Publicitate
calatorii

3 oraşe bombardate din Balcani care sunt mai cool ca București

Dacă Serbia va intra în UE, Belgradul va deveni un Berlin al Balcanilor.

de Liviu G. Stan
11 Februarie 2019, 1:54pm

Belgrad. Fotografii de Iulia Modiga

Dacă te-ai săturat de city break-uri în Europa sau pur și simplu nu mai ai chef să mergi în vacanțe pe cărări bătute de toată lumea, am un pont care sigur îți va atrage atenția: Balcanii.

Eu sunt îndrăgostit de zona asta, merg frecvent prin țările de acolo și uite, mai jos, de ce cred că merită să faci și tu ca mine.

Belgrad și locurile hipsterești de pe malul Dunării

belgrad
Un desen pe un perete din orașul vechi din Belgrad.

Primul oraș de pe lista mea este Belgrad, ghiulul cu Swarovski de pe tortul mândriei naţionale sârbe. Dacă Serbia va fi primită în UE, oraşul ăsta ar putea deveni un Berlin al Balcanilor. Are doza necesară de underground şi ştaiful arhitectural de utopie îmblânzită.

Orașul vechi se cheamă Stari Grad. Aici se aliniază vara, la terasele îngrămădite ca într-un staul sub ornamentele neoclasice, aristocraţia interlopă. Matahale de doi metri, zici că toți joacă în NBA, abia încap în scaune. Ei sunt generaţia căreia la începutul anilor 1990, în timpul războaielor iugoslave, i se spunea dizelaš. Un fel de hipster-gangster, pe românește.

Cu anii, bascheţii Reebok şi fâşul bufant Kappa s-au transformat într-un burdihan împlinit din afaceri pe ruta Germania-UK.

Tot în orașul vechi, hoţii de buzunare acţionează fantomatic, cu mult talent, până şi scamele sunt sesizabile pe lângă degetele ăstora.

Pe uliţele presărate cu macadam care şerpuiesc prin orașul vechi, ajungi în Skadarlija cartierul cochet care adăpostea pe vremuri stupul de beţivăneală al boemei belgrădene. Specificul etilic al arterei a rămas intact: intri pe uşă om şi ieşi targă.

În general, zona asta e focarul unde se îmbulzesc noaptea turiştii de zonă centrală, orbecăind ghiftuiţi de cevapi (micul Balcanilor de Vest) de la o tavernă la alta. Poți să vezi aici câte un bussinessman beat rangă, aplecat peste un gărduleţ de lemn, comandând unor lăutari – tocmai scăpaţi de la un alt chiolhan, de vizavi – să-i cânte la scripcă un şlagăr gypsy de jale şi duşmănie.

Dar viaţa de noapte pentru hipsteri nu este aici, ci la râpa Dunării. În timp ce în România pontoanele zac în ruină, sârbii le-au luat pe-ale lor şi au făcut hub-uri de turbofolk, nişte mici seraiuri plutitoare pentru devoratorii de bairamuri autohtone (bursierii Erasmus sunt primii care-şi pierd cunoştinţa prin toalete, făcând bum; bum ca balotul).

belgrad
Belgrad

Însă dacă eşti în căutare de senzaţii electro-depresive, de angoase post-industriale cu neoane fosforescente, va trebui s-o tai spre râul Sava, un afluent al Dunării, împânzit de pontoane psihedelice. O reţea de străduţe în pantă te duce la mama naibii, printre clădiri cenuşii Bauhaus tatuate cu grafitti, spre vadurile comerciale, pe sub poduri sinistre noaptea, pe sub conducte uriaşe învelite în carton bituminat şi din care atârnă măruntaie de vată minerală.

Graffiti-urile îşi schimbă tematica în concordanţă cu direcţia din care vii: străzile care dau în Sava dinspre celebra Nemanjina, de pildă, unde se află mastodontul bombardat de NATO în 1999 – ministerul iugoslav al apărării, lăsat nereabilitat pentru a servi ca frescă vie şi declaraţie de intenţie – poartă pe ziduri numai „parafe” anti-NATO.

Când bezna se lasă peste oraş, de pe malurile Stari Grad-ului se pot vedea miliardele de luminiţe ale masivului pod Ada, arcuit peste Sava şi care face legătura cu Novi Beograd (Noul Belgrad), districtul afaceresc al capitalei.

