Publicitate
Afara din tara

Jurnal de salariu: Am fost profesor în România, iar acum o ard ca un pensionar în Londra

Și viața mea e chiar decentă.

de Alexandru Teodoriuc
08 Aprilie 2019, 11:03am

Autorul, acum ceva timp, într-o rară zi cu soare britanic Fotografie din arhiva personală

În rubrica „Afară din țară” discutăm periodic despre ce înseamnă să te muți, ca român, în diferite colțuri ale lumii. Poți vedea mai multe articole din această rubrică, dacă te abonezi aici.

Locuiesc în Londra de aproape cinci ani. Ultimul meu salariu (de profesor de română, la țară) din România a fost vreo o mie de lei (echivalentul a sub două sute de lire sterline) pe lună. Primul meu salariu aici a fost de vreo zece ori mai mare și a crescut lent de atunci.

Din iunie 2018 m-am dezis de profesorat, decizie pentru care mă autofelicit în fiecare zi. Obligații contractuale nu îmi dau voie să-mi divulg meseria – este, în orice caz, în sectorul public londonez. Dar nu în serviciile secrete. Lucrez în ture variate, dimineți, după-amieze, seri, nopți, weekenduri, sărbători. Programul de muncă intens e compensat de numărul relativ mare de libere (periodic, între una și trei zile pe săptămână) și de ore de concediu – 270, care înseamnă, factual, șapte săptămâni și jumătate pe an.

Câștig 35 000 de lire pe an – puțin peste 2 200 de lire (12 260 de lei) pe lună, salariu de bază.

La el se adaugă orele opționale de overtime (cam cinci-șase pe săptămână), plătite cu 32 de lire (178 de lei) fiecare. Rotunjit, aș ajunge la trei mii de lire (16 720 de lei) pe lună, dacă nu aș fi leneș și obosit 90% din timp. Mă mulțumesc în general cu salariul de bază, iar pentru urgențe am două carduri de credit, acoperite complet (adică pe zero), de 1 500 de lire (8 360 de lei) fiecare. De când le-am deschis (tentația e prea mare, mai ales că, după ce ai un venit stabil timp de un an-doi, efectiv ești bombardat cu oferte), am reușit să nu prea mă ating de ele, așa că nu mă costă nimic, deocamdată.

Transportul: 160 de lire (891 de lei)

Mă costă, în schimb, să mă deplasez la muncă – este știut că transportul în Londra este unul dintre cele mai scumpe din Europa sau chiar cel mai scump din lume, cel puțin așa arată un studiu Deutsche Bank din 2017. Călătoresc destul de departe de unde locuiesc (14 mile – 22 de kilometri) și mașina e în continuare un vis frumos și ușor imposibil, în condițiile în care nu am permis de conducere și sunt nevoit să traversez centrul de fiecare dată când merg la muncă.

Rețeaua de metrou a Londrei metropolitane conține 11 linii, deservește 270 de stații și acoperă 402 kilometri. Sunt nouă zone concentrice, fiecare cu propriul preț. Zona 1 - zona centrală - e mai scumpă decât zona 2 (primul inel din jurul zonei centrale), care e mai scumpă decât zona 3 (următorul inel în jurul zonei 2) și tot așa până la zona 6. De aici încolo începe Londra suburbiilor, vilelor, lacurilor, pădurilor, iar prețurile cresc din nou, astfel încât zona 9, de exemplu, este mai scumpă decât zona 1.

Trebuie să fii foarte norocos (iar eu nu sunt) ca să acoperi, ca navetist, o singură zonă (de exemplu, să locuiești aproape de o stație din zona 3 și să lucrezi tot undeva în zona 3). În funcție de direcția de mers, s-ar putea să fii nevoit să traversezi centrul Londrei, caz în care vei fi taxat automat pentru zona 1, în plus față de zonele din care vii. Există rute ocolitoare și o linie special evident supraaglomerată cu navetiști imigranți.

Abonamentul de metrou via centru, zonele 1-3, e singura opțiune viabilă și costă 160 de lire (891 de lei) pe lună.

teodoriuc-impreuna-cu-iubita
Autorul împreună cu jumătatea lui mai bună Fotografie din arhiva personală

Credit ipotecar la care plătesc 400 de lire, adică 2 230 de lei (partea mea din cuplu)

O chirie și un credit ipotecar (mortgage) sunt costuri aproape identice lunar (evident, chiria trebuie să fie ceva mai scumpă, altfel nu ar câștiga nimeni nimic niciodată). Tranziția se face destul de ușor.

Tot ce îți trebuie e un credit score sănătos. Ăsta e un sistem preluat de la americani, în care ți se evaluează capacitatea de a plăti lunar o anumită sumă de bani; se bazează pe seriozitatea achitării plăților anterioare, existența sau nu a restanțelor la taxe publice, facturi etc., în general cât ești de bun platnic.

Mulți români cu minte scurtă au încercat, de-a lungul istoriei, să fenteze acest sistem - și-au deschis abonamente pentru telefoane și au oprit plățile după o lună-două, ca să descopere, șocați, cum nu li se mai aprobă abonamente noi, nici măcar carduri de credit sau orice altă formă de împrumut. Vorba proverbului, mintea românului cea de pe urmă.

Pe lângă acest score sănătos, ai nevoie și de o sumă pe care o poți acumula în câțiva ani (cinci-zece mii de lire sau 27 800 - 55 700 de lei) pentru avans.

Și mai bun este un un credit ipotecar în doi, pentru că ți (vi) se va aproba o sumă mai mare. O ipotecă pe 30 de ani pentru un apartament cu dormitor, cameră de zi, bucătărie și baie, în zonă cvasi-periferică sau cvasi-centrală (depinde dincotro călătorești) costă 800 de lire (4 460 de lei) pe lună. Se împarte la doi, pentru că locuiesc cu prietena – deci 400 de lire (2 230 de lei) pe lună. Chiria ar costa cu vreo 50-60 de lire (278-334 de lei) mai mult, de persoană. Ipoteca include și taxe locale, care altfel ar costa încă vreo 70-80 de lire (390-445 de lei) lunar, de persoană.

Facturi lunare pentru întreținere: 60 de lire (334 de lei) de persoană

Tot la doi se împart și facturile lunare pentru apă (30 de lire – enorm), gaz (30 de lire), electricitate (30 de lire) și internet (30 de lire). Total 120 de lire, împărțit la doi – 60 de lire (334 de lei) de persoană.

Pentru că duc un stil de viață destul de relaxat (nu dezordonat), orice încercare de a ține un jurnal strict de cheltuieli e zadarnică. Întâi, pentru că folosesc destul de mult cash, care e greu de contorizat (e o politică parșivă a magazinelor de colțul străzii - aplică un charge de jumătate sau chiar o liră întreagă pentru plățile cu cardul), apoi, pentru că unele cumpărături se fac de urgență, în mijlocul săptămânii. Asta ar trebui, în teorie, să scadă suma cheltuită sâmbăta, dar, în mod previzibil, asta nu se întâmplă aproape niciodată.

Ce încerc să construiesc aici e un model bazat pe ceea ce văd eu a fi strictul necesar.

Miere, cafea și zacuscă de acasă, din România: zero lei, doar nostalgie

Sâmbăta facem cumpărăturile săptămânale. Gătim destul de mult acasă, deci cumpărăturile includ carne proaspătă (de porc, de vită, de pui, de curcan), brânzeturi, lapte, pește, ciuperci, fasole, orez, conopidă, broccoli, alte legume, paste, tartinabile (unt, humus, pateu, brânză topită). Nu cumpărăm miere, pentru că tatăl meu are stupi în România și îmi trimite periodic o miere organică, dulce și aromată ca ambrozia.

Nici cu alcoolul nu ne omorâm – eu beau bere foarte rar, iar o sticlă de vin ne ține câte două-trei săptămâni. Tot de acasă primesc afinată și vișinată de două-trei ori pe an, băuturi care ne satisfac amândurora nevoia de spirtos parfumat.

Eu nu beau cafea, iar ea primește cafea de la mama, care e profesoară și are acasă provizii pentru următorii 15 ani. Tot mama îmi trimite anual zacuscă și murături – zacusca e un moft nostalgic, iar murăturile de aici mi se par prea dulci.

Cumpărăturile săptămânale: 180 de lire (1 000 de lei) - partea mea

Cumpărăturile le facem în două supermarketuri – unul polonez pentru cărnuri, pâine și legume (cu majoritatea produselor importate, ușor mai scumpe, dar inevitabil mai gustoase) și unul local, pentru restul, care e în același timp suficient de aproape și suficient de ieftin ca să merite efortul. Cheltuim câte 40-50 de lire (222-278 de lei) în fiecare și împărțim totul la doi.

În săptămânile când nu trebuie cumpărat detergent, balsam de rufe sau pastă de dinți, compensăm cu mici mofturi – somon afumat, câte un sirloin sau rib eye steak, avocado, dulciuri procesate, brânzeturi ceva mai răsărite – Wensleydale, Rocquefort, Cheddar Vintage, poate chiar o sticlă de Courvoisier sau Glenfiddich care stă uitată câte un an sau până vine cineva în vizită.

