Mi-am petrecut 24 de ore într-o bibliotecă universitară

E ora 9 dimineața când văd o studentă intrând în sala de lectură deja ticsită, de la ultimul etaj al bibliotecii principale de la Universitatea din Leipzig, în estul Germaniei. Cumva reușește să găsească o masă liberă. Își pune cărțile și carnetul pe masă și pleacă din nou, într-o tentativă mârșavă de a-și păstra locul pentru mai târziu. Gestul contravine direct etichetei care se aplică într-o bibliotecă. Alți studenți dau târcoale pe culoare ca lupii, vânând disperați un locșor în care să studieze. Din când în când, câte unul crede că a găsit un loc unde nu stă nimeni – doar pentru ca apoi să găsească lucrurile fetei care-l ocupă.

Peste vreo jumătate de oră, un bibliotecar cu ochelari fără rame intră în încăpere. „Știți cine stă aici?", îi șoptește unui tânăr și gesticulează către cărți și carnet. Acesta dă din cap a nu, iar în câteva secunde, lucrurile fetei sunt strânse. Peste mai puțin de un minut, o altă studentă a ocupat locul.

Biblioteca deschisă 24/24 de ore de la Universitatea din Leipzig e deja destul de plină la ora 9 dimineața
Se dau multe bătălii în fiecare dimineață într-o bibliotecă universitară – oamenii se bat pentru un loc de studiu, dar își poartă și propriile bătălii împotriva somnului, a stresului, a cantității de muncă și a procrastinării. Luminiile MacBook-urilor aruncă o strălucire albăstrie asupra sutelor de fețe nedormite, iar eu observ că fiecare face altfel față presiunii. O studentă pare complet fermecată în timp ce dă scroll în timeline-ul de Facebook, iar alta scrie notițe pe un cartonaș după altul.

Studenții de la Universitatea din Leipzig au un avantaj față de cei de la multe alte universități din Germania, pentru că au la dispoziție o bibliotecă deschisă 24 din 24 de ore. E un spațiu de studiu cu autoservire, ca să zic așa. Dincolo de asta, e la fel ca oricare altă bibliotecă – mii de cărți pe orice subiect umplu trei niveluri ale clădirii, care conține 550 de spații de lucru și câteva canapele din piele artificială.

Mocheta e gri, zidurile sunt lambrisate cu lemn. Mi se spune că până și-n ajun de Crăciun și Anul Nou o să găsești vreo 50 de studenți care muncesc aici. Planul meu e să petrec 24 de ore în cap aici, în toiul sesiunii – cea mai aglomerată perioadă a bibliotecii – ca să văd cum fac studenții față stresului.

Una dintre primele întrebări care-mi vin în minte, în timp ce mă uit în jur, e de ce toți oamenii ăștia aleg mocheta anostă și nesiguranța găsirii unui pupitru, în loc de confortul propriilor case, unde nici măcar nu trebuie să-și pună pantaloni pe ei. Mă hotărăsc să întreb o studentă în vârstă de 21 de ani, la medicină veterinară: „Acasă sunt prea multe lucruri care mă distrag", îmi răspunde aceasta. „În principiu sub formă de internet și frigider. La bibliotecă, toată lumea din jurul tău muncește din greu, ai senzația asta de concentrare colectivă. Când ești singur, mintea îți alunecă și brusc te trezești afundat în timeline-ul de Facebook, sau că te uiți în neștire pe YouTube de câteva ore bune. Te rușinezi un pic, dar nu destul cât să-ți revii pe bune. E altceva când omul de lângă tine încearcă pe bune să priceapă teoria performativității genului, a lui Judith Butler."

La un moment dat, pe la începutul după-amiezii, reperez o studentă care-și duce o lingură invizibilă la gură și se preface că mestecă. Gesticulează către o prietenă așezată la câteva mese distanță care, la rândul ei, îi semnalează că e gata de prânz. Încetișor, din ce în ce mai mulți oameni își părăsesc pupitrele și se îndreaptă către cantină, unde au de ales între găluște de cartofi cu ciuperci, la 2,45 euro, sau pizza cu hotdogi, la 1,5 euro. La cantină e zgomot și voioși – oamenii clar se bucură să fie departe de cărți și de laptop. Se iscă și mai mare zgomot, când cineva scapă o tavă cu hotdogi pe o masă.

După-amiaza, concentrarea colectivă pare să fi fost înlocuită de altă stare de agregare împărtășită în grup – coma de după-masă. Studenții se lasă pe spate, cască, privesc în gol. Mulți sunt distrași fie și de o altă persoană care trece pe lângă scaunul lor.

Dar lipsa de concentrare lasă loc unui strop de distracție și în principal flirt. Văd priviri aruncate prin cameră, în căutarea unei alte persoane care s-o atragă. Dacă contactul vizual durează un pic mai mult decât te-ai aștepta, e combinație. Tinder pentru plictisiți. De fapt, aflu că mai există o a doua bibliotecă în campus, numită Albertina, care adăpostește o sală de lectură cunoscută printre studenți drept „Camera Inimilor Însingurate" – e lucru știut, se pare, că oricine o arde pe-acolo nu e cuplat și-și caută partener.

Pe măsură ce după-amiaza târzie se transformă în seară, am senzația că oamenii caută metode de procrastinare. E mai greu să faci asta fără telefon – pe care studenții sunt rugați să-l lase la dulăpior înainte de a intra în sala de studiu. Afară, așezată pe treptele bibliotecii, o studentă în vârstă de 20 de ani abia așteaptă să-mi împărtășească o bârfă. Îmi povestește despre o bătaie iscată pe un loc între doi tipi, în urma căreia personalul librăriei a fost nevoit să cheme o ambulanță. „Există chiar și-un zvon", îmi spune aceasta, „cum că la un moment dat o fată a locuit aici și a-nvățat zi și noapte."

Tura de noapte începe la 10 seara, când se închide intrarea principală, iar studenții sunt lăsați să intre pe o ușă specială, păzită de câțiva paznici de noapte, doar după ce arată buletinul. Deja la ora 11 biblioteca s-a cam golit. Studenții care au rămas formează o comunitate de oameni cu-adevărat dedicați și incredibil de disperați. Unul dintre paznici stă la un calculator la intrare. Din căștile acestuia se aude „You Win Again" de la Bee Gees – se uită la videoclip pe YouTube.

La 1 noaptea mai văd vreo douăzeci de studenți așezați în continuare la mese, care lucrează la lumina veiozelor de pe birouri. În camera cu fotocopiatorul de la primul etaj, un tip stă desculț lângă scanner.

Ies un pic afară, în speranța c-o să dau de ceva mai animat, și găsesc doi tipi pe la 25 de ani, care, dintr-un motiv sau altul, îmi cer să le spun „Ma-Yu" și „Jau-Cfu". Împart un joint cu o studentă – ea n-a avut niciun chef să-și inventeze un nume. „Am examen mâine", spune Jau-Cfu, care-și propune să muncească toată noapte. Nu e sigur exact la ce oră are examen. „Cred că e pe după-amiază", zice tipul. A luat și niște speed, în speranța c-o să-l ajute să rămână treaz. „Odată, când am băgat o noapte albă, am adormit sub o masă și m-a trezit un Ghostbuster", continuă acesta. Prin „Ghostbuster" înțelege unul dintre oamenii de serviciu ai bibliotecii, care-și cară aspiratoarele în spinare.

Se pare că prietenul său, Ma-Yu, s-a hotărât s-o ardă la bibliotecă doar așa, la caterincă. „Ieri am avut ultimul și singurul meu examen. Altfel, aș sta acasă și m-aș uita la The Royals, explică acesta. La ora actuală, Ma-Yu citește Homo Deus, de Yuval Noah Harari. „Mă face să mă întreb: ce s-ar întâmpla, dacă omenirea și-ar uita istoria?", exclamă acesta – cel mai probabil inspirat nu doar de carte, ci și de drogurile pe care le-a consumat. „Închipuie-ți: cum ar fi să putem păstra toate descoperirile, dar să fi uitat toate consecințele evenimentelor din istoria lumii?"

La 3 dimineața, grupul iese din nou afară, de data asta ca să fumeze țigări obișnuite. „Lucrez la un sex shop cu un cinema porno", îmi spune Jau-Cfu, deși nu l-am întrebat. „De Crăciun, vine lumea să cumpere dopuri anale în formă de pom de Crăciun, care au până și steluță-n vârf."

La 4 dimineața, biblioteca e deja înghițită de liniște. O altă fată cu care m-am întâlnit mai devreme pe scări m-a informat că „la orele mici, vine lumea aici să se fută", dar eu n-am dat peste niciun cuplu pus pe treabă. Îi întreb pe oamenii de serviciu despre asta și îmi confirmă că prind destul de des oameni care fac sex aici. Dar în seara asta n-am parte de așa distracție. Nu aud niciun geamăt – doar țiuitul sistemului de ventilație.

Mai rămân șapte oameni la bibliotecă până dimineața – inclusiv Jau-Cfu și Ma-Yu, plus doi studenți la matematică, care își notează non-stop formule în carnete. E complet liniște până la 7 dimineața, când se poticnesc înăuntru studenții matinali. Unul dintre studenți se îndreaptă direct către una dintre canapelele roșii ca să tragă un pui de somn. „Canapeaua asta e mai comodă decât patul meu", zice acesta. La 9 dimineața, bătălia pentru bibliotecă e deja din nou în toi.