Publicitate
Chestii

Cum era să muncești și să mori într-un lagăr din Rusia în plină dezvoltare a comunismului

Ivan Chistyakov trăia o viață modernă la oraș, ca inginer, și se ducea la piese de teatru și la cinema. Apoi a fost expediat în Siberia.

de Seth Ferranti; translated by Diana Pintilie
05 August 2017, 2:00pm

Un lagăr din URSS pe la 1930. Fotografie de Universal History Archive/UIG via Getty Images

În octombrie 1935, Ivan Chistyakov a fost judecat ca fiind „insuficient de proletarian" și expediat din Partidul Comunist în Rusia lui Josef Stalin. Cred că e suficient să spun că asta nu a fost o mutare pozitivă pentru dezvoltarea profesională a tânărului inginer. Într-un coșmar Orwell-ian din viața reală, orășeanul de 30 și ceva de ani a fost trimis la BAM (Tabăra de Corecție Baikal Amur), din Siberia ca să lucreze ca paznic, fără nicio justificare legitimă, cu excepția faptului că era un pic prea deștept.

Așa cum a scris și el în jurnal, „cât de lin a decurs totul. Ei doar m-au sunat și m-au expediat. Membrii partidului au comitetul partidului, managementul fabricii și sindicatul care sar în ajutor... Pentru restul nu ridică nimeni un deget."

În noua carte The Day Will Pass Away: The Diary of a Gulag Prison Guard 1935-1936, Chistyakov vorbește despre viața de zi cu zi într-una dintre cele mai notorii închisori din istoria lumii. Textul, extras din jurnalele supraviețuitorilor ruși de către editura PEN Literature, tradus de laureatul Arch Tait, oferă detalii despre condițiile dure ale deținuților din deșertul înghețat, dar și ale paznicilor. Înconjurați de hoarde de criminali, scursuri și rebeli care demontau status quo-ul, Chistyakov a făcut tot ce i-a stat în putință să nu înnebunească.

Citește și: Rusia recunoaște, pentru prima dată-n istorie, că are o problemă cu corupția

Dar după o porție de ceea ce probabil s-a simțit ca iadul pe pământ, el a fost arestat în 1937, când raziile lui Stalin erau în toi. Într-un sfârșit, a fost trimis pe front, în timp ce trupele lui Hitler avansau în operațiunea Barbarossa din 1941, unde a fost omorât.

VICE a stat de vorbă cu Tait, despre cum e să traduci un jurnal vechi de 80 de ani, situația deținuților față de cea a paznicilor și consecințele acestei ere întunecate asupra Rusiei contemporane.

Cam asta a avut el de spus.

VICE: Când ai citit notițele lui Chistyakov, ai simțit să descopereai ceva nou pentru prima oară? Cât de remarcabilă a fost descoperirea asta?
Arch Tait: Mai întâi am citit jurnalul lui Ivan, iar după aceea am văzut un caiet mai vechi, cu poveștile lui de vânătoare. Asta s-a simțit ca un upgrade de la o imagine în două dimensiuni, la una în trei. Aici era el, cu un an mai devreme, ducând o viață normală în URSS, în propriul lui habitat. Bonusul a fost descoperirea ilustrațiilor sale, colorate intens și amuzante, în special în caietul mai timpuriu.

Ca translator, dacă nu poți să întâlnești autorul, asculți cu atenția vocea lui, încercând să-ți dai seama cu ce fel de persoană e, ce valori are. Al doilea caiet l-a prezentat pe Ivan ca pe un burlac isteț și excentric, căruia îi plăcea să facă glume pe seama celor din jur. Jurnalul e un document remarcabil cu gândurile sale. El se cenzurează doar în privința prietenilor și familiei.

Vezi și: Interviul lui Megyn Kelly cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Ce a ieșit la suprafață când ai început să dezgropi mitologia gulagului?
Faptul că asta e realitatea unei utopii. În scurt timp, realitatea teoretizează minciuna și e nevoie de și mai multă brutalitate pentru a suprima adevărul din ce în ce mai evident. „Până acum", comentează Ivan, „viața pe care o trăim este pur teoretică. Este orice se scrie în ziare, iar dacă încerci să vorbești deschis despre adevărata stare a politicilor, intri la belele." Iar în scurt timp chiar a intrat, după ce soția unui „sfătuitor politic" s-a scăpat că ea și soțul ei au discutat conținutul jurnalului, în aparență privat și personal. „Oh, Doamne", reflectă Ivan, „jurnalul ăsta o să ofere o grămadă de dovezi."

