Cum ți se schimbă viața în România la 22 de ani, când ai terminat-o cu studenția

Viața e nașpa la 22 de ani, chiar mai ceva decât la 20, când încă erai fata tatei și trebuia să-ți plătești chiria. Atunci realizezi că poți să te ștergi la fund cu diploma de la facultate, din care tot ce ai învățat a fost cum să vorbești frumos cu străinii cât să primești o bere, fără să pari cel mai mare sărac din lume. Dar tot atunci înveți despre prieteni și alte chestii important din viață.

Cât ești încă la facultate e o perioadă în care înveți să faci rai din ce ai, ca să nu ieși în oraș ca ultimul boschetar sau, mai rău, cu topul de săptămâna trecută și la asta te ajută prietenii. În calitate de provincială, pot să zic că e al dracu' de simplu să te legi de tot felul de oameni cât ești studentă-n București, de la junkiști prăjiți și filosofi care inițiază în diverse teorii la pițipoance cu vieți relaxate și persoanele alea care o să te apere când înjuri artiști comerciali.

La prima vedere, probabil ai zice că 21 e mai important, pentru că-i primul an în care muncești, dar adevărul e că e doar o tranziție. Atunci ai primul job unde realizezi că poți mai mult de atât și că fraierii ăia nu te plătesc pe cât meriți. La 22 de ani realizezi că, de fapt, chiar atât meriți. Acum, te-ai săturat de berea în Kultur cu 5 lei, și vrei să te comporți conform așteptărilor pe care le ai de a fi privită în societate. Mergi în Control și bei prossecco, chiar dacă te doare capul și nu-l suporți. Vârsta de 22 începe cu adevărat doar când îți vine sesiunea din vară și ai și licența de făcut, așa că asimilezi cât de multă materie poți într-o singură lună.

Dacă îți place să pictezi, să faci rochii, să stai pe șantier și să pui cărămizi sub soare sau să scrii, acum vei vedea luminița de la capătul tunelului și o să fugi, ca nebunul, spre ea până te lovește viața în față în cel mai jegos mod.

Cu puțină experiență din jobul ăla de la 21 de ani și celelalte internshipuri nesemnificative, în care doar ai pierdut vremea pe Facebook, ai pornit în căutarea unui nou job din care să te și întreții. Ceva serios, ceva care-ți face inima să tresară și portofelul să se umple. Ți-ai impus standarde. Gata cu aventurile de trei săptămâni sau cu prietenii fără valori și principii. Ești adult în toată firea, ce dracu'?!

Nu mai ai restanțe la întreținere și-ți faci curat în casă o dată la trei, patru zile. Mănânci sănătos și ești pe punctu' să mergi la sală. E ca și cum toate rezoluțiile de Anul Nou s-ar împlini fără ca tu să ți le pui măcar. Ai trecut de la prossecco la vin și chiar îți place. Uneori îți chemi prietenii la un pahar de Chardonnay și discutați despre cărți pe care chiar le-ați citit.

Odată cu înaintarea în vârstă, realizezi că te îndrăgostești mai greu ca la 20 de ani. Primul venit nu mai e, nici pe departe, servit, și începi să-ți însușești puternic statutul de single. Te iubești singură și se vede de la o poștă. Toate astea până când te complaci în stilul de viață de pseudo-adult și realizezi că lipsește ceva. Îți lipsește grija sufocantă a părinților tăi, job-ul pe care încă nu l-ai găsit, pentru că tocmai ai fost refuzată de firma pentru care tu visai să lucrezi și toate gândurile că ai putea începe singură o afacere sunt mai degrabă înfricoșătoare decât extaziante.

Dacă stai să te gândești puțin mai bine, n-ar fi chiar aiurea să ai cu cine să te îmbeți de Valentine's Day în loc să bei bere la doză și să-ți plângi singur de milă. Îți este dor de anii în care te uitai la știri și nu înțelegeai ce se întâmplă. Așa începe viața. Singur, fără job, fără speranță și cu o gaură în stomac.

Sentimentul de apartenență e mai absent ca niciodată, dar spre deosebire de liceu când a fi diferit însemna că ești fraier, acum asta se traduce în aroganță și lipsă de încredere în ceilalți. Ești sceptică și stresată și singurul grup din care simți că faci parte e cel al protestatarilor. Ai ajuns să te îmbraci ca și cum ai cel mai bun plan de viitor, dar cu toții știm că sub hainele alea nu ești decât un câine pierdut în ploaie. Este vârsta în care ai tăi te susțin mai mult ca niciodată și raportul critică-încurajare depășește balanța cum nu te așteptai. Ar trebui să te bucure nespus lucrul ăsta, dar, când-colo, îți face sufletul cât un purice, că te gândești că ai irosit atât timp și ar mai trebui să le dai și lor o pauză financiară.

La 22 de ani ți-ai făcut deja niște prieteni care par că ar vrea să stea cu tine o viață. Față de vârsta de acum doi ani, acum ai cu cine să bei și economisești ceva bani pentru zilele de weekend, doar pentru momentul ăla unic în care refuzi un idiot care are impresia că te poate cumpăra cu o bere. Nu, mersi! Am o Cuba Libre în față și berea ta nu prea mă impresionează. Diminețile nu mai sunt atât de crunte pentru că deja te-ai obișnuit să nu mai dormi până la prânz, iar mahmureala e o chestiune de adolescență. Până și tu ești surprinsă cât de imună ai devenit la alcool.

Weekendurile sunt mișto, în mare parte, până realizezi că e luni și te trezești la ora 9 să nu faci nimic, pentru că nu ai un job. Îți petreci săptămâna citind știri și încerci să fii cât-de-cât productiv, dar nimic nu se compară cu zilele ocupate de la birou, când ajungi la 9 seara acasă, obosit, dar satisfăcut, pentru că ai contribuit și tu cu ceva în societate. Nu există nimic mai frumos în lume decât să rulezi un cui și să mănânci o pizza, să sărbătorești încă o zi în care nu ai stat ca o lepră.

Nu tot timpul avem parte de așa ceva. Unii, ca mine, se zbat pe piața joburilor cu angajatori a căror replică preferată este: ,,Ne pare rău, dar nu ai suficientă experiență''. Altora le dă țeapă dealerul exact când le este lumea mai dragă, și celor mai norocoși le întârzie pizza vreo juma' de oră.

E nasol la 22 de ani pentru că te gândești zilnic să țintești sus, dar nimeni nu îți spune că nu trebuie să faci asta fix din secunda următoare. Odată ce ți-ai schimbat standardele și nu mai umbli cu blugi rupți la un eveniment cu dress code formal, ești pe drumul cel bun. Cu toate astea, gândește-te și că meriți să o iei încet. Dacă până acum ai avut noroc să faci ce-ți place, vine o vreme când o să împarți pliante.

De ce ți-e frică nu scapi, și dacă n-ai făcut asta până la 20 de ani, o s-o faci la 22. Și, să-ți spun ceva, nu o să-ți cadă coroana. Dacă experiența se câștigă cu fiecare jobuleț nesemnificativ, și speranța crește cu fiecare CV pe care îl trimiți. Ieși din casă, dacă îți pasă! Habar n-ai cine o să fie dat pe spate de șarmul tău înnăscut sau de eleganța cu care ai comandat o bere la halbă.

Viața e grea și aiurea cam la orice vârstă până te stabilești undeva, cu cineva. De aia e așa mișto. După ce o să le ai pe toate în ordine și tăiate de pe To Do List, te vei plictisi groaznic. Ții minte că visai, la 15 ani, să ieși în club și să te faci praf? Sau să intri la facultatea aia, pe care acum nu mai dai doi bani? Sau jobul ăla pe care-l voiai din suflet, dar te-au refuzat? Ai trecut prin toate astea și ești încă aici. Revino-ți. Ia-o de la capăt. Mâine e o nouă zi în care vei trimite un alt CV și te vei face praf, în mod fabulos, cu prietenii tăi.