Total cumpărături sâmbăta, 45 x 4 = 180 de lire sau o mie de lei de persoană, lunar.

acasa-mancare-teodoriuc-5
Am gătit beef bourguignon-ul din poză, cu cartofi noi și gogoșari murați. A fost super gustos și mi-a luat 35 de minute. Jumătate din timpul de așteptare și jumătate din preț la o comandă pe JustEat sau UberEats

În afara cumpărăturilor săptămânale, eu mai trișez gătitul câteodată – cumpăr ready meals, care trebuie puse doar în cuptor vreo 30-45 de minute. Fac asta cel puțin o dată pe săptămână și mă costă cam 5-6 lire (27-33 de lei).

Nu mănânc la muncă aproape niciodată, mâncarea de acolo mi se pare scumpă și fără gust.

Ieșire în oraș: 25 de lire (140 de lei) de persoană, pe lună

În oraș ieșim foarte rar, în principal din cauza programului meu haotic, dar pentru că ne și place să lenevim acasă și să ne uităm la seriale scandinave sau belgiene, în timp ce bem ceai (zece lire / 55 de lei pe lună, de persoană) și ronțăim jaffa cakes sau wine gums (alte zece lire pe lună de persoană).

Ultima dată am ieșit înainte de sărbătorile de iarnă, la un restaurant coreean unde ni s-a adus steak de vită wagyu pe piatră fierbinte și am gătit-o noi cum am vrut. Salivez numai când mă gândesc cum a fost. A costat puțin peste o sută de lire (550 de lei). Facem astfel de ieșiri de 3-4 ori pe an și de obicei luăm și un Uber spre casă, deci în medie, lunar, e o cheltuială de 25 de lire (140 de lei) de persoană.

gatit-japonez-mancare-teodoriuc-7
Before - Friptura de vită negătită
friptura-mancare-teodoriuc-3
After - Friptura înainte de a fi devorată

Micile plăceri: 167 de lire = 930 de lei

Alte mofturi personale includ:

- țigările (un pachet de țigări mă ține cam o săptămână – 24 de lire / 133 de lei pe lună);

- abonamentul la telefon cu 30 GB date mobile și upgrade anual gratuit, 65 de lire (362 de lei) pe lună;

- fotbal joc de două-trei ori pe săptămână și costă 6 lire (33 de lei) fiecare meci – în medie, lunar, 50 de lire (278 de lei);

- abonament Netflix (zece lire – 55 de lei), PlayStation Plus, pentru că mă joc online uneori (zece lire – 55 de lei) și YouTube Premium, pentru că urăsc ad-urile (13 lire / 72 de lei pe lună);

- un cont MoneyBox pe care îl alimentez automat cu cinci lire (28 de lei) pe săptămână (20 de lire / 111 lei pe lună). L-am deschis cu doi ani în urmă și deja am 15 lire câștig!

Am și economii ca orice român prevăzător

Am și un cont de economii direct la bancă, în care am setat să pun câte patru sute de lire (2 230 de lei) pe lună. Mă înfrupt câteodată din el, în general spre sfârșitul lunii, când începe contul să arate mai deprimant. Încerc să nu trec de 50-75 de lire (278-418 lei) cashback, cum îl numesc eu, nostim din fire.

Am o asigurare de viață și o contribuție la sindicatul din care fac parte cu jobul meu misterios, că nu se știe niciodată și așa e românul, prevăzător chiar și când e departe de casă. Mă costă câte 15 lire (83 de lei) fiecare. Ar mai fi și o contribuție la un fond special de pensii de o sută de lire (550 de lei) pe lună.

bani-teodoriuc-calcul
Așa ar trebui să fie, doar că nu e

Cheltuieli lunare: 1 597 de lire = 8 900 de lei

La fiecare sfârșit de lună mă uit în cont și mă prefac surprins că nu ies socotelile așa, ca în articolul ăsta. La fiecare sfârșit de lună mă uit după cele șase de lire (3 344 de lei) care ar trebui să fie acolo și, întocmai perechii șosetei nepereche, au dispărut fără urmă. Îmi trag câte o palmă imaginară după ceafă și îmi promit să mă rezum la cheltuielile strict necesare, îmi spun că 20 de ceasuri sunt ultra-suficiente (au și englezii o vorbă, twenty’s plenty) și că nu mai am nevoie de alți sneakerși sau alt hanorac în următoarele șase luni, pentru că efectiv nu am unde să le port. La jobul secret port un costum special.

Apoi, mă uit în contul de economii și îmi vine puțin inima la loc. În fond, nu o duc chiar așa de rău, mai ales că mâine e iar zi de salariu.

Editor: Iulia Roșu

Tagged:
Features
opinie
londra
bani
salariu
jurnal
jurnal de salariu
transport in Londra