Deasupra: publicul ţintă al celor de la Elite Daily.
Salut. Sunt Bertie. La rubrica asta îmi bat joc de tot felul de chestii feminine stupide.
Videos by VICE
Ai auzit de siteul Elite Daily? E genul de site care există doar ca să scoată bani din nesiguranţa tipilor care au impresia că trebuie să-l aducă pe Tiësto la balul de absolvire ca să facă prieteni reali. Ştii genul, antreprenorii ăia cu gândire liniară care se visează Zuckerberg, dar care vor fi atât de zdrobiţi de eşecul lor în viaţă că pe la 30 de ani se vor muta în garaj, ca să doarmă în maşinile lor închiriate.
Nefiind mascul, o antreprenoare sau disperat de singuratică eu nu ştiam de existenţa acestui site până am dat peste articolul „20 de greşeli pe care nu vrei să le faci cât ai 20 de ani“. Da, ştiu, sunt prea multe liste pe internet şi ş-aşa niciuna nu e mai tare ca „27 dintre cei mai drăguţi copii cu membre amputate care dansează mai bine ca tine.” Totuşi se pare că internetul insistă să vomite idei proaste în calupuri de câte 20.
Acestea fiind spuse tot am citit acest articol, pentru că am 20 şi ceva de ani şi-s nevrotică. Citind mizeriile de acolo am realizat că cei de la Elite Daily nu sunt mulţumiţi să fie nişte sociopaţi obsedaţi de carieră, ci se chinuie să scoată zeci de articole motivaţionale de self-help ca să crească o armată de milionari rataţi fără scrupule sau moralitate. Vrei să te simţi bine mai târziu în viaţă, să fii liber de presiunea banilor, de un şef obositor şi de sentimente inutile? Atunci nu lăsa „curvele alcoolice”, „adidaşii scumpi” sau „iubitele enervante care nu ştiu să facă felaţie” să-ţi strice viaţa când ai 20 de ani.
Uite încă trei greşeli pe care cei de la Elite Daily nu vor ca bărbaţii să le facă când au 20 şi ceva de ani.
GREŞEALA #1: SĂ CREZI CĂ ATUNCI E MOMENTUL SĂ TE ÎNDRĂGOSTEŞTI
Elite Daily spune: „Deşi toţi prietenii tăi fac asta, nu pica în capcana unei relaţii. E adevărat că pare momentul potrivit, dar între 20 şi 30 de ani tu trebuie să fii preocupat cu dezvoltarea personală şi nu cu satisfacerea dorinţelor altora. Chestia asta te face să te complaci cu viaţa ta şi te face monoton. Când te chinui să-ţi lansezi afacerea şi ai tot viitorul pe umeri, ultimul lucru de care ai nevoie e o iubită plângăcioasă care să te fută la cap acasă. Ieşi din casă, cunoaşte oameni noi, testează limitele şi distrează-te. Te va duce în locuri în care nici nu visai s-ajungi.”
Eu zic: De ce ai vrea să te foloseşti de vigoarea tinereţii, pielea curată şi apetitul sexual sănătos ca să găseşti pe cineva care să creadă că eşti cea mai importantă persoană din lume şi care visează să te sărute într-o piscină? Eşti mai patetic ca un vagin. Apropo ce dubioase sunt alea, nu? Acum e vremea să ignori orice fel de conexiune emoţională cu oricine şi să avansezi în lumea afacerilor fără să te laşi distrat de harpiile alea „nesigure” care-şi zic femei. Dacă ar putea Elite Daily să controleze lumea, niciun bărbat n-ar avea o relaţie cu altcineva decât contabilul. Şi nu, contabilul nu poate fi femeie.
GREŞEALA #2: SĂ CHELTUI BANI PE FEMEI CARE NU-S PROSTITUATE
Elite Daily spune: „Viaţa ta sexuală e o investiţie, iar cu cât investeşti mai inteligent, cu atât îţi creşte profitul. Sexul gratuit e cel mai scump din lume. În loc să navighezi printr-o investiţie ambiguă în care arunci cu bani şi premii într-o femeie pentru nişte sex mediocru mai bine apelezi la o profesionistă. Înainte să sari la conotaţiile negative ale sexului plătit, eu zic să faci un pas înapoi. Prostituata este o antreprenoare, aşa că ar trebui să-ţi fie mai uşor să negociezi sexul cu ea. Vrei o prietenă bună? Cumpără-ţi o căţea. Vrei sex? Sună o prostituată.”
Eu spun: Mi-e greu să fac mişto de asta, pentru că e incredibil de tulburător. Cine naibii eşti, Elite Daily? Ai fost bătută cât erai mică? Ai simţit vreodată căldura iubirii cum te scaldă în valuri? Tu zici că fiecare bărbat de 20 de ani ar trebui să se culce doar cu prostituate? E cam dubios. Atunci ce fac toate femeile care nu-s prostituate? A, stai, în lumea ta deprimantă în care toţi bărbaţii sunt nişte antreprenori fără suflet, care muncesc până la trei dimineaţa zilnic, toate femeile sunt prostituate. Gata, am înţeles.
GREŞEALA #3: SĂ CREZI CĂ ORICE FORMĂ DE SEX ÎN AFARĂ DE CEL ANAL ESTE SIGUR
Elite Daily spune: „Pe cât de vulgar sună, e important să realizezi că vine un moment în viaţă în care ai forte puţine opţiuni, aşa că trebuie să nu permiţi nicio şansă de eroare. Drumul spre succes nu e pavat cu responsabiliatea faţă de copii şi nevastă. E un drum solitar, pe care nu-l poţi parcurge decât singur.”
Eu spun: Hahahaha, ce?! Eşti nebună, Elite Daily. Imaginează-ţi cum e să-ţi fie atât de teamă de sexul feminin încât pe lângă faptul că vei face sex doar plătind pentru asta, o vei face şi-n cel mai violent mod posibil. Totuşi cred că principiul tău de a face doar sex anal cu prostituatele te va scuti de orice manipulare emoţională pe care o vor încerc aceste şerpoaice cu tine. De fapt stai, că tu n-aveai sentimente.
*** <3 LISTA MEA BONUS CU LUCRURI PE CARE SĂ LE FACI ÎNTRE 20 ŞI 30 DE ANI <3 ***
1) – Mută-te cu o iubita şi întârzie la muncă zilnic, pentru că-ţi place să te uiţi la ea cum doarme.
2) – Cheltuie toţi banii tăi pe un weekend vara. Să nu regreţi asta niciodată
3) – Lucrează foarte mult la ceva care te pasionează, chiar dacă o faci doar în weekend. Doar dacă nu te pasionează sexul anal cu prostituatele. Atunci ai nevoie de ajutor.
4) – Învaţă să critici totul. Sper să critici în draci rubrica mea. Serios. O meriţi.
ILY xx
Urmăriţi-o pe Bertie pe Twitter: @bertiebrandes
Traducere: Mihai Popescu
Urmărește VICE pe Facebook:
Vezi și:
Internetul crede că Angelina Jolie e ca şi moartă fără sâni
De ce tipii drăguţi termină întotdeauna ultimii
Taci şi fii drăguţă