FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Firmele de pariuri sportive finanțează toate site-urile tale favorite de seriale moca

N-ar trebui s-o facă, dar o fac.

Reclamele pop-up de pe site-urile de streaming ilegal sunt de obicei farse care susțin că te învață să te îmbogățești peste noapte sau poze cu gagici sexi care caută parteneri în zona unde locuiești, dar și companiile legitime folosesc partea mai întunecatî a internetului ca să-și promoveze serviciile.

Firmele de pariuri sportive, printre care Bet365 și Sky Bet, finanțează site-uri de piraterie cum e Watch Series, prin reclamele pop-up pe care le plătesc pe site. Mai multe linkuri către seriale TV populare precum Game of Thrones sau The Walking Dead, au reclame la site-uri de pariuri.

Publicitate

„Nicio firmă care a primit licență de la Comisia Jocurilor de Noroc n-ar trebui să-și facă reclamă pe site-uri care încalcă drepturile de autor", a zis ministrul Jocurilor, Tracey Crouch.

Citește și: Tipul ăsta te învață să câștigi la zaruri pentru doar 1 600 de dolari

Site-urile ilegale cu seriale încearcă să evite legile drepturilor de autor prin furnizarea de linkuri către conținut piratat, fără să găzduiască efectiv conținutul. Ele funcționează într-o zonă legală gri și fac doar legătura între conținutul piratat și privitori. De multe ori sunt atacate de operațiuni împotriva pirateriei și trebuie să-și schimbe numele ca să nu fie blocate de furnizorii de internet. E un joc de-a șoarecele și pisica din care site-urile de piraterie ies victorioase, în ciuda unei înțelegeri recente între Google, Microsoft și Biroul Britanic de Proprietate Intelectuală care a stabilit ca site-urile ilegale să fie împinse mai jos în lista cu rezultatele căutărilor.

Autoritățile sunt hotărâte să împiedice site-urile de piraterie să opereze atât de deschis din cauza profiturilor imense pe care le fac. Un raport din 2014 al Digital Citizens Alliance a estimat că site-urile de piraterie au generat 227 de milioane de dolari în anul respectiv, doar din reclame. Același raport a dezvăluit că până și site-urile mai puțin cunoscute pot câștiga până la 100 000 de dolari pe an.

Pentru a stopa activitatea site-urilor care profită de pe urma pirateriei, poliția londoneză a lansat „Operation Creative", o inițiativă care are ca scop identificarea și închiderea site-urilor care încalcă legea drepturilor de autor și încurajează advertiserii digitali să nu facă afaceri cu site-urile care încalcă legea.

Publicitate

Citește și: De ce reclamele la jocuri pe mobil nu mai arată deloc ca jocul

Comisia Jocurilor de Noroc, care se ocupă de firmele britanice de pariuri, e implicată și ea în inițiativă. Comisia oferă licențe firmelor dar e finanțată și de inustrie prin taxe stabilite de Ministerul Culturii și Sporturilor. „În 2015, implicarea noastră în inițiativa Operation Creative a dus la o scădere cu 36 de procente a reclamelor la jocuri de noroc de pe site-urile de piraterie", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei de Jocuri de Noroc.

Purtătorul de cuvânt a confirmat pentru VICE că regulile comisiei susțin că operatorii de site-uri cu jocuri de noroc nu au voie să își facă reclamă pe site-urile de piraterie, dar mai multe firme nu respectă aceste reguli. În orice caz, comisia nu a sugerat că ar revoca licențele firmelor care au încălcat aceste reguli.

Citește și: Câți bani poți câștiga ca jucător de poker online începător?

Marc Etches, CEO al organizației caritabile Gamble Aware, argumentează că, „din cauză că industria își face singură regulile, prin codul de practici dintre afaceri și Comisia Jocurilor de Noroc, există probleme cu reclamele în industria jocurilor de noroc." Există niște lacune care le permit firmelor de jocuri de noroc să încalce regulile.

Firmele de pariuri au de respectat reguli foarte stricte în cazul reclamelor TV din timpul zilei și ale celor de pe rețelele sociale, așa că au găsit o soluție în site-urile de piraterie, care, din cauză că sunt ilegale, nu au deloc reguli.

Publicitate

Reclamă pe First Row Sports

Pe lângă site-urile de seriale, mai sunt și site-uri sportive de streaming ilegal care găzduiesc numeroase reclame la jocuri de noroc. Watch Wrestling, care oferă link-uri la emisiuni de wrestling și pay-per-views, are reclame pentru Bet365, în timp ce site-ul popular de live streaming First Row Sports are reclame pentru firma austriacă de jocuri de noroc Bwin.

Site-ul Watch Series are reclame la Bet365 și Noivbet lângă emisiuni pentru copii precum Dragon Ball Z sau SpongeBob SquarePants, ceea ce ridică și alte probleme.

„Știm că împătimiții jocurilor de noroc sunt influențați de la o vârstă fragedă", a zis Etches. „Deci ne facem griji pentru tinerii care primesc reclame despre jocuri de noroc la o vârstă la care nici n-au voie să joace."

Din păcate, SkyBet, bet365 și Bwin nu ne-au răspuns la numeroasele e-mailuri pe care le-am trimis.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia