Dacă nu te interesează în nicio măsură cultura, atunci nu te învinovățesc deloc, dar zic că poți să citești în continuare această ciornă cu pretenție de articol, pentru că promit să nu arunc cu explicații metafizice expirate despre ce înseamnă cu adevărat cultura, creația umană și alte buruieni intelectuale. Nici n-aș ști să servesc asemenea explicații, că sunt oarecum o ignorantă și doar am încercat o noapte să fac exces de cultură pentru că tot era moca și la îndemână pe străzile din București.
Acum, sper că nu ai ajuns până aici (adică al doilea paragraf înainte de intrarea mâinii fine ca un tractor a editorului în ciorna mea – n.r.) fără să realizezi că vorbesc despre Noaptea Albă a Galeriilor. Mai pe scurt, 73 de spații expoziționale – de la galerii, la ateliere, spații alternative, garaje, apartamente, restaurante, biblioteci, instituții sau locuri de creație – au primit vizitatori toată noaptea în București. De reținut că termenul „toată noaptea” are un înțeles ciudat pentru cei care au închis porțile culturii înainte de miezul nopții, dar măcar nu au fost prea mulți în această categorie.
Videos by VICE
Bine, trebuie să menționez că nu doar bucureștenii au avut acces pentru o noapte la cultură moca în varianta en-gros, că evenimentul a avut loc și pe străzi din alte mari orașe ale patriei, de la Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași și până la urbe ceva mai oscure, precum Reșița și Petrila.
Să faci maraton de cultură e o idee proastă, când plouă
De Noaptea Albă a Galeriilor, am încercat să fac semimaraton și să înscriu cel puțin 20 de spații expoziționale pe lista mea, ca să am ce să dau mai departe poporului care a fugit la adăpost și căldură. Totuși, după o înșiruire nefericită de evenimente, care a început cu un eșec magistral în a găsi parteneri de savurat cultură pe internet și, preferabil, înzestrați cu umbrele, am decis să mă aventurez singură pe străzile întunecate și umede ca să-mi lărgesc orizonturile morale, culturale, intelectuale etc.
Citește și: M-am săturat să mă prefac: nu înțeleg arta postmodernistă românească
M-am oprit după vreo 14 spații expoziționale, pentru că deja eram cuprinsă de o ușoară stare febrilă, ceva frisoane, tuse convulsivă și toate simptomele mă duceau cu gândul la pneumonie, după ce mi-am petrecut cinci ore din viață sub o ploaie rece de octombrie din București.
Înainte de a trece prin listă, trebuie să recunosc că nu am avut deloc un traseu pregătit și am sărit din casă în casă fără să am habar ce voi găsi după următoarea ușă. Așa că, această ciornă este mai degrabă despre experiența unei ignorante, care a decis să dea nas în nas cu niște cultură într-un mod spontan. Prin urmare, rog nespus ca acest traseu să nu fie văzut drept o propunere rezonabilă pentru a înghiți cultură moca de Noaptea Galeriilor.
Tot ce-am reușit să văd în noaptea galeriilor deschise
Galeria Atelier 030202
Am ajuns aici doar pentru că era cea mai apropiată expoziție de stația RATB de la Piața Sf. Gheorghe. Nu mă așteptam să dau peste 50 de kilograme de cuie ruginite atârnate de tavan în instalația INCREAT a Ralucăi Băjenaru. Nu am stat să le număr, dar am văzut și câteva poze cu niște cuie ruginite și o înregistrare în slow-motion cu activitatea cotidiană a aruncării cuielor pe un background alb, care producea un sunet demn de orice film horror bazat pe scriiturile lui Stephen King.
Raluca Băjenaru a stat de vorbă cu mine câteva minute și mi-a explicat cum este o „instalație pentru cuvintele dinainte de cuvinte”, iar cuiele sunt pentru ea o reprezentare a cuvintelor haotice din noi, care nu ajung niciodată la destinatar așa cum ne-am propus, pentru că orice receptare a unui mesaj este marcată de factori de mediu și de experiența personală a fiecăruia.
Citește și: Câinele ăsta e un critic de artă mai bun decât tine
Am crezut că a dat-o puțin prea în metafizică, pentru că erau până la urmă doar niște cuie ruginite atârnate de un tavan, interesante în sine, dar departe de interpretările filozofice pe care le caută artiștii.
AP. 1 sau galeria domestică de pe Mântuleasa
Pe pereții de la galeria domestică am dat peste fotografiile lui Dragoș Hanciu, care a reușit să surprindă dorul său de casă, schimbarea continuă și moartea prelungită a unui oraș post-industrial din inima Transilvaniei, care seamănă cu orice altă urbe părăsită de decreței și de tineri în căutarea unei lumini mai strălucitoare de pe harta României.
Am vorbit acum vreo lună cu Dragoș Hanciu despre proiectul intitulat „Hometown”, care va deveni un album foto cu sprijinul oamenilor care s-au adunat în jurul campaniei sale de crowdfunding de pe Indiegogo, plus niște bani de buzunar de la AFCN. Așa că, dacă ai un leu pentru artă, atunci poți să-l arunci spre băiatu’ ăsta din Orăștie și în numele orașele noastre natale, care păstrează amprente ale locuirii pe străzi, pe bănci și pe ulițele bătătorite de vreme, dar care se micșorează și dispar pe zi ce trece și-n lipsa noastră.
Ele rămân doar fantome ale dorinței megalomane de a face din țara asta primul producător industrial din estul Europei.
Centrul Comunitar Evreiesc (JCC)
Oamenii ăștia aveau de departe cea mai bună pișcotăreală: măr cu miere, rodie, vin și prăjituri de Anul Nou Evreiesc. Însă sesiunea de pișcotăreală mi-a fost tăiată scurt de tipa care expunea niște artă non-figurativă, adică tablouri de alea de atârnat în cabinetele unor dentiști sau ginecologi. Femeia asta nu m-a lăsat să trăiesc până ce nu mi-a arătat mesajele primite de la fiul ei, mi-a povestit cum el a spart o ușă și ea a transformat acel placaj în cea mai prețuită operă.
Citește și: De ce naibii separăm ştiinţa de religie şi artă?
Trebuie să recunosc că măcar am avut parte de o experiență oarecum amuzantă, pentru că mă holbam la oamenii care intrau în sală și vorbeau despre ce văd într-o operă de artă non-figurativă, care nu ar trebui să reprezinte nimic. Serios, le-am auzit pe toate, de la comete și până la un tip care credea că vede un ritual evreiesc de circumcizie, probabil proiectându-și toate traumele copilăriei despre care scria Freud.
Grădina Sticlarilor
Deja pneumonia intra adânc în oase când am pășit peste pragul Grădinii Sticlarilor. Poate deloc surprinzător, am dat peste niște viori din sticlă, niște statui ciudate și muzică de vioară al discreție de pe YouTube. Nu aveau pișcot, dar aveau un câine pregătit să te lingă prietenește pe mâini, de parcă ai mai multă mâncare decât stăpânele sale de la Grădina Sticlarilor.
Garaj
În Noaptea Albă a Galeriilor ai șansa de a ajunge în cele mai ciudate locuri, pe care unii cred că le pot transforma în spațiu expozițional pentru artiști nonconvenționali, independenți etc. Sincer, nici nu-mi pot aminti ce am văzut pe strada Italiană nr. 1, da’ aparent era vorba de o instalație numită RETRODIACOLAJ. Eu am găsit doar un garaj din capătul unui gang, unde probabil s-ar pișa boschetarii într-o seară normală. Singura diferență dintre această instalație artistică și o toaletă publică era proiectorul și cutiile de bere ascunse în pungi de la Mega Image.
Carol 53
Dacă ai făcut cumva un semimaraton și acum două săptămâni la Noaptea Caselor, atunci țin să-ți spun că nu s-a schimbat nimic pe Carol 53. Oamenii o țin în continuare pe aia cu Wood Be Nice și poți să te holbezi la bucăți de lemn în timp ce bei cidru scump în rezidența artiștilor de pe blvd. Carol I. Aici am încercat să-mi ascut un creion cu un cuțit uitat pe masă și apoi am decis să-mi iau tălpășița, că lipsea atmosfera aia beton de la Noaptea Caselor.
Galeriile Carol
Pentru că uneori spontaneitatea și ignoranța dau rezultate bune, așa am ajuns la expoziția HEADS a lui Dragoș Neagoe. După ce mi-am stăpânit inima cu niște vin servit drept pișcot, m-am putut plimba printre capetele de statui antice destructurate și mâncate de ciuma timpului, de degradarea accelerată artificial de artist. Dacă ai șanse să treci pe acolo, poți să vezi niște fețe familiare, de la Hermes și până la Venus, erodate dincolo de limita recognoscibilului. Mai multe explicații metafizice găsești pe pagina NAG.
Galeria Posibilă
Dacă erai un om organizat și mergeai la un atelier de creație, atunci puteai să-ți ridici de aici un album personal cu poze vechi, amintiri anonime din perioada interbelică și ceaușistă. Însă, cred că am arătat până acum că sunt un haos pe două picioare, iar pentru oamenii ca mine nu existau prea multe opțiuni de culturalizare în Galeria Posibilă.
Totuși, am putut să răsfoiesc printre pozele vechi și am descoperit cum pozau bunicii noștri, cu ochelari de soare pe Calea Victoriei sau încercau să imite scene turnate la Hollywood.
Atelier SML
Un punct în plus pentru fata care m-a văzut înfrigurată până-n oase și mi-a dat un ceai cald din partea casei în atelierul transformat uneori în spațiu expozițional pentru printurile arhitecturale ale lui Lucian Sandu-Milea. Trebuie să spun că locul ăsta este amenajat într-un fost atelier de reparații încălțăminte, iar dacă treci prin zonă într-o seară normală ai putea să-l vezi în spatele vitrinei pe artist, posibil creând, dar partea asta nu e garantată
Citește și: Fotografiile astea ale lui Costică Acsinte nu sunt ca cele pe care le avea bunică-ta pe sobă
BEAT bar umanist pentru Împodobim
N-am vrut să dau bani pentru bere, așa că nu am avut parte de prea multă pișcotăreală pe Vasile Lascăr nr. 29. Pe pereți erau atârnate printurile ciudate și pastilate ale lui Rabbit, iar dintr-un tavan atârnau foi cu mesaje inspirate de angoasa adolescentină a celor care sunt de-ai casei în BEAT.
Citește și: Am vorbit cu un tip care se mutilează pentru arta lui
„Mă trezesc, casc, mă piș, îmi aprind o țigară, mă înec, tușesc cinci minute și mă opresc. Cred că e de la iubirea care se simte cu desăvârșire în aer”, scria pe una dintre foile care atârna de tavan. Sincer, ăsta era un spațiu în care puteai să te simți din nou ca la 16 ani, plin de hormoni și fără bani în buzunar.
ARTERA
„Țara Albă. Costică Acsinte” se numea expoziția care aduna pozele distruse de timp ale slobozenilor doar pentru a îndeplini dorința ferventă a curatorului de a-i arăta lui Radu Jude cum ar trebui să se poarte cu istoria Ialomiței. Jude a făcut un film despre epurarea evreilor din România în care a folosit fotografii din colecția lui Costică Acsinte. Am aflat însă că toți nebunii văd celule canceroase în pozele degradate de timp și vreme, când ele reprezintă doar niște simple portrete de salon făcute de Acsinte. Să nu uităm însă de exploatarea crudă a slobozenilor morți de decenii bune, care ajung fără voie în arta abstractă a unora și în instalația de hate gratuit de la ARTERA.
Galeria LABORNA
Aici am ajuns după terminarea sticlei de tequila. Sincer, arta lor contemporană trebuia consumată sub influența alcoolului pentru a garanta o receptare propice a mesajului. Altfel, m-am bucurat să văd niște manechine lipite de un perete, care arătau în mintea mea lucidă ca un șir indian de bărbați la urinare.
Rezidența Scena9 cu a lor Planetă Petrila
Doi Barbu au făcut artă de Noaptea Galeriilor în Rezidența Scena9 de pe strada I.L. Caragiale. După mintea mea limitată de persoană care a mers din ușă-n ușă, pot să spun că cea mai bună instalație artistică a fost în spatele ușilor de la Rezidența Scena9. Am auzit că expoziția rămâne deschisă în acest weekend, deci ai șanse să participi la aceeași călătorie spre buricul Pământului, cu opriri cordiale în Muzeul Instalatorului Român și camera Ceaușescu Reloaded, unde încă mai trăiește în imaginat și colaje al nostru tiran din Epoca de Aur.
Lente
Un restaurant cu pereți pictați de artiști tineri, de apreciat partea cu artiști tineri și cam atât. Pentru că după excesul de cultură, tot nu am putut să-mi permit o masă aici, așa că am luat-o la pas alergat spre McDonald’s.
Oricum ți se pare c-a mers textul până aici, să știi că n-am nimic cu inițiativele de felul ăsta. Uite, o chestie bună e că iei orașul la picior și descoperi chestii noi. Nu m-am așteptat încă de la început să înțeleg toată arta orașului sau să văd noua generație de creatori. Să-i judece cine se pricepe, eu m-am dus ca om simplu, ca spectator.
Până la urmă, ăsta ar trebui să fie și scopul. Doar nu te poți aștepta să vină doar critici de artă care laudă orice sau sunt dați pe spate de nu știu ce viziuni. Totuși, pentru noi ăștia, profanii, n-ar strica mai multă artă de-aia la care să nu te scarpini în barbă și s-o lauzi doar pentru că așa trebuie.
Citește mai multe despre artă:
Am fost să văd arta care face zidurile blocurilor din București să pară mai puțin distruse
Am vorbit cu tipa care-ți arată pe Instagram arta din scările de bloc românești
S-a descoperit cum arăta Mona Lisa goală
