18+

Regina pornografiei feministe cu femei neepilate

Fotografii din arhiva Nikki Silver/Naughty Naturals

Nikki Silver, cunoscută în cercurile pornografiei feministe drept cea mai faimoasă producătoare de filme cu femei neepilate, e ghemuită în fața biroului ei din San Francisco. Soarele de dimineață pătrunde printre perdele și fragmentează camera, făcând-o să pară ca ruptă dintr-un vis. Eu sunt în Toronto, dar fumăm un bong împreună prin Skype, iar pornografa feministă îmi povestește despre viața ei prin portalul magic.

VICE: Știu că trebuia să ajungi în Toronto în primăvară la Premiile Porno Feministe, dar nu te-au lăsat să intri în Canada. Ce s-a întâmplat?
Nikki Silver:
Acum cinci ani, am vrut să merg în Columbia Britanică și aveam o punguță cu monede cu niște praf de iarbă de care uitasem complet. Au fost foarte suspicioși în privința mea și prietenilor mei – călătoream aiurea, fără să avem planuri. Așa că mi-au căutat în bagaje și au găsit punguța aia. Nu m-au arestat, dar m-au reținut. Când am vrut să trec granița anul ăsta, problema a ieșit la iveală imediat. M-au întrebat: „Ai avut vreodată probleme când ai încercat să intri în Canada?” Le-am zis că nu și ei au zis: „Ne-ai mințit!” Mai am niște acuzații pentru furt și proteste ilegale. Știau că furasem o carte la un moment dat.

Videos by VICE

Îmi pare foarte rău că ai fost tratată astfel de țara mea. Mi-ar fi plăcut să ajungi! Spune-mi, te rog, câte ceva despre filosofia ta de viață și site-ul tău cu pornografie păroasă, Naughty Naturals.
Acum am 27 de ani. De pe la vârsta de 18 ani am lucrat ca model sau escortă. Nu mi-a plăcut niciodată să mă epilez sau să mă rad, așa că am căutat doar joburi care-mi permiteau să nu fac asta. Am început să refuz marile companii, mă simțeam tratată nedrept. Așa că m-am îndreptat către site-uri de amatori și am început să produc filme cu partenerul meu din vremea aceea și cu alți prieteni din cercul meu. Pur și simplu filmam oameni care se fut cu pasiune.

Pe atunci aveam un stil de viață nomad. Practic, îmi făcusem un studio de producție de filme porno în mașină, călătoream mult… era distractiv. Mă învârteam în comunitățile de persoane queer radicale și oameni care nu-și doreau un job obișnuit. Eram lefteri și filmam încontinuu; nu făceam prea mulți bani. Dar lucrurile au progresat. Câțiva prieteni s-au mutat în San Francisco și m-am gândit: Hm, sună bine, n-am fost niciodată acolo. Așa că m-am mutat acolo și lucrurile au prins aripi.

Care sunt cele mai recente proiecte ale tale?
Am filmat o grămadă de videoclipuri kinky cu alte femei. A fost foarte distractiv și pot spune că toate îmi reprezintă sexualitatea mai bine decât ce am filmat în trecut. Într-unul dintre filme, eu și fetele facem o vrajă ca să ne crească mai mult păr pe corp ca să putem purta haine de vară iarna. Pentru a încheia vraja, avem nevoie de orgasme. Așa că leg modelele și le aduc la orgasm în diverse poziții și până la urmă le pun într-un scaun care are o gaură pe unde introduc un vibrator și ele termină acolo într-un mare fel și așa reușim să împlinim vraja. Am mai făcut și un film cu partenerul meu din viața reală, tot cu bondage.

Drăguț. Ce te-a făcut să renunți la pornografia mainstream și să începi să-ți produci singură filmele?
Când lucram la unul dintre site-urile mari, fotograful a atins-o pe o prietenă de-a mea în timpul ședinței foto, fără consimțământul ei. Ea mi-a povestit chestia asta, așa că am răspândit vorba să știe și alte fete care pozau cu el. I-am spus prietenei mele să vorbească cu șefii să-l concedieze. A făcut asta, dar ei i-au spus că nu li se pare că omul a greșit cu nimic. Apoi i-au zis că n-au găsit videoclipul și nu exist dovezi. Știau că sunt prietenă cu ea, așa că au hotărât că sunt o feministă nazistă și nebună.

Așa că am hotărât și eu că sunt niște misogini și că n-am nevoie de așa ceva. Așa că m-am mutat la San Francisco și de acolo a început totul. Majoritatea filmelor sunt cu femei neepilate, naturalețea ne reprezintă pe toate.

Am văzut niște filme de-ale tale și atmosfera mi se pare mereu foarte intimă. Cum reușești să obții asta?
Asta e cel mai greu. Încerc să filmez cu partenerii mei sau cu prieteni care au chimie puternică între ei. Chiar dacă nu au o relație, au făcut sex la un moment dat, așa că știu că sunt atrași unii de alții. E mișto să potrivești doi oameni atrași unul de celălalt și să vezi ce se întâmplă. Bem toți un ceai înainte și îi întreb: Ce planuri aveți azi? Comunicăm, lucrăm într-un mediu prietenos. Întotdeauna mă asigur că oamenii se simt confortabil și că fac doar ceea ce le place. Lucrez cu femei, transsexuali și în general persoane care să nu strice mediul confortabil pe care l-am creat.

Și care e piața pentru pornografia cu păr?
Am observat că sunt diverse tipuri de consumatori de pornografie cu femei neepilate. Adesea sunt persoane mai în vârstă, ale căror prime imagini erotice sau experiențe sexuale au fost cu femei neepilate. Nu neapărat păr pe picioare sau la subraț, dar măcar pubian. Dacă prima oară au fost cu o femeie complet neepilată în zona inghinală, la asta reacționează creierul lor. Mai există și o subcultură a fanilor festivalului Burning Man. Și hipioții, în general.

Fotografie de Quinn Cassidy

De ce crezi că industria pornografică mainstream e în continuare atât de obsedată să scape de absolut tot părul de pe corp al femeilor?
Cred că sunt mai mulți factori pentru care majoritatea societății și pornografia au ajuns atât de obsedate de epilat. Nu vreau să m-apuc să arunc cu căcat în industria pornografiei mainstream, dar e o industrie capitalistă ca oricare alta. Și există o obsesie cretină pentru tinerețe. Cred că moda epilatului a început din motive diverse. O înțeleg cumva. Dacă înlături părul, lucrurile par mai mari, labiile par mai mari și mai apetisante. Dar totuși, părul e un semn al maturității sexuale, arată că ești o femeie adultă, o persoană.

Unele femei cărora le place să se epileze complet și să se machieze se strâmbă când aud că termenul „natural” se aplică fetelor păroase, pentru că insinuează că ele n-ar fi naturale. Ce le-ai spune lor?
Eu încerc să nu fiu o nazistă a părului. Nu vreau să jignesc pe nimeni care alege să se epileze, pentru că unora pur și simplu le place chestia asta, n-o fac din cauza presiunii sociale. Am o problemă cu omogenizarea culturală. Nu spun că dacă te epilezi nu ești naturală. Dar dacă nu te epilezi, ești mai naturală. Mi se pare evident. În plus, multe fete trebuie să se epileze ca să fie acceptate în filme porno. Deci poate le și place într-o oarecare măsură, dar să fim sinceri: nu prea există de muncă pentru fetele păroase. De asta multe dintre ele sunt și escorte sau fac videochat, tot felul de joburi adiționale. Am descoperit că dacă îți produci singură filmele, practic îți crești longevitatea carierei.

Ai o minte foarte bună pentru afaceri.
Sunt o evreică din New York, în primul rând. În al doilea rând, părinții mei au o mică afacere. Veneau acasă și îmi spuneau câți bani au făcut în ziua respectivă și cum i-au făcut. Aveau un fel de ședințe de afaceri la masa de cină. Și totul mi s-a integrat în minte. Am învățat să economisesc bani. Și îmi place să promovez alți oameni – le văd potențialul.

Când îi filmez, le spun cum ar putea să se vândă, să se promoveze. Am fost mentorul multora din industria sexuală. Le arăt cum să facă lucrurile mai bine și mai eficient. Sunt multe feluri prin care cineva își poate maximiza profitul dacă își folosește la maximum potențialul. Îmi place să-i ajut pe alții și-mi place să fac asta și pentru mine.

Deși lucrezi cu multe persoane queer, nu ți-ai etichetat stilul de pornografie drept queer.
Da, depinde cum definești termenul. Cred că am pus bazele celei mai mari scene de porno queer independent. Nu doar producătorii și actorii sunt queer, ci și atmosfera e queer. Queer porn înseamnă să filmezi cu orice fel de persoane care fac orice fel de chestii. Dar eu nu fac asta, am un site foarte nișat.

Am observat că fetele pe care le filmezi sunt frumoase în sensul occidental convențional. Sunt slabe, cu țâțe mari…
Da. Când m-am desprins de marile companii, am hotărât că o să fac doar ce știu să fac și ce știu să vând. Îmi place diversitatea, dar într-o anumită măsură. Pornografia queer implică filmări cu tot felul de oameni. Nu contează că ești gras, că ești scund, bătrân sau tânăr, tatuat sau nu. Ceea ce mi se pare minunat și susțin mișcarea asta 100%. Doar că nu mă pricep eu să vând așa ceva.

Ce urmează în viitor?
Lucrez la un film care va fi bazat pe un film porno din anii ’70 (nu vreau să dezvălui prea multe), iar în el voi juca rolul unei vrăjitoare bisexuale, care fumează opiu și iubește pisicile și pizda.

Urmărește-o pe Sarah pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe articole despre păr:
Nu vă mai radeți părul pubian
Compromisuri pentru femeile care refuză să-și epileze părul pubian
Mai terminați cu discuțiile despre părul pubian