Publicitate
Chestii

Toate motivele pentru care mai merită să mergi în România cu trenul în 2017

Am început articolul ăsta în Polonia, unde trenul costă mai puţin de un euro între aeroport şi centru şi face vreo 20-30 de minute. Pleacă la fix, ăştia nu-s est europeni de-aia buni.

de Răzvan Băltărețu
30 Iulie 2017, 8:14am

Prin copilărie, vreo șapte ani până când și-au cumpărat părinții mașină, am mers doar cu CFR între București și-un sat la vreo 40 de kilometri de Capitală. Nu era nimic senzațional la mersul ăla, trenul arăta jalnic și pleca din gara Titan. Între timp, am ajuns să călătoresc în mai multe orașe cu trenul și pentru că n-aveam ce face în ultima deplasare, m-am gândit ce motive ai avea să mai alegi CFR. Desigur, nu e vorba de plecările în care doar trenul e soluția, că n-ai încredere în microbuze, n-ai mașină și avioanele nu au curse acolo. Atunci, nu mai decizi tu, ci conjunctura nefericită a infrastructurii.

După relația cu CFR din copilărie, am ajuns să mai folosesc trenul în Europa și în America. Am mers cu trenul între Veneția și Verona, confort și viteză mare. Am mers în San Francisco cu ceva care ţine loc de metrou şi tren între centrul economic și aeroport.. Am mers în Londra şi-n Paris înspre și dinspre aeroport. Desigur, dacă aş trage linie, aş zice „CFR, jalnic! Ruşine!", dar ştii deja astea. Chiar şi aşa, mai e ceva rămas acolo, în trenurile alea vehi şi pe liniile alea uzate. Chiar și atunci când au probleme, ca locomotiva desprinsă de vagoane.

Citește și: Am fost pe la protestele din jurul României cu trenul gratuit dat de guvernul PSD

CFR e o companie falimentară, prost administrată, cu condiţii la limita de jos a decenţei şi respectului faţă de călători. E, totodată, un pivot pe care se proptesc politicieni ca să care mineri în Bucureşti sau să fie cool printre studenți, când le oferă transport gratuit. Dar nu mă interesează compania care administrează căile feroviare, că, din păcate, e şi plăcut să mergi cu trenul. Chiar dacă e nesimţit de scump pentru ce oferă. Dar am zis că las dezavantajele, sunt bine cunoscute.

Aproape toți românii au o amintire din CFR

Gara Titan, acum, în 2017.

În satul în care am copilărit circula povestea lui Ghiţă Ceferistul. Un băiat numit Gheorghe, născut de mă-sa în tren pe când făcea naveta între sat şi fabrica Granitul. L-a născut între două banchete ponosite, deasupra unui covor de coji de seminţe, cu un cordon ombilical tăiat de-o ţigancă cu briceagul. Ghiţă Ceferistul a trăit, probabil că trăieşte şi acum, ca o legendă anonimă într-un cătun cu vreo 2 000 de oameni.

Când am ajuns în trenul ăla, pe același traseu, aveam vreo patru ani şi făceam naveta între oraş şi sat după câteva săptămâni petrecute la Capitală ca să mă ducă părinţii pe la medici sau să mai văd şi eu oraşul. Şi una dintre primele amintiri e dintr-o sâmbătă, când tata mi-a cumpărat îngheţată de-aia la cornet turnată dintr-un aparat vechi. Am urcat cu ea în tren şi în faţa noastră erau două femei: una în vârstă, mama, una tânără, fiica, iar aia bătrână mă tot lăuda, mă tot întreba chestii, eu n-aveam chef, voiam să mănânc îngheţata şi să fiu fascinat că trenul pleca: nu ştiam ce se mişcă, el sau gara.

Citește și: Cele mai penale chestii prin care am trecut cât am călătorit prin România și Europa fără bani

Pe la 10 ani mă întorceam spre Capitală într-unul dintre cele două vagoane rămase din tren. Mergeam cu verişoară-mea şi prietenii ei. Atunci am dat prima şpagă. Am pus patruzeci de mii la ciubucul nașului, ea a pus încă zece mii şi-a plătit pentru doi. Am dat şpagă şi am fost țepuit, aşa înveţi, cred. Nici nu se punea problema de bilet, nu aveai de unde şi nu voiai să te certe nașul că umbli cu mizerii d-astea, bilete, când bacşişul e mai sincer.

Mă rog, aşa ajung la 21 de ani, prima cursa lungă: Bucureşti - Cluj sub scuza unui interviu acolo. Am dormit, în sfârşit, în tren. Am stat lângă un cuplu care pe la 6 dimineaţa şi-a pregătit un mic-dejun cu pâine, roșii, salam și brânză. Am stat lângă un orădean care s-a descălţat şi-a umplut compartimentul cu miros de şantier şi transpirație veche. Am ajuns în Cluj şi am supravieţuit. De atunci sunt ca omul ăla mereu ciufut, când merg cu trenul. Urăsc preţurile, dar e adorabilă călătoria.

Mai mult decât oricare alt transport, trenul e și despre socializare

La cât de mari sunt unele trenuri care pleacă în țară, sunt perfecte ca să întâlnești tot felul de oameni noi. Nu-i știi, nu te știu, dar mergeți în aceeași direcție și cumva asta vă face să aveți ceva în comun. Apoi sunt oameni cu tot felul de venituri, de la puțin la mai mult, dar nici chiar așa de mult, cât să cumpere bilet la clasa întâi. Și toți ăștia sunt în același loc, înspre aproximativ același punct.

Dacă ești mai vorbăreț sau îți place să asculți, ajungi să auzi tot felul de povești. Cineva îmi spunea că-ntr-o călătorie Arad - București a aflat de la români muncitori în afară ce țepe dau ei, cum fură materiale de construcții, cum sunt supărați pe bogați din Vest, că nu le plătesc mai mult. Și asta a fost, o spovedanie scurtă unui străin, că după coborâre puține persoane mai țin legătura.

Citește și: Un mecanic de tren mi-a povestit cum e să calci pe cineva

Dacă și tu vrei să te plângi de viață, sigur găsești pe cineva care să te asculte și chiar să empatizeze. O să auzi tot felul de povești, ca-ntr-un schimb liber. Apoi, și tu o să te alegi cu povești. Văd săptămânal câte un status despre ce au mai trăit oamenii prin vagoane. Iar dacă e un tren pe o distanță mai mare și nu-s locuri libere, nici n-alegi lângă cine stai. Te învață și răbdare, și să accepți alți oameni cu obiceiurile lor proaste sau bune.

Trenul ca vehicul e impresionant și nu-i nimic care să-l rivalizeze

Am văzut poze și am citit texte despre transsiberian sau despre trenul care merge d-aici până în Moldova. Și e impresionant cum un monstru de câteva sute de tone se pune în mişcare tras de la cap şi merge metal pe metal până la destinaţie. Sunt impresionat de când urc până cobor și-mi place sunetul roţilor peste câte o porţiune denivelată. În România, o locomotivă de 125 de tone trage vagoanele alea cum un pensionar târăște un căruţ de cumpărături.

În afară, da, sunt alte condiții și ar fi de preferat și în România, dar când treci peste toate minusurile, mai rămân câteva lucruri pe care să le apreciezi. Asta dacă ești constrâns de situație, dacă n-ai ce face cu banii sau dacă ai ratat avionul. Iar tot aici la noi, trenurile fac mai puţine accidente, ești mai în siguranță. Pentru mine contează, că mi-e frică de microbuze chiar și între două orașe ca București și Ploiești. Nu mă simt prea în siguranţă în mijloacele astea de transport, dar în tren e altceva.

În final, poate-ți pasă de istoria trenului. E mai vechi decât mașinile și avioanele și asta nu-i o ironie la adresa CFR. Pur și simplu ideea asta de transport e veche, chiar dacă între timp s-a ajuns la locomotive diesel, electrice sau d-alea pe levitație magnetică, cum au în Japonia. Și pe lângă trenuri mai sunt gările. Unele arată mai bine acum, altele mai rău decât în anii '90, dar Gara de Nord, de exemplu, încă pare o comunitate în sine, diferită de ce-i pe-afară și cu niște reguli ale ei.

Citește mai multe despre CFR:
Cum am călătorit numai cu nașul pe CFR fără să iasă scandal

Am profitat de gratuitatea pe tren dată de PSD, dar tot nu o să-i votez

Fotografii cu toate gările din București pe unde poți să fugi de 1 mai

Tagged:
Features
Romania
tren
Locale
transport
Bucuresti
Gara de Nord
CFR