Nick Cave îți spune de ce inteligența artificială nu o să scoată niciodată o melodie bună

Nick Cave este un muzician, compozitor, autor și cineast, printre altele. Răspunde des întrebărilor fanilor la The Red Hand Files. De curând, Peter din Slovenia l-a întrebat dacă se va putea scrie vreodată un cântec bun prin inteligenţă artificială. Răspunsul lui Cave a fost republicat în întregime, cu permisiune, mai jos.

Dragă, Peter,

În noua carte a lui Yuval Noah Harari, 21 de Lecții din Secolul al 21-lea, scrie că inteligența artificială, cu potențialul ei nelimitat și interconectivitatea, va lua joburile multor oameni. Asta pare în totalitate realizabil. Totuşi, autorul zice că IA va putea să scrie cântece mai bune decât oamenii. El spune, și scuză-mi concluzia simplistă, că asculţi muzică să te simți într-un anume fel și că, în viitor, inteligenţa artificială va putea să cartografieze pur și simplu mintea individului și să creeze piese adaptate exclusiv la algoritmii particulari minţii fiecăruia, şi prin care poţi să simți, cu mai multă intensitate și precizie, orice ai vrea. Dacă ești trist și vrei să fii bucuros poți asculta pur și simplu cântecul personalizat de IA și treaba-i gata.

Dar nu sunt sigur că asta e tot ce fac cântecele. Bineînțeles, le alegi pe cele care te fac să te simţi într-un anumit fel - fericit, trist, sexy, cu dor de casă, entuziasmat sau altceva -, dar o piesă nu face numai asta. Un cântec bun creează sentimentul de uimire. Există un motiv pentru asta. Acest sentiment se bazează aproape în exclusivitate pe limitările noastre ca ființe umane. Asta se explică prin îndrăzneala oamenilor de a-şi depăși potențialul.

Este foarte posibil ca IA să poată produce un cântec la fel de bun ca „Smells Like Teen Spirit” de la Nirvana, de exemplu, și să întrunească tot ce e necesar să te facă să simți emoțiile acelei piese - în cazul ăsta, entuziasmat și rebel, să zicem. IA ar putea produce un cântec care produce aceleași sentimente, dar mai intens decât ar face orice alt compozitor.

Dar nu cred că atunci când asculți „Smells Like Teen Spirit”, piesa este singuru lucrul pe care îl auzi. Cred că, de fapt, ce asculți este călătoria singuratică a unui tânăr din orășelul Aberdeen din America - un tânăr care era un amalgam de disfuncții și limitări umane -, un tip care avea curajul să-și urle durerea într-un microfon și, astfel, să ajungă la inimile unei generații. Îl asculți şi pe Iggy Pop cum trece prin mâinile publicului și se mânjește cu unt de arahide în timp ce cântă „1970”. Îl asculți pe Beethoven cum compune „Simfonia nr. 9” aproape surd. Îl asculți pe Prince, acea piticanie din atomi mov, cum cântă în ploaie la Super Bowl și impresionează o lume întreagă. O asculți pe Nina Simone dând afară toată furia și dezamăgirea în cele mai tandre cântece de dragoste. Îl asculți pe Paganini cum continuă să cânte la Stradivarius cu coardele proaspăt rupte. Îl asculți pe Jimi Hendrix cum îngenunchează și-și dă foc la propriul instrument.

Ce asculți de fapt este limitarea umană și îndrăzneala de a o transcende. Inteligența artificială, cu tot potențialul ei nelimitat, pur și simplu nu are această capacitate. Cum ar putea? Iar asta este esența transcendenței. Dacă avem potențial nelimitat atunci unde să mai transcendem? Și atunci care ar mai fi scopul imaginației? Muzica are capacitatea să atingă sfera celestă cu vârfurile degetelor, iar venerația şi uimirea pe care le simțim se află în îndrăzneala disperată de a o atinge, nu doar în rezultatul final. Unde este splendoarea transcendentă în potențialul nelimitat? Deci ca să-ți răspund la întrebare, Peter, inteligenţa artificială ar putea avea capacitatea să scrie un cântec bun, dar nu unul grozav. Nu are tupeu.

Cu dragoste,
Nick

Articolul a apărut iniţial pe VICE US.