FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Fotografia asta cu tinerii care fac sex pe piramida din Egipt va rămâne în istoria internetului

Autoritățile egiptene investighează o fotografie în care un danez și-o trage cu un model pe Marea Piramidă din Giza.
doi oameni care fac sex pe o piramida
Foto via Andreas Hvid

   

Anumite persoane nu sunt prea mulțumite de fotograful danez după ce a decis să mai adauge ceva mormântului gigant cunoscut ca Marea Piramidă din Giza.

Fotograful danez Andreas Hvid a publicat vineri un video și o serie de fotografii care-l arătau cum făcea sex pe vârful piramidei cu o femeie goală.. Aceste fotografii nu au fost primite prea bine de publicul egiptean și de guvern. Conform publicației egiptene Ahram, Ministrul de Antichități al Egiptului, Khaled El-Anany, a ordonat procurorilor să investigheze validitatea imaginilor și să se intereseze dacă Hvid și modelul „chiar au filmat un video porno explicit pe vârful piramidei”.

Publicitate

Un fost oficial care a vorbit cu NBC a indicat că acel cadru și imaginea sunt false pentru că „nu are cum să intre cineva în zona piramidelor noaptea”, iar mărimea pietrelor nu se potrivesc. Acestea fiind spuse, trebuie notat că alții au reușit să escaladeze piramida în trecut. Un neamț a fost arestat pentru asta în 2016. Probabil că nu trebuie să o mai spun, dar e chiar al naibii de ilegal să intri neautorizat pe teritoriul lor și să urci pe piramide.

Hvid nu a răspuns cererii VICE de a comenta, dar a oferit un interviu pe Ekstrablaet, un site danez. În copia tradusă a ziarului, Hvid spune că pozele sunt reale și că va „sta departe de Egipt în viitor, din moment ce risc să fiu arestat dacă mă întorc acolo”.

Hvid a spus că plănuia de ani de zile să o facă pentru că era obsedat de idee. La finalul lui noiembrie, Gvid și partenera sa au plecat în escapadă. Hvid a spus că el și femeia s-au strecurat dincolo de gard și au pornit spre piramidă. Când au văzut paznicii, s-au ascuns o oră jumate într-un templu până s-a liniștit traficul și planul de bătaie era gata.

Odată ce au ajuns aproape de piramidă, au reușit să o escaladeze sub o jumătate de oră. Hvid descrie sentimentul ca fiind „euforic” și priveliștea „magică”. Pe lângă fotografie, Hvid a mai lansat și un video care-i arată pe cei doi cum urcă în liniște pe piramidă. La finalul videoclipului, femeia, a cărei față este neclară, își scoate bluza și se uită la Cairo de sus.

Publicitate

Apoi cei doi au făcut fotografia epică.

Se pare că fotografia a ofensat oamenii pe două fronturi. Unii au fost obsedați că a intrat neautorizat pe teritoriul istoric al Marilor Piramide, iar alții s-au enervat că… a făcut o poza în care sugera că și-o trage acolo. „În numele istoricilor și arheologilor de pretutindeni, sper ca ambii să ajungeți la pârnaie”, scrie cineva într-un comentariu la videoclipul de pe YouTube.

În interviu, Hvid spune că fotografia pe care a făcut-o – care se traduce „futai la piramidă” – a fost o ironie la adresa societății vestice. „Futai la piramidă a fost cea mai stupidă idee pe care am avut-o vreodată”, scrie în interviul tradus. „Tinerii vestici privilegiați, în cea mai nasoală stare. Tot ce mai lipsește este un cui și o sticlă de vodcă.”

Hvid a spus că nu se aștepta ca oamenii să fie atât de furioși. A urmat codul exploratorului urban și nu a făcut decât să „fotografieze și să nu lase doar urma pașilor”.

Asta se pare că nu e prima oară când Hvid are de a face cu fotografia ilegală. Pe site-ul lui, spune că a fost în Cernobîl și că are mai multe fotografii din acea călătorie, făcute de pe blocuri. În secțiuna biografică, Hvid, în vârstă de 23 de ani, spune că face explorare urbană de peste zece ani. Tot pe site-ul lui sunt poze cu el și un model în timp ce și-o trag – cam la fel ca pe piramidă. În discuția cu Ekstrabladet, Hvid a spus că el și modelul nu făceau sex, ci doar pozau.

Cred că danezii vor trebui să descopere o modalitate diferită să se alăture Clubului de pe Nil.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.