La șase luni de la sosirea sa, am citit „Mi-am scos pistolul și l-am îndreptat spre gâtul meu. Ar fi atât de ușor să apăs trăgaciul și apoi să nu mai simt nimic."

Până în 1935, sistemul sovietic a perfecționat arta selecției adverse, capacitatea de a-i culege pe cei insuficient de docili și serviabili, printre care și Ivan Chistyakov. Odată în Gulag, el este acuzat, după ce a înlocuit comandantul companiei, pentru „o abordare de lucru necorespunzătoare", care s-a observat că era din cauza antecedentelor sociale excluse proletariatului („burghezia meschină"). Una din frustrările sale e că paznicii taberei nu știu decât să intimideze, critice și înjure. Ei „scuipă periodic ca păpușile unui ventriloc": „Dojană! Sub arest!! Celula de pedeapsă!!! Cum să primesc ordine de la oameni ca ăștia?"

Sosirea inițială și perioada de tranziție au fost în mod evident o perioadă nebună pentru el, parțial pentru că pare să-și dea seama că mulți din prizonieri erau acolo pe nedrept.
Ivan descoperă că are un respect considerabil pentru scursurile sociale. Femeile formau găști cu reguli și obiceiuri de tâlhari. „Momma bate sau scuză, decide cine primește de lucru, îi hrănește sau îi flămânzește. Momma e la putere. Bărbații sunt mai singuratici sau ocazional stau câte doi."

Bărbații pariază la cărți și, dacă pierd, trebuie să înjure paznicii sau să taie un deget ori o mână în fața tuturor.

Ivan e departe de Moscova. El menționează în trecere, „cineva a fost omorât, altcineva a fost omorât. În Plutonul 3, un urs a sfâșiat scalpul unui vânător și i-a rupt pușca. L-au omorât cu baionetele." Și paznicii sunt omorâți. „În unitatea noastră, dacă cineva este omorât, ei fac un raport și aia e. Tu ai ales să vii aici, deci la ce să te aștepți?"

El descrie atitudinea de a omorî: „Am ieșit în taiga căutând fugari și am găsit cadavre răsfirate. Cine i-a omorât? Când? Nimeni nu are habar cine erau oamenii ăștia. Dacă cineva te enervează, îl împuști și, pur și simplu, îl lași acolo unde a căzut. Dacă îl găsește cineva, bine. Dacă nu, oricum e mort."

Cum a reușit Ivan să-și umple timpul acolo, fiind o parte atât de reticentă a sistemului sovietic?
Cineva la întrebat pe Ivan: „Ce faci tu, o persoană educată, ca plutonier pentru paznici armați?" Răspunsul lui a fost: „Controlează-mă. Cineva are un simț al umorului cam nasol?". El era manager într-o fabrică de inginerie din Moscova, un sportiv înrăit și vânător și îi plăcea teatrul și cinematografia. Oferta culturală din Zavitaya [locația gulagului] era destul de deprimantă, iar entuziasmul lui pentru pictură, desen și fotografie era perceput de superiorii lui ca o confirmare a clasei burgheze dușmane.

„Gardienii au început să mă displacă", scria el. „Ei sunt cu siguranță conștienți. Animale cu creier. În orice caz, animale. Dar ei nu au niciun fel de interes, sunt niște idioți. Cap-pătrați. Fumează până la refuz noaptea, cinci nopți pe săptămână, timp de luni de zile, chiar ani."

Demontarea lui personală de la o viață urbană mai sofisticată a fost evident grea. Dar Ivan pare deranjat de brutalitatea față de deținuți.
Ivan e destul de reticent în privința muncii lui de zi cu zi, dar este trimis în condiții cumplite să vâneze fugari. „Noi am fost trimiși tineri", raportează el. „Murdari, plin de păduchi, fără haine călduroase. Nu există o baie, pentru că nu am putut depăși bugetul cu șaizeci de ruble, care ar fi însemnat o copeică de căciulă. Se discută nevoia de a preveni evadările.

Ei caută cauze, folosesc arme, dar nu reușesc să vadă că ei înșiși sunt cauza, că evadările sunt rezultatul trândăviei lor sau a benzii roșii sau pur și simplu sabotaj. Oamenii sunt desculți și îmbrăcați inadecvat, deși există de toate în magazii."

În ciuda plângerilor periodice, o critică la adresa textului este considerația relativ scurtă a lui Ivan față de deținuți, spre deosebire de alți oameni ca el. Te deranjează asta?
Pentru mine, cel mai important aspect al jurnalului este portretul lui Ivan Petrovich Chistyakov, un bărbat suficient de ghinionist să fi trăit în vremuri interesante. Ultima sa intrare este scrisă cu un an înainte de începerea raziilor majore ale lui Stalin, din 1937. La sosire, Ivan se confruntă imediat cu o realitate foarte diferită de ceea ce îl pregătise propaganda.

Se întoarce la sediul unității de poliție a armatei NKVD [poliția sub acoperire] pentru a găsi [bărbați] în paturi, fumând. Doi se luptă, se rostogolesc, unul cu picioarele în aer, râzând și chicotind. Altul se plânge la un acordeon șuierat, fredonând: „Nu ne temem de muncă, nu o să o facem"

La început, deși a fost șocat de tranziția de la viața relativ confortabilă din Moscova la condițiile nenorocite din Siberia, se simte mândru de proiectul de a construi o a doua pistă importantă din punct de vedere strategic a Căilor Ferate Trans-siberiene din nordul Chinei. Însă, în scurt timp, el protestează că „epoca comunismului de război s-a încheiat și poliția secretă a lui Cheka ar fi trebuit să se schimbe. „Stalin a spus: «O atenție mai mare pentru oameni ar trebui să fie arătată în deplină măsură.» Dar aici? Aici sunt reticent și să-mi imaginez că vor fi aplicate cuvintele lui Stalin."

Ivan este ca o pasăre în colivie: „Există o altă lume în străinătate. Știu că există, dar nu pot ajunge acolo. Eu vreau să lucrez la adevărata mea profesie, să studiez, să țin pasul cu tehnologia metalelor și să o pun în practică. Să trăiesc printre oameni educați, să merg la teatru și cinema, la conferințe și muzee și la expoziții. Vreau să schițez, să conduc o motocicletă și apoi să o vând și să cumpăr unul din acele planoare lansate cu catapulta și să zbor."

La șase luni de la sosirea sa, am citit: „Mi-am scos pistolul și l-am îndreptat spre gâtul meu. Ar fi atât de ușor să apăs trăgaciul și apoi să nu mai simt nimic."

A fost o fereastră într-o epocă trecută de suferință, dar are acest text vreo influență asupra culturii ruse contemporane?
Actualul regim rusesc pare chitit pe reabilitarea perioadei Stalin ca pe o istorie rusă obișnuită. Chistyakov, un om educat cu temperament artistic, mărturisește negarea umană a ceea ce se făcea atunci. El descrie răsăritul: „Lumina nu devine mai luminoasă, dar, într-o clipă, din spatele dealului, focul soarelui apare, cald, radiant și primit cu un cântec din corul zorilor. Dimineața începe, iar odată cu ea tot necazul. "

După patru luni în Siberia, Chistyakov a scris o poezie:
Un lucru ne dorim din plin/Dreptul să dormim mai lin,/Poate și-o zi doar pentru noi/Dar ce ne dorim cu adevărat/De BAM să ne fi lepădat și acasă am fi scăpat.

Urmărește-l pe Seth Ferranti pe Twitter .

Citește mai multe despre Rusia:
Oamenii din cel mai rece oraș din lume s-au săturat de fițele tale cu frigul

Astea-s afișele care ar fi trebuit să-i facă pe ruși să nu mai bea

Cum arată a opta minune a lumii din Rusia

Tipul ăsta transformă jegul din Rusia în opere de artă

Tagged:
siberia
Stalin
urss
gulag
regim sovietic
Ivan Chistyakov
lagar rusesc