când a lovit cutremurul.) De atunci, a vândut peste 110 bucăți și are o listă de așteptare cu persoane din tot Mexicul.

The egg.

Imagine din arhiva K-107

Compania lui Vela, K-107, a experimentat cu diverse designuri și materiale în ultimii ani, dar s-a oprit la o formă preistorică: oul de velociraptor. Forma finală i-a venit echipei de ingineri sub forma unei fosile de la Timmo Hofman, un paleontolog canadian prieten cu Vela.

Publicitate

„De aici, am început o investigație specială despre oul de velociraptor, pe care l-am combinat cu oul normal”, mi-a zis Vela. „Am făcut și teste de impact la viteze mai mari de o sută de kilometri la oră.” (Adevăratul test de rezistență e capătul de sus al oului, peste care probabil va cădea o clădire). „Oul normal a rezistat foarte bine, dar cel de velociraptor a rezistat și mai bine, pentru că e mai convex decât unul normal.”

Cetățenii obișnuiți din Mexico City nu au acces la produsul lui Vela, dar merită menționat că K-107 a anunțat că donează câte o capsulă cetățenilor vulnerabili (de exemplu, cetățenii în vârstă) pentru fiecare zece capsule pe care le vinde. Între timp, multe zone din capitală sunt supuse riscului din cauză că fundația orașului stă pe o fostă albie de lac, care amplifică efectele activităților seismice.

În urma cutremurului cu magnitudine de opt grade din 1985, care a ucis peste zece mii de persoane și a distrus peste patru sute de clădiri, orașul a implementat un cod strict de construcție. Totuși, multe dintre clădirile construite după noul cod s-au prăbușit în timpul cutremurului Puebla, conform raportului Mexicans Against Corruption, o organizație non-profit constituită din jurnaliști și cercetători. Raportul a descoperit că mulți dezvoltatori nu urmaseră noul cod și au dat vina și pe climatul corupt din țară care a permis reducerea costurilor materialelor de construcție.

Publicitate

Vela și echipa lui au luat problema în propriile mâini și au oferit oamenilor un mecanism de protecție – cel puțin celor care și-l permit. „La un an după aceste două mari cutremure (din 7 și 9 septembrie 2017), populația a început să vadă lucrurile altfel”, a zis Vela. „Ideea e să te concentrezi să obții un dispozitiv pe care să-l ai în casă pentru că știm că va avea loc un nou cutremur.”

Vela consideră că piața e în dezvoltare. Lumea se încălzește, dezastrele naturale sunt tot mai puternice și nu trece o zi fără să ajungă la știri un uragan, un incendiu sau o furtună. De aceea, oul anti-cutremur al lui Vela se înscrie în trendul capitalismului de dezastru.

„Poate veni un tsunami, o avalanșă, o alunecare de teren sau o inundație. Capsula te poate ajuta în oricare dintre aceste situații”, a zis Vela.

Deși firma s-a concentrat pe Mexic în ultimul an, echipa din spatele proiectului, care îl include pe designerul italian și partenerul de afaceri al lui Vela Flavio Mericio, vrea să extindă afacerea în Statele Unite și Canada. În timpul interviului, Vela mi-a arătat zeci de e-mailuri de la potențiali clienți din jurul lumii interesați de capsulă. Unii erau din țări latino-americane, California sau Canada.

Dintre numeroasele modele de ouă disponibile, versiunea de bază costă 2 400 de dolari și rezistă la prăbușirea unei clădiri de trei etaje, susține compania. Cel mai avansat model, conceput pentru Torre Altus, o clădire de 45 de etaje din cartierul Santa Fe, se vinde cu zece mii de dolari. Cele mai rezistente modele sunt făcute din oțel și fibră de carbon, iar alte modele mai simple sunt făcute dintr-o combinație de materiale, și anume rășină și kevlar.

Publicitate

„Confecționăm fiecare capsulă în funcție de greutatea clădirii. Fiecare proprietate e diferită. În orașul vechi există case cu ziduri vechi foarte groase și grele”, a zis Vela.

Vela with schematic of the capsule.

Imagine: Paul Biasco

Cât despre condițiile din interiorul oului, viața nu e tocmai plăcută, deși există provizii care pot ține o lună. În plus, ouăle vor conține unul sau două locuri care seamănă cu cele dintr-un rollercoaster din acela în care stai în picioare. Scaunele sunt atașate de o bază din arcuri care absorb șocurile în caz de cădere.

Fiecare scaun are o gaură în mijloc cu o pungă neagră care atârnă dedesubt și în care îți poți face nevoile. Punga conține polimeri care absorb lichidele și substanțe chimice care să acopere mirosul. Capsula mai include un purificator de aer și un condensator de apă care colectează lichidul într-un compartiment pentru consum. Unitatea poate produce patru sute de mililitri pe zi, conform lui Vela, care a zis că K-107 intenționează să facă un produs internațional care să funcționeze în caz de orice tip de dezastru, fie că e incendiu, cutremur fie furtună.

Deocamdată, fiecare capsulă e făcută manual într-un atelier mic cu câțiva angajați, în cartierul Iztacalco de lângă aeroportul internațional din Mexico City. Compania speră să crească producția la o mie de capsule pe lună, dar deocamdată face doar cincizeci.

Într-un interviu cu Motherboard de luna trecută, Jorge Gabriel Ruiz Albarran, membru al faimoasei echipe de salvare Topos Tlatelolco, a numit capsula un dispozitiv necesar. La momentul interviului, Ruiz Albarran tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Filipine, unde a contribuit la eforturile de salvare după un taifun și o alunecare de teren.

Publicitate

El și echipa lui călătoresc prin toată lumea ca să-și ofere ajutorul în caz de dezastre, din Taiwan până în Indonezia, Italia și Haiti. Au fost prezenți la fața locului și la căderea turnurilor gemene din New York pe 11 septembrie. Sunt experți în localizarea și salvarea victimelor din clădiri prăbușite.

„Oamenii își vor crește șansele de supraviețuire cu această capsulă. Mi se pare un dispozitiv foarte util”, a zis Ruiz Albarran.

Totuși, ca să ne convingem, va trebui ca oul să treacă testul suprem: un cutremur adevărat.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.