Lucrurile sexiste de care se lovesc femeile din întreaga lume

Încă nu-mi vine să cred că magazinele de jucării continuă să facă diferența între jucăriile pentru fete şi cele pentru băieți. Nu este o situație specifică Danemarcei, dar nu înțeleg de ce adulții încearcă să-şi îndemne copiii ca să se joace cu anumite jucării. Studiile au arătat că jucatul cu păpușile crește nivelul de empatie în primele stadii de dezvoltare, așa că de ce le promovează pentru doar jumătate din populație? Și de ce sunt aşezate mașinile, cuburile și celelalte jucării care întăresc abilitățile tehnice și înțelegerea în celălalt colț al magazinului? Când acestei preocupări i se dă glas în Danemarca, este considerată o încercare de a elimina diferențele dintre sexe. Dar nu este despre nicio eliminare – este despre asigurarea libertății individuale.

Chestia care mă enervează pe mine cel mai tare e că suntem în 2018 și cumva tot nu le credem pe victimele hărțuirii sexuale. În iulie 2016, o fată în vârstă de 18 ani a fost violată de un grup de bărbați la San Fermin, faimosul festival spaniol de curse cu tauri. În decembrie anul trecut, procesul „haitei de lupi” – așa cum se autointitulează cei cinci prieteni acuzați de viol – a aruncat lumină asupra unui sistem legal nedrept și sexist. Deși a fost retrasă mai târziu, Curtea a admis ca probă în instanță raportul unui detectiv privat despre viața personală a victimei din lunile care au urmat după agresiune. Scopul? Pentru a dovedi că victima nu fusese traumatizată pentru că părea fericită în postările de pe Facebook.

Atitudinile de blamare a victimei sunt ca un pumn în stomac. Ne amintesc că experiența unei femei va fi pusă la îndoială fără încetare dacă nu se încadrează într-un stereotip foarte restrâns. Se pare că victimele trebuie să-și împărtășească durerea pe rețelele sociale pentru a credibiliza violul. Mă enervează atât de mult că femeile trebuie să fie supuse investigațiilor ăstora, mai ales într-o țară care nu oferă servicii în sistem de criză în cazuri de viol și nici protocoale specifice pentru curțile de judecată pentru a putea soluționa violurile și cazurile de hărțuire sexuală.

Conform datelor emise de guvern, o spanioloaică este violată la fiecare opt ore. Și cu toate astea, conform unui studiu recent, sexismul este atât de bine sădit în mentalitatea societății, încât o persoană din patru, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, consideră că violența este normală într-un cuplu, pe când una din cinci crede că este o problemă politizată, exagerată.

Chiar avem niște legi destul de decente în Ghana în ceea ce privește drepturile femeilor. Dar în practică, inegalitatea de gen are rădăcini adânci în societatea noastră. Oamenii au atitudini înapoiate când vine vorba despre femei sau fete. Și sexismul împiedică educația multor fete. Recent, unor fete le-a fost interzis să traverseze un râu atunci când sunt la menstruație, fapt care le împiedică să ajungă la școală.

Ca artistă, întâlnesc des oameni care nu mă respectă pentru că sunt femeie. Dar te obișnuiești. Avem nevoie de o paradigmă culturală mai profundă pentru remodelarea percepțiilor pe care unii ghanezi le au momentan în ceea ce privește rolul femeilor în societatea noastră.

„Trebuie să fi făcut ea ceva.” Mă doare și simpla citire a cuvintelor ăstora. Când o româncă este violată, bătută sau hărțuită, multe persoane, femei și bărbați deopotrivă, se gândesc Ce purta? Ce a spus? Ce a făcut? Citește orice articol despre cum o femeie a fost violată sau bătută de soțul ei. În timp ce o să dai scroll prin comentarii, o să găsești cuvintele astea.

N-am niciun dubiu că se întâmplă în toată lumea, dar cred că este în mod special o problemă pentru femeile din România, unde 20 000 dintre ele sunt anual victime ale violenței domestice. Lucrurile sunt atât de nasoale încât CEDO a criticat recent România pentru lipsa implicării în combaterea violenței domestice – condamnând statul român după ce a refuzat să pedepsească un bărbat care și-a atacat soția de opt ori.

