FYI.

This story is over 5 years old.

Política Externa

Zidul lui Trump reprezintă sfârșitul optimismului american

Un istoric crede că politicile de la frontieră și cele de expansiune au fost înlocuite de un sentiment de insuficiență.
donald trump
Donald Trump în fața unui prototip al zidului în San Diego în 2018. Foto de MANDEL NGAN/AFP/Getty

De-a lungul istoriei americane, țara a tot fost în expansiune. A existat mereu o frontieră de cucerit, un nou teren de revendicat (cel puțin pentru albi) și promisiunea că America era într-o creștere fără final. Dar acum, acel optimism a fost înlocuit de politicile de criză și de zidul lui Donald Trump de la graniță. Ce s-a schimbat?

Asta este și întrebarea care stă la baza noii cărți The End of the Myth: From the Frontier to the Border Wall in the Mind of America, care va fi lansată pe 5 martie de istoricul Greg Grandin. A scris cartea în timpul campaniei, când Trump a transformat zidul în simbolul candidaturii sale. Pentru Grandin, dihotomia dintre acel zid și frontiera mitică - care reprezenta politica expansiunii - explică multe despre interesele lui Trump și noua direcție a țării. VICE a vorbit recent cu Grandin despre carte și cum să înțelegi trumpismul ca pe o rupere de trecut.

Publicitate

VICE: Cum a funcționat frontiera în istoria americană?
Greg Grandin: Dacă te uiți la cazul lui Andrew Jackson din anii 1829 și 1830, albii fără proprietate au primit dreptul la vot și democrația s-a extins fără să existe griji că un partid muncitoresc va veni la putere. Era teama că dacă extinzi democrația la cei fără proprietăți, vor vota pentru socialiști. Prin accesul la frontieră s-a evitat acea problemă. Dacă le dădeai votul, dar și pământ, acesta funcționa ca o punte de siguranță.

Într-un fel, astea sunt începuturile asocierii drepturilor individuale cu violența împotriva persoanelor de culoare, pentru că a fost fondată în politica de evacuare a țării. Mutarea și curățenia etnică la care au fost supuși nativii americani de către coloniștii albi au devenit fundația democrației jacksoniene. Războaiele de la frontieră creează destul de mult extremism și rasism. Dar asta se poate renegocia oricând în războiul următor. Atâta timp cât urma alt război în viitor, acel extremism putea cumva să fie răspândit afară din țară.

Cum s-a schimbat dinamica?
Deși SUA este încă în război, acesta nu mai servește pe post de cruciadă ideologică ca să împrăștie extremismul afară. Trumpismul este ce se petrece atunci când extremismul generat de război ajunge în interior fără să mai aibă cale de ieșire. El există dinainte de Trump, dar asta are legătură cu administrația Obama, cu originile lui Trump și toată isteria rasistă care a fost direcționată către Obama.

Publicitate
The end of the myth cover

Cât de înrădăcinat în cultură este mitul frontierei și cum a fost folosit pentru a evita probleme care acum sunt relevante?
Expansiunea permite o evitare, o ocolire a întrebărilor sociale. Poți mereu să promiți o politică de creștere și expansiune. A fost vârful clintonismului în anii 1990: ideea că problemele interne ale orașului vor fi rezolvate nu prin atacarea fundamentelor structurale ale rasismului și exploatarea de acasă, ci prin globalizarea economică. Poți vorbi despre rasă, dar nimeni nu vorbește despre expansiune, despre militarism, despre însemnătatea faptului că promisiunea creșterii economice eterne nu mai este modalitatea de a îndeplini cerințele sociale. În plus, ne confruntăm cu realitatea crizei climatice. Ăsta este finalul real al drumului.

Ce crezi că semnifică zidul lui Trump pentru visul american? Consideri că îl ucide împreună cu promisiunea nesfârșită pe baza căreia țara a înflorit?
Cred că este simbolul unui descântec, o deziluzie, sfârșitul caracterului nelimitat, al genului de politică care poate fi organizată în jurul promisiunii fără limite. Frontiera a fost baza acestei promisiuni de a înainta în lume. Cred că zidul este, din anumite puncte de vedere, o confirmare că a fost o iluzie, că există limite. Dar, pe de altă parte, el reprezintă și propria formă de iluzie. Promite o libertate proprie, cel puțin sub pretextul universalismului, cum a făcut și multilateralismul în trecut, dar este o noțiune foarte nativistă de libertate.

Cred că Trump este bun la jocul cu frica de la originile sale. În lumea limitelor trebuie să ai grijă de ale tale și să te menții pe poziții. Nu mai putem avea o politică atât de generoasă, după cum e prezentată. Este bun la jocul cu acele frici și genul acela de înțelegere subconștientă că există limite. Dar pe de altă parte, Trump însuși este un simbol al impunității, poate scăpa de orice, nu are limite, nu? După cum a zis chiar el: M-aș putea plimba pe Fifth Avenue și nici dacă aș împușca un om, nu mi-aș pierde susținerea politică.

Cu ce ai vrea să rămână cititorii tăi?
Sper că îi va ajuta să depășeașcă genul ăsta de dezbateri dintre rasă și clasă sau dintre percepțiile că Trump fie este o excepție și o rupere de tradițiile SUA fie este o împlinire a istoriei americane întunecate. Sper că vor trece peste astea prin înțelegerea expansiunii ca simbol central în istoria americană și posibilitatea de extindere a țării. SUA este unică fiindcă a avut acces la lume și la promisiunea de a înainta în ea, așa cum nu a mai avut nicio națiune în secolul al 20-lea. Este o altă perspectivă asupra istoriei SUA și a momentului curent, o alegere cu care se confruntă noua generație, între democrația socială reprezentată de Bernie Sanders și Alexandria Ocasio-Cortez pe de o parte și barbarismul cu Donald Trump pe de altă parte.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.