Sarajevo și bucata de asfalt unde a început Primul Război Mondial

sarajevo
După război, femeile musulmane din Bosnia s-au întors acasă și, în unele cazuri, au trebuit să se reîntâlnească cu sârbii care le-au abuzat.

O ploaie mocănească ne-a însoţit spre Sarajevo pe Drumul Vinului, adică Drumul Banilor din Serbia, după cum arătau gospodăriile. Priveliştea s-a schimbat de cum ne-am apropiat de graniţă: au început să răsară, ca nişte măsele stricate, cocioabele din hălci de granit de pe teritoriul Republicii Srpska, una dintre entităţile teritoriale ale Bosniei şi Herţegovina, marea câştigătoare a Acordului de la Dayton, care a oprit măcelul bosniac în 1995.

Drumul a urcat apoi prin serpentine aiuritoare şi printr-o ceaţă de tărâm preistoric, tot mai densă pe măsura ce noaptea îşi intra în drepturi. Când ne-am revenit în simţuri după roller coaster-ul forestier, eu şi soţia mea, înfăşuraţi în nişte pelerine negre de ploaie ca ale unor traficanţi de mercur de la 1700, eram în taxiul unui naţionalist sârb care gonea spre centrul oraşului, hotărât să ne livreze şi o lecţie condensată de propagandă sârbă despre asedierea Sarajevo-ului de către trupele lui Radovan Karadzic şi Ratko Mladici:

„Ne-am certat cu ei (musulmanii bosniaci – n.m.), fiindcă nu voiau să se închine cu trei degete, ca noi, pravoslavnicii”, ne-a rezumat iute taximetristul o pagină de istorie în care mai mult de 11 mii de oameni au fost tocaţi de obuze şi vânaţi de lunetişti.

sarajevo
Cimitirul din Sarajevo

După care, în timp ce ovaționa prietenia româno-sârbă a pus o frână hollywoodiană și ne-a întrebat:

„Ştiţi ce s-a întâmplat aici?”. Arăta cu ochii ieşiţi din cap spre o bucată de asfalt. „Aici a început Primul Război Mondial!”, a exclamat taximetristul. Era palma de asfalt pe care strămoşul său Gavrilo Princip, membru al organizaţiei Mâna Neagră, îl aşteptase în 1914, cu degetul pe trăgaci, pe arhiducele Franz Ferdinand. Pistolul a tras, secolul XX a debutat.

Şi uite aşa păşeşti prin Sarajevo mon amour, unde fiecare plombă de bitum are o poveste de spus.

Turismul de război pare a fi aici una dintre principalele secţiuni bugetare productive. Restul PIB-ului atârnă de cleptocraţie şi de remitenţele din mercenariat ale celor plecaţi să lupte pentru jihadişti în Orientul Mijlociu.

Oraşul este împărţit între Bosnia şi Herţegovina, Federaţia Bosniei şi Herţegovina şi Republica Srpska (nu este, din păcate, loc aici pentru a expica întregul păienjeniş administrativ). Fiecare parte urbană are o enclavizare aproape tribală. Oraşul vechi, dominat de moştenirea otomană, este magnetul pentru turiştii în căutare de „locuri frumoase”, de cafea la nisip şi filtre Instagram.

Însă de cum te îndepărtezi de aerul de patrimoniu UNESCO, şi te laşi dus de tramvai spre Novo Sarajevo, spre blocurile lui Tito, spre arterele locuite acum de sârbii bosniaci, vestigiile războiului erup pe faţade. Găurile schijelor de mortiere sunt pretutindeni, constelaţii întregi.

„Trandafirii din Sarajevo”, aşa sunt numite crevasele lăsate de obuze, marcate acum cu vopsea roşie în decorul urban. De ce li se zice aşa? Fiindcă atunci când loveşte ţinta, proiectilul creează o amprentă de forma unei corole.

Epicentrul istoric este Zmaja od Bosne, adică „Dragonul din Bosnia”, principalul bulevard al oraşului. Dar numele-monstru consemnat în filme, literatură şi-n arhiva presei internaţionale este Aleea Lunetiştilor.

Woody Harrelson gonea bezmetic pe acest bulevard, printre împuşcături, cu camera pe umăr, în Welcome to Sarajevo . Se spune că aproximativ 329 de proiectile erau trase pe zi asupra oraşului asediat, atingându-se un maxim de 3 777 pe 22 iulie 1993. Plus arma foametei. Timp în care, în Foca, în lagăre, cetnicii săvârşeau „ritualuri” de genetică socială: violau femei musulmane pentru a le lăsa însărcinate cu copii sârbi. După război, acestea au încercat să se întoarcă în comunităţile lor, însă s-au văzut puse în faţa unei alte situaţii umilitoare: trebuiau să-şi înfrunte foştii violatori, întorşi în civilie, în viaţa de zi cu zi, pe străzi, la piaţă. PAZI SNAJPER! (Atenţie, lunetist!) era mesajul scris pe toţi pereţii acelor zile infinite.

Mostar, orașul unde poți să-l abuzezi pe Bruce Lee

mostar
Turnul Lunetiștilor din Mostar

Orice drum la Sarajevo trebuie să se termine nu în Sarajevo, ci în Mostar. Cele două oraşe au fost siameze în insectarul războiului. Mostar a fost timp de trei ani capitala unui stat-marionetă înjghebat de Croaţia între 1991 şi 1994 – Republica Croată Herţeg-Bosnia.

Prins într-o topografie paradiziacă de rodii şi smochini, capodoperă a arhitectonicii otomane şi cu bazaruri de Alice în Ţara Narghilelor, Mostar îşi dezvăluie subconştientul urban printr-o necropolă SF de extracţie Gaudi, înecată în vegetaţie, dedicată memoriei partizanilor din al Doilea Război Mondial, Turnul Lunetiştilor și statuia lui Bruce Lee.

Când am ajuns la Turnul Lunetiștilor, ne-am întâlnit cu un californian puțin cam speriat care ne-a întrebat dacă poate să se țină după noi când vom sări gardul înăuntru, la parterul clădirii. Noi i-am răspuns rânjind: „Yes, we love NATO!”. Mergeam cu paşi mici printr-un labirint de street art, într-un accelerator de poeme confesive.

I REMEMBER WHEN I WAS A WINDOW, ne şoptea o fereastră zidită cu bolţari. Oamenii străzii ocupă clădirea noaptea şi pleacă pe durata zilei ca turiştii să nu facă pe ei de teamă, e o cutumă aranjată cu primăria (după cum ne-a spus o tipă de la un hostel). Lumină rece. Mirosul de putregai înţeapă nările. Pereţii exteriori au dispărut. Toamna, vântul caută să te zboare de pe trepte. Tălpile umblă ca prin vis printre cioburi, seringi, fecale, saltele, facturi, mormane de benzi de magnetofon deşirate. În urmă cu vreo trei ani, aici încă se mai găseau cartuşe împrăştiate pe podele. Acum, carcasele goale au luciu de bronz pe tarabele din bazar, în coşuri de răchită, transformate în brelocuri şi-n alte drăcovenii artizanale.

mostar
Statuia lui Bruce Lee din Mostar

Statuia de bronz a lui Bruce Lee se află chiar la câţiva metri de Turnul Lunetiştilor, pe pajiştea parcului Zrinjki şi pare un dar lăsat de extratereştri. Înălţime: 1,68 m. Sculptor: Ivan Fijolic. Motivul? Un simbol al solidarităţii, ne-a explicat un localnic, Kenan.

Diviziunile etnice îşi vărsau sângele, dar un lucru îi unea pe toţi în anii de coşmar: pasiunea pentru Bruce Lee, ne-a mai spus Kenan. Sunt doar trei astfel de statui în lume. Una la Hong Kong şi încă una în Los Angeles.

Stăteam pe o băncuţă, lângă statuie, epuizaţi emoţional după raita din Turn. Şi n-am avut viteza de reacţie ca să-i fotografiem în acţiune: doi băieţei post-post-război îl snopeau în bătaie pe sărmanul maestru. Copilaşul Numărul unu îi aplicase un şpiţ în boaşe, făcând materialul inert să răsune ca o oală, şi se pregătea acum să-i atace coastele, în timp ce Copilaşul Numărul doi încruntat şi răbdător, îl lovea ritmic cu pumnul în frunte – dong, dong, dong.

Editor: Gabriel Bejan

Tagged:
Bruce Lee
opinie
Sarajevo
Balcani
ghid
saracie
Белград
turism