Cu Panda la Soci: ziua 8

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Cu Panda la Soci: ziua 8

Vremea din România a făcut tot ce a putut ca să ne oprească sesiunea sportivă. Uite ce a pățit echipa Panda!
28 Ianuarie 2014, 10:00am

România. Sibiu, care se numește și Hermannstadt, este un orășel din Transilvania. Am luat legătura cu echipa VICE din Europa de Est, să mă ajute cu localnicii, așa că m-au pasat lui Silviu, un tip cu părul lung, care mi-a dat cele mai bune ponturi din călătoria asta de până acum. Omul era foarte chill cu totul, deși mi-a dat numai vești proaste despre condițiile meteo pentru cascadoriile din Sibiu și pentru drumul spre București. Tot timpul zâmbea un pic și ținea o țigară în colțul gurii. Pentru mine a fost un fel de Lucky Luke român!

Silviu are o mică „armată” de skateri și băieți care se dau cu BMX-ul. După ce și-au stricat stricat rolele pentru noi sărind peste obstacole vechi pe care le-am găsit aiurea (de exemplu, un scaun vechi de pe stradă), a trebuit să le dăm ceva pentru efortul depus!

Am încercat din greu să găsim un loc uscat unde să sărim cu un BMX peste mașina noastră Fiat Panda. Ne-am tot plimbat dintr-un loc în altul, dar vremea a fost pur și simplu prea rea. Însă cu toții ne-au fost de mare ajutor și ne-au primit cu inima deschisă. Ne-am fi dorit doar ca vremea să nu fie așa de aiurea.

Astăzi am simțit din nou partea aia mai grea a unui roadtrip. Am mers ore în șir cu mașina noastră dragă și cunoaștem deja cele mai bune gustări din benzinăriile de pe drum.

Când am plecat din Sibiu n-am putut rezista să nu vizităm originile basmului lui Bram Stoker. Am condus până în Brașov și am mers la castelul lui Dracula de la Bran. În loc de Dracula ne-am întâlnit doar paznicul care avea dinți de aur în loc de colți ascuțiți de vampir. Și ne-am oprit și la un restaurant Dracula, unde am mâncat chestii ciudate. Un pic dezamăgitoare oprirea asta pentru Dracula.

Apoi am luat drumul spre București. Șoselele erau înghețate, iar copacii de pe drum se-ndoiau până la pământ din cauza zăpezii care-i acoperea. București, venim!

Stai cu noi și urmprește hashtag-ul #pandatosochi pe Instagram, Twitter și Facebook. Te poți alege cu cadouri de la Fiat, Nokia și BeatsbyDre, le cărăm în mașina noastră pentru tine! De asemenea, așteptăm cu nerăbdare mesaje sexy: 0043 660 525 0162.

Traducere: Andra Olteanu

Tagged:FotoSport