Refugiații din România îți arată prin ce chinuri au trecut ca să vină aici

Am fost la Timișoara Refugee Art Festival ca să văd cum se simte un refugiat care a ajuns în România.

|
iun. 28 2017, 10:48am

Poză via Facebook / TRAF

Orice român verde știe trei lucruri. Dacă te trage curentul, răcești. Dacă apleci capul, sabia nu-l taie. Și dacă România primește refugiați, câmpurile patriei vor fi violate, iar femeile jefuite. Și nu neapărat în ordinea asta.

Am avut norocul ca în ultimii ani să mă debarasez de toate credințele astea tâmpite. Ba chiar, mai mult, m-am convins că refugiații care vin să ne fure joburile și să ne infecteze cu boli exotice nu prea fac asta. Și o spun mai ales după ce am văzut, din interior, cum a fost organizat Timișoara Refugee Art Festival (TRAF).

Pentru asta, hai să-ți povestesc niște episoade temporale de-a lungul producției sale, dacă și-așa zilele trecute a fost Ziua mondială a refugiatului.

Începutul din iarnă

Fac cunoștință cu Zaher, un refugiat irakian. A venit în Timișoara ca să-l viziteze pe frate-su', dar i-a plăcut atât de mult locul, încât a decis să rămână, că oricum nu se mai putea întoarce în Emiratele Arabe Unite. Îmi povestește despre proiectul ăsta al asociației AIDRom, numit NiCER, prin care un număr de 15 tineri români și 15 tineri refugiați pleacă într-o tabără. Acolo, vor începe să facă parte din ateliere artistice, în scopul familiarizării unora cu culturile celorlalți și invers. În aceeași lună, mă duc la sediul asociației, unde Flavius, coordonatorul AIDRom Timișoara, acceptă să merg cu ei în tabără.

Tabără cu refugiații, nu de refugiați

Poză via AIDRom

M-am bucurat să găsesc, în tabăra asta, printre profesorii de muzică, oameni din proiecte importante pe plan local sau național. Tipul care conduce atelierul de teatru mi-e cunoscut din timpul protestelor Colectiv, când l-a făcut pe un lup de politician să-și taie singur microfonul înainte să confiște protestul. Bine, nici cu dascălii de la film sau pictură nu mi-era rușine.

Din păcate, timpul a fost prea scurt pentru a face chestii prea complexe. La film, de exemplu, ne-am organizat atât de bine cu ceasul, încât a ieșit treaba asta, la limita dintre cringe și nasol. Inițial, am fi vrut să facem o chestie contrastantă despre viața satului Borlova, cu biserica, care-i turnul de veghe al acestei microsocietăți, cât cu și birtul, care-i stâlpul ei de bază, dar de fapt ne-am pierdut prin mărăcini și câmpurile deluroase ale oamenilor, de erau să ne mănânce și câinii oierilor.

La atelierul de creație fonică, tinerii români și refugiați au compus o piesă la fel de caldă ca ziua asta caniculară.

Ziua TRAF și cum se simte fuga unui refugiat

Poză via Facebook / TRAF

Ajung în pragul Ambasadei și mă izbesc de-o curte plină. Oameni de generații sau origini diferite fac să curgă conversații în limbi una mai diversă ca alta. Hipsteri socializează cu blacksteri la un cocktail. Copii zburdă printre mese, după care fug înăuntru către colțul de desenat.

Apuc o bere și mă plasez cu un amic la coadă. Facem rost de niște pașapoarte și putem intra în tunelul din garduri, plasă ghimpată și piatră către hala unde se desfășoară acțiunea. Tunelul ăsta e un fel variantă user-friendly care-ți arată greutățile prin care trebuie să treci ca refugiat pentru a ajunge într-o țară în care nu-ți pică bomba-n cap, ci poate doar spitalul sau clădirea istorică.

Pașapoartele sunt prezentate la hala de la capătul tunelului. Stabilimentul e o chestie obscură, igrasioasă, friguroasă și total punk. O tipă clovn improvizează un show cu benzi alb-roșii, de tipul acces interzis, cu trei membri masculini ai publicului. Se râde în timp ce sala se umple de oameni de pe continente diferite, cu sau fără hijab, cameramani, șepci hip-hop, ochelari trendy sau părinți mândri.

Scan de autor

Se face 17.59, așa că suntem încuiați în grota asta industrială și treaba începe printr-un spot video cu textul româncei Betty.

„Sunt un copil șugubăț, imatur, cu sufletul fragil
Veninul vostru mă împinge să devin ostil."

Teatrul care te pune într-o situație conflictuală cu refugiații

După proiecție, începe piesa de teatru forum „Identic vs. Identitate". Se prezintă actorii, se instalează decorul, iar prima situație are loc într-un autobuz timișorean. Se dă drumul unei scenete cu tentă de conflict etnic-religios. Teatrul forum este un tip de teatru în care participanților le este prezentată o situație conflictuală, din care spectatorii pot trage învățăturile pe care să le aplice în viața reală. La primul stop-cadru, intervin două tipe, care înlocuiesc două dintre personaje. Remediază, pe jumătate, situația.

La a doua reluare intervine o tipă care preia rolul șoferului și care trage autobuzul pe dreapta și se trage prietenos în selfie cu agresoarele, după care le poftește frumos afară și amenință că va apela la autorități pentru a le prelua.

Într-un fel, toate telefoanele care filmează și toată încărcătura asta parentală dă evenimentului un sentiment de serbare de sfârșit de an școlar. Dar e doar o chestie prima facie, că-i vorba de mai mult de atât.

A doua scenetă a teatrului forum e despre crearea unui cadru de teatru forum. Meta, da. Tema, de data asta, e despre percepția asupra genurilor. „Locul femeii e în genunchi, că numa' femeile cer îndurare", zice unul dintre protagoniști.

După o pauză de țigară, începe tura de muzică. Intră temerar în hală irakianul Haval cu toba și, după ce ajunge la scenă, începe un jam între el și Zaher la chitară electrică, de scoate tot orientalismul din sufletul tău. Publicul începe și el s-o simtă și să clămpăne pe beat.

Mai intră în scenă diverse piese. Rudele continuă să filmeze. Ali, unul dintre refugiați, mulțumește la sfârșit tuturor celor care l-au ajutat, chiar și după pierderea actelor sale. După discursurile de final, suntem invitați la o masă gătită de refugiați, cu specific oriental. A fost un eveniment ok pentru ediția sa V.0. Vreau mai mult de la V.1, V.2 și restul.

TRAF în deplasare

Oamenii ăștia au venit și la București, la J'ai Bistro, unde tinerii români și străini și-au prezentat proiectul și-n fața oamenilor din Capitală.

Ziua mondială a refugiatului în Timișoara

Poză de autor

Proiectul s-a aliat cu Centrul Cultural German Timișoara și a pus-o de-o ultimă înscenare la TIMCO, cu ocazia zilei mondiale. „Identic vs. Identitate" a fost intersectată cu instalația video „Asylum", a neamțului Julian Rosefeldt. La reprezentația asta, cumva post-TRAF, spectatorii au fost mult mai activi în încercarea de a rezolva conflictele. Ba chiar au venit cu soluții inovatoare, cum ar fi „hai să vedem ce se întâmplă dacă autobuzul aproape face accident". În fața pericolului, se solidarizează oamenii? Prejudecățile sunt eliminate, când vezi că un om dintr-un grup social pe care-l urăști îți sare în ajutor?

Se termină spectacolul, iar protagoniștii fac plecăciune. Îl iau pe irakianul Haval la o bere în Parcul Dacia, unde povestim despre religia sa veneratoare de soare, despre cum femeile care nu erau musulmane au fost arse de vii chiar cu ocazia celei mai mari sărbători a lor, dar și despre femeile din Kurdistan care-și apără poporul cu prețul vieții.

Mă mai anunță și că vrea să-și deschidă un magazin de produse casnice cu tatăl său. Ar fi a doua afacere pe care o lansează în România, după ce cu precedenta au avut un vad atât de bun încât au vândut-o pe bani frumoși.

Cu toate astea, îmi mărturisește: „Noi nu am venit aici să facem averi, să luăm de la UE sau de la altcineva. Vrem doar să trăim o viață normală."

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE