Publicitate
Sport

Ce-am învățat după 1 800 km cu bicicleta prin Germania după ce-am plecat din România

Până la 35 de ani, am încercat o grămadă de sporturi. Însă niciunul nu mi-a dat o stare fizică și psihică la fel de bună ca pedalatul zilnic, chiar și iarna.

de Ionela Croitorescu
17 Februarie 2019, 8:41am

Toate fotografiile sunt ale autoarei

N-am excelat niciodată la sport și n-am fost genul ăla de om care se trezește la 5 dimineața, bagă 100 de flotări și un shake verde. Însă am avut mai mereu un stil de viață sănătos: am încercat să alerg săptămânal, să mai încerc câte un traseu pe munte, iar iarna era perioada abonamentului la sală.

Până la performanța de acum, cei mai mulți kilometri pedalaţi într-un an au fost 1 200. Și ăștia vara, pe vreme bună, în condiții perfecte. Îmi alegeam ture scurte, de maximum 100 de kilometri, deși mă opream pe la 50. Tura București – Moară Vlăsiei și retur (40 km) era printre favoritele mele. La Moara Vlăsiei mă opream la o terasă pe lac, pentru o bere și o ciorbă de afumătură.

Când m-am mutat în Germania, la sfârșitul anului trecut, nu mi-am luat multe lucruri cu mine, însă bicicleta da. Planul era să mă plimb cu ea la primăvară, când s-ar fi încălzit afară. Acum, în februarie, deja am pedalat peste 1 800 de kilometri, pe ploaie, ninsoare, la temperaturi cu minus și, mai mereu, pe ceață sau pe vreme noroasă. Dacă mă gândesc, puteam să vin aici pe biclă și să economisesc banii de avion.

Am găsit o țară cu peste 75 000 km de pistă de bicicletă

1550392689627-Pedalat-in-Germania
Autoarea la o tură de iarnă cu bicicleta

În 2018, am decis să mă mut în Germania. E una dintre țările bikefriendly din Europa. Pe lângă șosele și orașe, oamenii ăștia au construit și câteva zeci de mii de kilometri pentru cei care preferă bicicleta. Până și localitățile sunt legate între ele cu tot felul de drumuri pentru bicicletă. Sigur, unele sunt asfaltate, altele mai degrabă par niște drumuri forestiere, dar toate sunt curățate și practicabile.

N-am încercat toate traseele, însă în Munchen, unde locuiesc, există piste peste tot. Dacă drumul nu a permis construirea unei piste separate, atunci strada a fost transformată în „fahrradstraße”. Adică biciclistul are prioritate, chiar și în fața mașinilor de pe contrasens. Normal, sunt și excepții, cât să mă țină în priză. Dar pasiunea mea m-a făcut și să mă intereseze despre cum au reușit nemții să facă asta. Așa am aflat că dezvoltarea ciclismului este o prioritate pentru autorități. E și argumentat: anual, turiștii pe două roți contribuie la venitul brut ale Germaniei cu 9,16 miliarde de euro (PIB-ul României, în 2017, a fost de circa 186 miliarde de euro).

Dincolo de cifrele astea seci, am descoperit și câteva avantaje extraordinare. În primele zile, am început să merg cu bicicleta ca să cunosc orașul. Am observat de-a lungul anilor că nu există o altă metodă mai eficientă de a vizita un loc nou. Mă deplasez mai repede decât pe jos, mă conectez mai bine la oraș decât aș face-o din mășină și mă pot opri oricând, fără stresul parcării.

Fără să-mi propun, am observat că atingeam, zilnic, 50 – 60 de kilometri. Dar în primele zile am fost destul de haotică. Alegeam un punct de pe hartă și mergeam acolo. Apoi, dacă mai aveam stare și picioare, alegeam un alt obiectiv turistic și tot așa. Sigur, fiecare călătorie include o mulțime de opriri pentru poze – ți-am zis că abia descopeream orașul –, pentru convorbiri telefonice și pentru ceai. Pe măsură ce s-a făcut mai frig, am rărit opririle și, cum se zice, i-am „dat pedală” ca să mă încălzesc.

1550392815475-Iarna-pe-bicla
Un suport pentru telefon, un claxon și ești gata de drum

Când am terminat de vizitat orașul, m-am mutat în afara lui. Dimineaţa îmi setam o vizită la un palat sau într-un oraș învecinat. Tot în limita a 50 km dus – întors. Pedalam două – trei zile la rând, apoi luam pauză o zi – două. Sau luam o pauză activă și mergeam cu bicla doar câțiva kilometri, până unde aveam treabă în oraș.

M-am mutat în Germania iarna, sau aproape la începutul iernii, așa că sute de kilometri i-am făcut la temperaturi joase. Când se întâmplă asta, corpul depune mai mult efort ca să rămână funcțional. Nu trebuie să citești chestia asta într-un manual, organismul îți dă semne. Te trezești mai greu dimineaţa și nu te mai încălzeșți la fel în timpul pedalatului ca în ziua precedentă, deși afară e mai cald și tu ești îmbrăcat mai gros.