Nu-mi vine să cred că mai există ocupația [pământurilor palestiniene]. Femeile din Palestina încă se mai confruntă cu violență fizică, amenințări și abuz la punctele de control din Israel. Sunt încarcerate fără acuzații sau proces în cadrul serviciilor de detenție din Israel, au parte de procese militare nedrepte și trăiesc în condiții inumane în închisori. În cazurile rare când le sunt permise vizitele, nici măcar nu-și pot ține copiii în brațe din cauza geamurilor de protecție.

Nu-mi vine să cred că mai există diferențe salariale între femei și bărbați în Olanda. Cu toate că discriminarea este ilegală aici, structurile sexiste sunt adâncite în societatea noastră, și rolurile tradiționale ale sexelor persistă și nu sunt contestate de guvernul nostru. Asta înseamnă că femeile sunt plătite cu 16% mai puțin decât bărbații, că femeile ar putea să nu mai muncească din data de 3 noiembrie a fiecărui an – și în restul anului, ele muncesc pe gratis.

De asemenea, proaspeții tătici (și alți tutori legali) primesc doar două zile de concediu paternal. Acesta va fi mărit la cinci zile în 2019, dar înainte ca legea să treacă de Senat la începutul acestui an, partidul prim-ministrului a încercat să blocheze propunerile; parlamentarii le-au considerat „nenecesare” și le-au descris ca fiind „controversate”. Prin urmare, mamele lucrează mult în regim part-time: în 47% dintre familiile olandeze, mamele lucrează part-time, iar tații full-time. În doar 8% dintre familiile olandeze lucrează ambii părinți, fie full, fie part-time. Dar chiar dacă treci cu vederea faptul că femeile au tendința de a lucra mai des part-time și în domenii mai slab plătite, încă mai există o discrepanță de salarizare de aproximativ 8% care nu poate fi explicată.

Când va realiza guvernul nostru că este rușinos ca zilele de concediu pentru creșterea copilului să nu fie pe măsură și că schimbarea trebuia să fi fost făcută acum multă vreme?

Nu-mi vine să cred că încă mai există testele de virginitate în India. Am aflat prima dată despre asta la sfârșitul anului trecut. Un reportaj a dezvăluit cum un bărbat se lupta să-și protejeze logodnica de acest ritual. Furioasă și intrigată, m-am hotărât să aflu mai multe.

Am luat legătura cu bărbatul și am avut o discuție lungă cu el. Am aflat că, în conformitate cu tradițiile comunității Bhantu (un trib nomad din India, cu o populație de cinci milioane), cuplului i se cere să-și consume căsătoria pe un cearceaf alb în noaptea nunții. Membrii consiliului comunității verifică apoi dacă cearceaful este pătat. Dacă mireasa a sângerat, se presupune că era virgină și căsătoria este oficiată. Dacă nu, este hărțuită, făcută de rușine în public, iar căsătoria este anulată.

Această revelație m-a șocat. Trăim în India secolului XXI. Devenim o putere economică globală. Și, cu toate astea, societatea noastră este controlată de obiceiuri vechi care exploatează și degradează femeile.

Ca jurnalist, am decis să scriu despre problema asta. Dar când i-am abordat pe membrii comunității, m-am enervat rău. Un bărbat mi-a spus că dacă ar dispărea testele astea, fetele și femeile ar fi violate sau s-ar aventura în sexul premarital.

„O facem ca să ne protejăm fetele”, a spus el.

Când a spus asta, m-am simțit încă o dată, ca indiancă, redusă la un simplu vagin.

Este ușor să presupui că toată lumea o duce mai bine aici, sub conducerea președintelui nostru fotogenic, Justin Trudeau. Totuși, mai ales de Ziua Internațională a Femeii, ar trebui să recunoaștem discriminarea istorică și continuă a femeilor și fetelor aborigene, care sunt la mila statului canadian.

Suntem în toiul unor proteste la nivel național care cer dreptate pentru Tina Fontaine, o fată aborigenă în vârstă de 15 ani pe care Raymond Cormier a recunoscut că a omorât-o, într-o conversație înregistrată pe ascuns. Un judecător i-a acordat sentința de nevinovăție, fiind astfel al doilea bărbat alb din Canada achitat de moartea unei persoane aborigene în doar două săptămâni. Povestea nu se termină aici: forțele de ordine sunt puse sub acuzație iar și iar și iar pentru maltratarea femeilor aborigene, inclusiv instanțe repetate de abuz fizic și sexual. Femeile aborigene continuă să moară în grija statului, toate astea în timp ce o cerere la nivel național, depusă acum multă vreme, la asociația Missing and Murdered Indigenous Women and Girls, continuă să întârzie și să creeze tensiuni printre familiile aborigene care caută cu disperare răspunsuri. Canada adevărată este o țară care nu prioritizează viețile populației aborigene – mai ales ale persoanelor care nu sunt de sex masculin. Amintește-ți asta data viitoare când vezi o poză cu Trudeau zâmbind în feed-ul tău de Facebook.

Chiar și acum, în secolul XXI, o femeie nu poate lua propriile decizii în ceea ce privește propriul corp, continuă să trăiască în niște condiții discriminatorii de muncă, încă este hărțuită și suferă din pricina violenței.

Chiar dacă au existat progrese semnificative, mi-e greu să cred că nu există o mișcare #MeToo în Mexic. Ca jurnaliști, nu putem scrie mereu reportaje despre cazurile de hărțuire sexuală într-un mod care să genereze o mișcare care să se propage. Din contră, unele încercări rezultă uneori în întărirea profundului discurs macho care predomină în țara noastră.

Oamenii cu o gândire limitată nu sunt în stare să facă diferența între diferitele grade de hărțuire și complexitatea acesteia. Apărătorii și victimele sunt criticați de opinia publică înainte să ajungă la proces. Libertățile sexuale sunt confundate cu abuzul sexual și o femeie care se bucură de propria sexualitate este numită curvă.

Mi-ar plăcea să văd o mișcare în Mexic care să nu denote doar abuzul sexual, ci și diferitele forme de violență și hărțuire care sunt atât de evidente în țara noastră. Și sper ca această mișcare să rezoneze nu doar cu femeile privilegiate, ci să străbată toate păturile sociale.

Anul trecut, ginecologul german Kristina Hänel a fost amendat cu 6 000 de euro. Infracțiunea ei? A trecut pe site avortul ca unul dintre serviciile oferite și a postat link-uri cu informații despre procedură. De ce? Pentru că este interzis să promovezi avorturile, conform paragrafului 219a din codul de legi nemțesc, cât timp sunt încă definite ca o infracțiune împotriva vieții. (Totuși, avortul nu este ilegal atât timp cât este făcut în primul trimestru de sarcină și primești întâi consiliere psihologică.)

O petiție pentru schimbarea paragrafului din lege a fost semnată de 150 000 de oameni, dar, pentru moment, paragraful 219a încă mai există, iar ginecologii precum Hänel pot fi urmăriți penal pentru simpla informare a femeilor despre opțiunile lor.

Dacă ești stăpână sau nu pe propriul corp pare a fi un subiect supus constant negocierii în Africa de Sud. În sfera publică și privată, corpurile femeilor sunt văzute adesea ca fiind la liber.

Hărțuirea sexuală este o chestie atât de comună în Africa de Sud, încât ai putea să-ți petreci o seară obișnuită cu fetele în oraș, și trei din cinci femei așezate la o masă să fi experimentat un tip de traumă, deseori la o vârstă fragedă. Hărțuirea sexuală are loc de multe ori în căminele părintești, unde bărbații mai în vârstă își violează rudele mai tinere în spații de locuit înghesuite. Chiar și fostul președinte Jacob Zuma a fost acuzat de viol. Dacă ești femeie și călătorești singură prin Africa de Sud, bărbații te ating în stațiile de taxiuri; și hărțuirile în taxiuri sunt comune.

În Africa de Sud, amenințarea constantă a hărțuirii sexuale înseamnă că ești de obicei în prezența unei supraviețuitoare a abuzului sexual – sau că tu însăți ești o supraviețuitoare. În medie, în Africa de Sud sunt înregistrate 109 violuri în fiecare zi. Dar hărțuirea sexuală nu este un subiect la modă în țara noastră.

Trebuie să existe o conștientizare a acestei brutalități, dar și o schimbare de mentalitate. Atât bărbații, cât și femeile trebuie să-și schimbe felul în care văd sexul, puterea și corpul femeilor. Dar asta va necesita dialog, voință politică și socială și un proces lung de dezvățare.