FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Câinii pot minți ca să obțină ceea ce vor

Patrupezii chiar înțeleg cum pot să influențeze comportamentul altora prin acțiunile lor, conform unui experiment recent.
Fotografia din deschidere de BORIS JOVANOVIC VIA STOCKSY

Un studiu nou publicat în Animal Cognition a descoperit că până și ghemotoacele noastre de blană sunt în stare să ne mintă pe față.

Cercetătorii din Elveția au fost interesați să înțeleagă dacă patrupezii au capacitatea să se folosească de minciună ca să obțină ceea ce vor de la oameni. Mai întâi, au antrenat câinii (participanții erau 27 de câini de rase diferite, între 1.5 și 14 ani) ca să distingă două femei pe baza generozității cu care le dau mâncare - una era „cooperantă" pentru că dădea oricând câte o gustare, în timp ce a doua era „competitivă" pentru că oferea gustarea, după care o băga în buzunar. Mai târziu, testele au scos la iveală că patrupezii preferau persoana cooperantă.

Publicitate

Apoi, câinii au fost învățați cum să ducă o persoană la mâncare. Au urmărit cum cârnați (gustarea lor preferată) și biscuiți canini au fost puși în două cutii identice care au fost lăsate apoi pe jos alături de o a treia cutie care era goală. În timpul testului, câinilor li s-a cerut: „Arată-mi mâncarea", timp în care-și duceau partenerul uman la una din cutiile de pe jos. Au fost testați de două ori cu un partener cooperant și de două ori cu unul competitiv. În timp ce primii recompansau câinii cu orice se afla în cutie, dacă nu era goală, partenerul competitiv păstra pentru el descoperirile.

Fotografie de Denise Rosser via Flickr

„Când am comparat comportamentul câinilor în prezența partenerului cooperant, respectiv competitiv, am descoperit o interacțiune între ziua testării și rolul partenerului care i-a dus la cutia de mâncare cu gustarea lor preferată", au scris autorii studiului. „În ambele zile de teste, câinii tindeau să ducă partenerul cooperant decât pe cel competitiv la una dintre cutiile în care se găsea mâncarea lor preferată, iar efectul ăsta a fost mai puternic în a doua zi de test, spre deosebire de prima."

Cu alte cuvinte, peste jumătate din câini au realizat că dacă-l duc pe partenerul competitiv la cutia cu cârnați nu se vor alege cu nimic de la ei, așa că au mințit când el le-a cerut să îi arate mâncarea. De fapt, doi câini pe nume Arwen și Nelson au fost atât de isteți, încât au dus mereu partenerul cooperant la cârnați, și niciodată pe cel competitiv. Nici Baxter, Cicca, Barni și Caju n-au dus partenerul competitiv la cârnați, deși n-au fost la fel de consistenți cu partenerul cooperant.

Publicitate

Citește și Pozele astea cu câini în preajma lui Ludovic Orban îți arată tristețea unui animal

Rezultatele astea, au scris autorii, arată că patrupezii sunt capabili să-și ajusteze comportamentul și să se folosească de minciună; înțeleg cum pot să influențeze comportamentul altora prin acțiunile lor.

Elisha Stynchula e un antrenor de câini licențiat și proprietarul Școlii de Câini „ I Said Sit!" din Los Angeles. Ea spune că studiul te face să te gândești la ce intenții ar putea să aibă câinele. „Deși e doar o mostră mică și reflectă doar un scenariu controlat", a zis ea pentru Broadly, „consider că patrupezii nu mint sau induc în eroare intenționat, ci studiul confirmă că ei sunt niște animale inteligente. Câinii sunt foarte motivați să facă ceea ce consideră ei că le aduce cele mai multe beneficii. D-aia sunt și așa de ușor de dresat."

Ideea că patrupezii sunt capabili să manipuleze o situație ca să obțină ceea ce vor nu e tocmai ceva nemaiauzit. Stynchula vine cu o anecdotă: „Acasă la mine… câinele meu va încerca să-i spună soțului meu că nu i-am dat mâncare la cină, dacă el ajunge de la muncă după ce l-am hrănit deja. E deștept și iubește mâncarea, așa că va încerca să obțină două mese la cină, dacă poate."

Citește și Câini cu peruci

Percepția scenariului din studiu e, continuă ea, că patrupedul minte. Dar „din perspectiva lui, el doar manipulează inteligent scenariul ca să obțină niște beneficii".

Întrebarea e: Ar trebui stăpânii de câini să fie mai atenți la animalele lor? Marianne Heberlein, autorul studiului, sugerează că da. „Un câine e în continuare un companion loial și iubitor", a zis ea pentru Broadly. „Însă, studiul arată că patrupezii, ca orice alt animal, încearcă să-și optimizeze propriul profit. Par să știe ce vor și pot manipula oamenii ca să-și atingă scopul." Ea le recomandă stăpânilor „să fie atenți și preciși când își recompensează câinele" pentru că s-ar putea să joace teatru doar ca să primească o recompensă.