Ce am reușit să fac datorită pedalatului prin Germania

1550392715801-Echipament
Un echipament potrivit pentru mersul cu bicicleta iarna

După trei luni de Munchen, statistica mea arată așa: aproximativ 1 800 kilometri (desigur, în creștere de la zi la zi) pedalați în condiții de iarnă și mii de calorii arse și am economisit circa 600 de euro (adică 2 800 lei) cât aș fi dat pe transport. În România, aș fi economisit 1 350 de lei, cât ar fi fost benzina, sau 210 lei, adică un abonament la metrou. Am calculat asta, deși mi-e greu să-mi imaginez c-aș face la fel de mulți kilometri, dat fiind că nu-i infrastructura adecvată.

Dincolo de bani, pedalatul e un mijloc excelent să slăbești sau, prețios spus, tonifiez. Eu, la fiecare tură, consum în medie 600 de calorii. Dacă aș fi fan fast food, aș putea să mănânc zilnic un hamburger dublu fără să fiu preocupată că „se pune”. Picioarele, fundul și abdomenul nu au fost niciodată mai tonifiate – cu tot pilatesul, alergarea și yoga din trecut. Am scăpat de celulita cu care venisem din țară și, mai important, am scăpat și de gânduri negre sau de stres. Încă mai lucrez la frică: încă mi-e teamă să nu alunec pe gheață. Sunt zile, mai ales, în weekend, când și aici pistele și șoselele nu se curăţă imediat, așa că trebuie mai multă grijă şi câteodată să merg pe lângă bicicletă.

1550392787015-Pista-luni-dimineata-dupa-ninsoarea-de-peste-weekend
Cum arată o pistă luni dimineața, după ce în weekend a nins

Am pomenit la început de frig. Faptul c-am dat transportul clasic pe bicicletă, m-a învățat să aloc o mai mare atenție modului în care mă îmbrac. Și nu la cum să-mi asortez geanta cu ochelarii. Dacă am drum prin oraș, mă îmbrac în jeanși, polar și geacă rezistentă la apă și vânt. Însă neapărat îmi iau pantaloni și bluză de corp termoizolante. Cele de lână sunt cele mai confortabile. Nu cred că aș mai da încălțările cu vibram pe o pereche de ghete trendy. Pentru turele în afara orașului, folosesc echipament de bicicletă de iarnă. Și deseori îmi pun în geantă o pereche de suprapantaloni, care să mă protejeze de ploaie.

Echiparea biclei este, de asemenea, super importantă pentru confortul zilnic. Dacă folosești bicla la job sau pentru transportul zilnic, îți recomand să-i păstrezi apărătorile de noroi și portbagajul, unde să-ți pui geanta sau rucsacul. Eu aș alege trekking, și nu MTB, cu far cu dinam, să nu am grija reîncărcatului. Ca echipare, aș merge pe un angrenaj de nivel mediu, care să te ajute să pedalezi mai mulți kilometri cu efort mai mic. Iar frânele pe disc sunt geniale, mai ales iarna, când cele clasice ar putea îngheța.

Ce poți să faci în București (sau alt oraș din România) dacă vrei să bagi bicicleta în stilul tău de viață

1550392737720-Parcare-bicicleta
Pentru bicicletă găsești mai ușor parcare

Mie în Germania mi-a fost ușor să-mi coordonez activitate cu ajutorul bicicletei. Mă gândesc că te poate ajuta și pe tine, în București, așa că am vorbit cu un tip care se pricepe bine de tot la treaba asta. Daniel Sărdan a ajuns să se confunde cu „Prima Evadare” (organizează de 11 ani cel mai mare concurs cross-country din România) și e unul dintre cei mai vizibili promotori ai ciclismului.

Despre sportul ăsta urban, el mi-a spus că bicicliștii și pietonii dau viață orașului, îl umanizează. „E mult mai uman și mai divers să vezi oameni cu abordări diferite pe stradă, de la cei pe biciclete, pe trotinete, pe mopede sau role până la pietoni. Unii și-au făcut o socoteală clară și, pe anumite distanțe, te deplasezi mai repede, fără probleme cu parcarea. Alții o fac pentru sănătatea lor sau pentru poezia plimbării, pe când alții pentru întregul buchet de motive.”

Pentru oraș, el mi-a explicat că sunt recomandate distanțele între cinci și 15 kilometri, că pentru tot ce-ai sub patru kilometri e foarte sănătos și mersul pe jos. „În București, și în restul orașelor mai mari, e nevoie, pe lângă infrastructură, de ajustări legislative și de câteva campanii de îmbunătățire a modului de gândire a celor care participa la trafic. Infrastructura e deja desenată în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, banii au fost alocați, dar, ca de obicei, s-a blocat pe undeva implementarea. Probabil în doi – trei ani se vor mai construi alte piste. Până atunci, și până să avem lumea perfectă sau normală, singurele opțiuni pentru un București cu sau fără piste sunt bicicleta, trotineta electrică sau scuterul. Dacă ar fi să ne inspirăm din modelele de succes de afară, Capitala are în plus avantajul reliefului și al climei. E plat și nu plouă atât de mult ca în orașele consacrate care folosesc această soluție, din Olanda sau nordul Germaniei”, a conchis el.

Editor: Răzvan Băltărețu