FYI.

This story is over 5 years old.

18+

6 mituri stupide pe care oamenii încă le cred despre sex

Mărimea penisului, sexul anal, punctul G și alte alea…

Timp de peste 15 ani, le-am predat studenților cursuri de educație sexuală și am răspuns la întrebări din partea multor reviste, ziare și site-uri. Cu alte cuvinte, le-am văzut și le-am auzit pe toate. Și, din cauza lipsei educației sexuale din școli, există anumite mituri care pur și simplu s-au înrădăcinat în mintea oamenilor și nu vor să dispară. Sunt șase concepții greșite pe care sunt nevoită să le corectez cel mai ds – deși îmi doresc să nu fie nevoie.

Publicitate

Nu poți face sex în timpul săptămânii placebo a anticoncepționalelor

Aud des de la adolescente și tinere adulte că sunt îngrijorate să nu rămână însărcinate dacă fac sex fără prezervativ în timpul așa-numitei săptămâni de placebo a pachetului de pilule anticoncepționale. Asta înseamnă că mulți bărbați și multe femei nu știu cum funcționează anticoncepționalele. Presupun că pilula previne sarcina doar în zilele în care se înghit pilulele hormonale active, ca și cum fiecare pastilă te-ar proteja timp de 24 de ore. Greșit!

De fapt, majoritatea anticoncepționalelor previn ovulația și opresc ovarele să elibereze ovulul. Majoritatea femeilor iau pilule cu o combinație de estrogen și progesteron, care suprimă ovulația. Unele iau pastile care conțin doar progesteron, care nu suprimă ovulația atât de consistent, dar combat sarcina foarte eficient prin alte mecanisme. Din acest motiv, femeile care iau pilula cum li s-a prescris sunt foarte bine protejate împotriva sarcinilor toată luna – chiar și în săptămâna în care se așteaptă să aibă ciclu.

Sunt mai multe feluri de pachete de pastile anticoncepționale combinate. Unele sunt pachete pentru 21 de zile, după care nu iei pastila șapte zile și apoi începi un alt pachet. (Ești protejată și în timpul celor șapte zile, dar trebuie să reîncepi următorul pachet la timp.) Altepachete – cele pentru 28, 90 sau 365 de zile – includ adesea șapte pastile care s-ar putea să nu fie hormonale, pe care oamenii le numesc pastile placebo sau pastile care conțin doar estrogen sau fier. Din nou, prevenirea sarcinilor continuă chiar și în aceste perioade non-active.

Publicitate

Totuși, dacă tu și partenerul sunteți îngrijorați de riscul unei sarcini, de ce nu dublați protecția? Unele cupluri folosesc și pastilele, și prezervativul – și se protejează, astfel, și de boli cu transmitere sexuală. O altă opțiune ar fi pastilele combinate cu metoda coitului întrerupt.

Citește și: Am fost în singurul sex shop gay din România ca să văd care-s cele mai perverse cadouri

Penisul mediu e mai mare de 15 centimetri

Reclamele pentru mărirea penisului și filmele porno au afectat percepția bărbaților despre propriul penis. Dacă-i întrebi, majoritatea bărbaților o să-ți spună că mărimea medie a unui penis erect e de 15-18 centimetri. Mulți bărbați mi-au scris, îngrijorați că mărimea penisului lor perfect normal e inadecvată. Și totuși, toate studiile despre mărimea penisului au descoperit că mărimea medie e undeva la 13 centimetri. În cadrul unui studiu întocmit pe 1661 bărbați de Universitatea din Indiana, s-a descoperit o mărime medie a penisului de 14,14 centimetri. Doar unul din patru bărbați avea penisul de 11,9 centimetri sau mai mic. Cercetările au mai descoperit că satisfacția sexuală depinde mai mult de frecvența cu care un cuplu se mângâie sau se sărută și de conexiunea lor intimă și psihologică. Nu are nicio legătură cu mărimea organelor sexuale ale niciunuia dintre parteneri. Așa că lasă la o parte centimetrul în dormitor.

Majoritatea oamenilor au încercat sexul anal

Publicitate

Deși numărul americanilor care au încercat sexul anal măcar o dată a crescut substanțial în ultimele trei decenii, foarte puțini fac asta regulat. Conform Sondajului Național al Sănătății și Comportamentului Sexual, doar o treime dintre americani au făcut sex anal cel puțin o dată. În orice caz, doar 12 procente dintre americani raportează că au făcut sex anal măcar o dată pe an – și, bineînțeles, e raportat mai des de bărbații gay, bărbații bisexuali și femeile bisexuale. Totuși, mulți dintre studenții mei cred că sexul anal e norma și se simt presați să-l încerce. Având în vedere că majoritatea femeilor consideră sexul anal dureros, e dificil să te simți presat să faci asta. Totuși, dacă tu și partenerul tău sunteți de sexul anal, foarte bine – vă recomand doar să folosiți mult lubrifiant, să comunicați foarte frecvent și deschis și să o luați încet la început. Dacă nu vă place? Există o grămadă de modalități de a vă condimenta viața sexuală. În orice caz, cea mai penibilă metodă e să te prefaci că ai greșit orificiul partenerei ca să obții ce-ți dorești – iar unele cercetări au descoperit că până la zece procente dintre studenți au folosit această strategie. Asta nu e ok, se cheamă viol.

Citește și: Sfaturi realiste despre sex ca să nu mai crezi în filme porno și prejudecăți

Ceva e în neregulă dacă femeia nu are orgasm

Deși majoritatea oamenilor cred că orgasmul e o parte importantă a satisfacției sexuale, nu toată lumea are orgasme de fiecare dată. Și deceniile de cercetări sexuale sugerează că multor femei le ia mai mult să ajungă la orgasm decât bărbaților, probabil pentru că femeile tind să înceapă să se masturbeze mai târziu. Cum masturbarea ne ajută să știm ce ne place și cum să ajungem la orgasm, nu e de mirare că multe femei învață asta mai târziu. În plus, atitudinile sexiste le retează femeilor curajul de a insista să aibă orgasm, chiar dacă știu cum să ajungă la el. Indiferent de gen, dacă faci sex cu cineva, ar trebui să fii un partener decent, generos și curios. Află ce-i place celuilalt. Cere feedback când atingi, lingi sau penetrezi. Îmbunătățește-ți tehnica de dat limbi cu ajutorul aplicațiilor precum OMG Yes. Dar dacă nu a avut orgasm până la maturitate, asta nu înseamnă că are corpul defect sau clitorisul amorțit. Foarte multe femei cred că de vină e corpul lor, când, de fapt, majoritatea oamenilor sunt foarte capabili să aibă orgasm. De multe ori, e nevoie doar de o combinație de timp, exercițiu, răbdare, comunicare și jocuri orientate pe plăcere.

Publicitate

Cuplurile monogame nu au de ce să-și facă griji în privința bolilor cu transmitere sexuală

Se pare că mulți români habar nu au ce sunt bolile cu transmitere sexuală. Și foarte puțini folosesc prezervativul. Din păcate, asta se întâmplă datorită lipsei cursurilor de educație sexuală din școli. Iar mulți elevi devin activi sexual înainte de primele cursuri de educație sexuală. Iată ce trebuie să știi: Prezervativele sunt, practic, singura metodă de protecție împtriva bolilor cu transmitere sexuală precum chlamydia, gonoreea sau HIV. De multe ori, oamenii încetează să le mai folosească la câteva săptămâni după ce au început o relație cu cineva, de multe ori înainte să hotărască dacă au sau nu o relație monogamă. Testează-te, tratează-te și folosește prezervativul măcar timp de o lună în plus față de momentul în care hotărăști că e ok să renunți la el.

Citește și: Am întrebat tineri care a fost cea mai jenantă scenă de sex pe care au văzut-o cu părinții

Punctul G e cheia orgasmelor nesfârșite

Nu sunt sigură dacă asta e din cauza ideii că acest punct e ca un buton magic care produce valuri infinite de plăcere sau dacă astea sunt doar niște vrăjeli răspândite de bărbați, dar mai mulți tipi mi-au zis că au fost plăcut surprinși să afle adevărul despre punctul G. Au fost și un pic dezamăgiți să afle că nu există un punct secret în corpul unei femei care, dacă-l atingi, duce la orgasm după orgasm. Așa-numitul punct G e, de fapt, o zonă pe peretele frontal al vaginului care, dacă e stimulat cu fermitate, poate provoca plăcere. Cu alte cuvinte, uneori stimularea punctului G duce la orgasm, alteori nu. Dacă partenera nu se omoară după asta, nu-ți face griji – ai un corp întreg și un creier cu care poți să te joci.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia