Cum s-a schimbat relația mea cu marijuana din România în Germania

Când intri în parcul Hasenheide din Berlin, dai cu ochii de o pajiște întinsă pe care oamenii fac plajă și joacă tenis de picior. Urci prin dreapta pe o alee cu praf fin și ajungi într-o zonă umbrită de copaci stufoși și boscheți. Acolo, printre părinți cu cărucioare, oameni care fac jogging și alți cetățeni în trecere, se plimbă lejer niște băieți, care-ți caută discret privirea. Dacă mergi spre unul dintre ei, te invită cu un gest de majordom spre tufișurile de pe marginea aleii. Aici aștepți un minut-două, cât se duce el mai adânc în boscheți, unde are ascunzătoarea. Dai zece euro și e la noroc ce primești, că n-are nimeni cântar în parc. Uneori e iarbă foarte proastă, alteori îți pun în punguță mai mult de un gram.

În București era o întreagă bătaie de cap să fac rost de iarbă. Trebuia să sun un prieten, care suna alt prieten, care îl suna pe altul și tot așa, într-un lanț interminabil de telefoane și mesaje cu invitații „la cafea". Uneori treceau zile până se punea în funcțiune întregul mecanism. Contactul direct al dealerului era și el greu de obținut, că paranoia e mare. E greu să vorbești despre decriminalizarea consumului de marijuana în România, ca în majoritatea statelor civilizate din UE și America, pentru că aici autoritățile încă mai pun un semn de egalitate între ea și droguri de mare risc precum heroina. Ăsta poate fi unul dintre motivele pentru care suntem pe ultimul loc în Europa în statisticile oficiale de consum de iarbă și pentru care e mai scumpă decât în orice altă țară, că profită interlopii de prohibiție.

În 2014 a fost o dezbatere despre introducerea marijuanei medicinale în România sub forma unor medicamente cu THC, dar s-a dovedit că tot scandalul plecase de la o știre falsă. Iarba medicinală este folosită în tratamentul epilepsiei în zeci de state din lumea civilizată, dar nu și în România unde mamele sunt obligate să importe ilegal medicamentele ca să-și trateze copiii. Practic, în România riști în continuare să faci pușcărie, pentru c-ai vrut să-ți tratezi copilul cu marijuana medicinală sau să te relaxezi cu un cui ca în Germnia.

Ca să văd dacă-s conștienți de problemă, i-am sunat pe liderii partidelor din Parlament, ca să aflu ce părere au despre legalizarea ierbii la noi în țară și dacă au de gând să introducă vreodată problema drogurilor pe agenda lor politică.

Singurul care mi-a răspuns la telefon și nu a închis imediat ce a aflat că sunt jurnalistă a fost Traian Băsescu, fostul președinte al țării și actualul președinte al Partidului Mișcarea Populară. Iată părerea lui despre iarbă:

VICE: Lucrez la un material despre politicile adoptate de diferite țări privind canabisul. Care este poziția partidului dumneavoastră în legătură cu legalizarea?
Traian Băsescu: Doamnă, sunt ultimul om care se pricepe la politicile legate de droguri, n-aveți cum s-o aflați, că nu mă pricep. În principiu, sunt un adversar al legalizării drogurilor cum am fost și la etnobotanice.

De ce?
Păi, pentru că am convingerea că un om trebuie să rămână lucid tot timpul.

Sunteți și împotriva legalizării în scopuri medicale?
Doamnă, lăsați-o cu folosirea medicală, că nu asta e tema dumneavoastră. Folosirea medicală e folosire medicală, controlată, că medicii folosesc și morfină. Dar nu discutăm de folosirea medicală, care e complicată, complexă, se face de oameni care știu. Însă utilizarea în baruri, în viața de zi cu zi mi se pare criminală, adică de ce n-ai vrea să fii lucid, ce-ți îneci în droguri? Amarul vieții? Insatisfacțiile? E ca bețivii.

Dacă ar fi vorba de legalizarea canabisului doar în scopuri medicale, ați fi ok cu asta?
Doamnă, nu mă pricep la asta. Să vă spună un medic. Eu nu-mi dau seama ce face canabisul, știu că morfina e utilizată în medicină. Despre alte droguri nu știu. Deci ați nimerit peste un nepriceput.

Da, dar sunteți președintele PMP și atunci eram curioasă dacă ar lua în considerare partidul dumneavoastră introducerea pe agenda lui a subiectului canabisului, într-un viitor îndepărtat, apropiat.
Doamnă, pot să vă spun că ne este ușor să îl introducem într-o singură frază: „Interzis consumul de droguri". Și nu cred că România e la stadiul la care trebuie să meargă pe teoriile olandeze. Tot ce fac olandezii ilegal ei au legalizat, drept pentru care și-au golit pușcăriile. (Râzând) Deci, PMP-ul va fi împotriva oricărei legalizări a consumului de droguri.

În Berlin, în schimb, poliția tolerează dealerii din Hasenheide, pentru că știu că n-au ce să le facă: dacă organizează raiduri, băieții se bagă la adăpost și după câteva ore, când s-a terminat nebunia, revin în același loc și continuă să vândă iarbă. Majoritatea dealerilor din parcurile berlineze sunt africani din comunități sărace, care nu au acte de Germania și nu au cum să-și găsească un loc de muncă. Vând droguri cât să supraviețuiască sau să trimită bani rudelor rămase acasă. Cât timp nu se lasă cu violențe, polițiștii își dau seama că miza e prea mică pentru a interveni în forță. În plus, nemților le place iarba și fumează oriunde au chef, la terasă, pe lac, pe lângă copii și bătrâni. Dintre tinerii germani, 13,3% au fumat canabis în ultimul an.

Sigur, nu toți își cumpără iarba din Hasenheide. De fapt, oamenii din Berlin se feresc de iarba din parc ca de dracu și-ți explică pe un ton panicat că e stropită cu diverse substanțe, ca să cântărească mai mult și că n-ai de unde să știi de unde provine. Cine se respectă are dealerul lui personal.

În Germania este, teoretic, ilegal să deții canabis, dar poliția nu-ți face nimic dacă te prinde cu o cantitate mică la tine. Ce înseamnă cantitate mică diferă de la un stat federal la altul. În sud, de exemplu, legile sunt mai stricte și limita este de trei-cinci grame pe care le poți avea la tine, dar în Berlin n-o să pățești nimic nici dacă ești prins cu 15 grame de marijuana.

Consumul de canabis, în schimb, nu e ilegal. Nici n-ar avea cum să fie, îmi spune un prieten, pentru că legea germană se bazează pe filosofia germană, care e profund umanistă. Consumul de iarbă e considerat self-harm. Atâta vreme cât nu le faci rău altora, e treaba ta ce-ți faci ție și corpului tău.

Ca să înțeleg mai bine relația Germaniei cu iarba, în contextul legalizării canabisului medical din martie 2017, am mers la Mary Jane Berlin, un festival-expoziție aflat anul acesta la a doua ediție. Evenimentul se petrece într-o hală imensă, așezată pe malul lacului Spree. Înăuntru sunt înșirate pe două etaje standurile participanților la expoziție. La etajul unu, într-o sală de spectacole din care se aude muzică ambientală, politicieni, purtători de cuvânt ai partidelor, inițiatori de ong-uri care militează pentru legalizare, psihiatri, judecători, jurnaliști și pacienți vorbesc, pe parcursul celor trei zile de festival, despre „canabisul în viața de zi cu zi, în politică și în medicină". Prin curtea clădirii și pe malul lacului mișună oameni - care la costum și cămașă, care la dreaduri și pantaloni de Aladdin - cu plase primite de la sponsori. E aproape ca-n piață la Obor. Se așază fiecare pe unde apucă și începe să scoată din plase brichete, foițe, acadele, stickere. Apoi se pun pe rulat jointuri.

Intru la expoziție și imediat mă ia în primire un tip scund, creț și cu accent de spaniol, care-mi dă să încerc un gel lubrifiant cu extract de cânepă. „Poți să-l încerci pe buze, ca să-ți dai seama cum s-ar simți pe clitoris". Într-un minut îmi amorțește buza complet și am senzația că am băut spirt. N-aș vrea să simt asta pe clitoris.

La vaporizatoare e coadă mare, pentru că toată lumea vrea să încerce, așa că merg mai departe la o tipă care pare să expună niște saci de aspirator. Sunt, de fapt, mașini de tuns frunzele de pe plante. „Într-o oră produci două kilograme de frunze cu mașina asta." La standul de lângă, un tip vinde pipe de lemn și îți dă să încerci cu niște hașiș de la el, gratis. Pe altă tarabă găsesc săpunuri, creme de corp, șampoane și alte produse cosmetice pe bază de cânepă, care cică sunt mai sănătoase decât alea pe care le găsești pe toate drumurile. Dar, la fel ca îmbrăcămintea din cânepă, au prețuri ridicol de mari și, în afară de „relaxare", nu știe nimeni să-mi spună ce fac ele diferit de alte produse.

Cei mai mulți dintre expozanți sunt producătorii de sisteme de creștere în apartament a ierbii și de sisteme de iluminat care pot fi folosite în spații închise. Pentru ei, evenimentul este o oportunitate de business și, din ce-am discutat cu ei despre asta, mi-am dat seama că în jurul canabisului s-a dezvoltat deja o industrie care crește constant.

Markus a deschis în 2008 o companie care produce sisteme aeroponice, adică o modalitate de creștere a plantei fără pământ. În ghiveci sunt doar multe straturi de plase prin care planta își împletește rădăcinile și apă. Crește mai repede așa, explică Markus, „o plantă skunk are nevoie de opt săptămâni, una de haze de 14 săptămâni".

Despre crescătorii de iarbă în apartament, Tom, un englez care locuiește în Spania și vinde semințe de canabis, spune că se vor mai rări, dacă se legalizează în mai multe țări. Lumea va putea să-și cumpere iarba de la magazin, cum face acum cu țigările și alcoolul. „Să crești iarbă la tine acasă o să devină mai degrabă un hobby, cum e fabricarea propriei beri. O să ne adaptăm și noi business-ul în funcție de asta."

Tobias, care are un master în tehnologia fotonilor, a construit împreună cu un coleg inginer un sistem modular de iluminat pentru sere, adică fiecare bec cu led simulează un anumit tip de lumină, în funcție de ce are nevoie planta. „Plantele verzi absorb foarte bine lumina roșie și albastră", spune Tobias. Crede că piața de canabis este în creștere și că asta e un lucru bun, „pentru că marijuana are multe beneficii medicale. Ceva trebuie să se schimbe pentru că oamenii își distrug corpurile cu tot felul de chimicale". Lui i se pare nasol că, în Germania, nu există informații despre droguri și că guvernul nu-și asumă responsabilitatea asta. „Oamenii habar n-au, cred că, dacă fumează marijuana o dată în viață, o să se prostească. Dar li se pare ok să bea opt litri de bere."

Vreo opt litri de bere bea și Michael, când rămâne fără iarbă. Pe Michael îl găsesc în spatele tarabei cu săpunuri pe care o supraveghează maică-sa. Stă așezat la o măsuță, poartă ochelari care-l fac să semene cu Michael Caine și ține în mână un cui gros cât degetul mare. S-au apucat de făcut produse cosmetice pentru că el și maică-sa aveau tot felul de alergii, „dar eu nu le am cu cosmeticele, eu sunt un pothead".

Michael are diagnostic de ADHD (tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție) și o istorie întreagă de dependențe de neuroleptice și alcool. A început să se trateze singur cu iarbă, prin adolescență, pentru că avea impresia că medicamentele prescrise de doctori îl făceau prost, „nu eram în stare să citesc o propoziție."

Din martie, când s-a legalizat marijuana în scopuri medicale, a primit rețetă de tratament cu canabis. „Acum primesc 240 de grame, pe care pot să le iau cu mine oriunde - în tren, în avion - și o să mai cer încă 60, ca să fumez 10 grame pe zi". Spune că doar așa reușește să rămână calm și să nu se apuce de băut. În timp ce discutăm, diverși oameni vin și-l salută pe Michael și apoi se îndreaptă spre o masă din spatele tarabei cu săpunuri. Își construiesc câte un joint, salută din nou și pleacă.

Michael s-a zbătut mult ca să primească rețeta. Doctorii nu voiau să-i prescrie, ca să nu se complice cu birocrația, iar când a reușit să convingă un doctor să-i dea rețetă, s-a lovit de altă problemă: casa de asigurări nu voia să acopere costurile, adică vreo 5000 de euro. Așa că i-a sunat zi de zi, când avea episoade psihotice, ca să-i facă pe oamenii ăia să înțeleagă prin ce trece. Până la urmă, au acceptat să-i deconteze rețeta.

Și alți pacienți invitați la discuții în cadrul festivalului s-au plâns că le e greu să găsească un doctor dispus să se pună la curent cu întrebuințările marijuanei și să completeze documente în plus pentru eliberarea rețetei. Prețul produsului în farmacii a crescut cu 9 euro/gram, iar cei mai mulți oameni nu-și permit să plătească. Companiile de asigurări fac verificări de săptămâni întregi până să fie de acord cu decontarea cheltuielilor, iar timpul ăsta e foarte prețios pentru cei care suferă de afecțiuni grave.

„Orice din Canada e minunat", spune Michael și îmi înșiră în față borcănele cu tipuri diferite de iarbă. „De la Petrocan mă dor dinții. Strong indica - asta mă trimite la culcare. Haze - fumezi pe la 11 noaptea, te trezești la cinci dimineața și te întrebi «de ce-am făcut asta?». Argyle-ul are un procentaj mare de CBD (cannabidiol, un compus chimic din planta de canabis, n.r.), nu mă ia somnul de la el, dar mă calmează bine de tot. Asta de aici e sativa, mă tăvălesc de râs de la ea. Penelope e pentru somn".

Am plecat de la festival cu o coroniță de flori și un săpun de la Michael și o imagine asupra viitorului în care corporațiile monopolizează piața canabisului și bolnavii devin noii traficanți de droguri. Asta în timp ce-n România politicienii români rămân blocați în anii 80, la politicile legate de droguri.